Cand se vorbeste - cum se vorbeste acum in Romania din ce in ce mai raspicat - despre avantajele unui sistem bipolar, in care doua blocuri politice alterneaza mai mult sau mai putin disciplinat la guvernare, stii sigur ce te asteapta dupa colt: regim prezidential, vot uninominal cu sistem de reprezentare majoritara, stat minimal(ist), neo-liberalism. Conceptele, prin natura lor, tind sa se imbarlige unul de celalalt si sa umble, precum cainii vagabonzi, in haite. Tocmai de aceea, a vorbi despre unul fara a le pomeni pe celelalte este mai mult decat o greseala logica - poate fi o catastrofa cat se poate de practica.

Salutam saptamana trecuta, in aceasta pagina, interventiile si propunerile lui Toader Paleologu, un excelent analist de altminteri, cu care se intampla sa fiu de aceasta data intr-un dezacord complet. Ii admiram insa limpezimea expunerii si coerenta. Dupa stiinta mea insa, este singurul comentator care, dincolo de disputele zilei, propune un sistem politic articulat, conform principiului "daca «x», atunci «y»", "daca «y», atunci «z»". Macar sa stim cum stam. Sa stim cum stam, inainte de a fi prea tarziu, vreau si eu. De aici incolo insa, pozitiile noastre difera fundamental.

Dupa cum spuneam si saptamana trecuta, politicienii romani ar trebui sa mai treaca pe la biblioteca: mitul statului minimalist s-a spulberat de multisor in societatea occidentala. Statul nu e Pilat din Pont, sa se poata spala pe maini deopotriva de problemele economice si de cele sociale. Si-atunci intrebarea care se pune nu este "daca", ci "in ce fel trebuie statul sa se implice?". Or, daca una dintre premisele de baza ale neo-liberalismului s-a dovedit la fel de gaunoasa precum cea a eliminarii exploatarii omului de catre om in socialismul marxist, ne putem astepta ca si alte "canoane" ale liberalismului sa scartaie pe ici, pe colo, si-anume prin partile esentiale.

Ca sistemul de vot majoritar (uninominal, pe districte) favorizeaza, pe termen mediu si lung, aparitia sau intarirea unui sistem bipartinic intra deja in categoria de cunostinte "Ana are mere". Ca acest sistem, insa, ar fi mai eficient - din toate punctele de vedere (politic, economic sau social) decat cel multipartinic, cu reprezentare proportionala, nu mai este atat de sigur. Dimpotriva. Studii deopotriva teoretice si empirice demonstreaza - aproape fara putinta de tagada (daca asa ceva e vreodata posibil in stiintele politice) - ca sistemul de reprezentare proportionala este mai democratic, mai stabil si mai coerent.

M-am numarat, si ma numar, printre sustinatorii introducerii votului uninominal - cu doua conditii. Prima - sa fie aplicat doar la Senat. In fond, Senatul ar trebui sa reprezinte un fel de Sfat al Batranilor, in care greutatea si experienta personalitatilor sa asigure continuitatea si echilibrul necesare pentru balansarea unei vieti politici altminteri zbuciumate prin definitie.

A doua conditie - ciclurile electorale ale Senatului si Camerei Deputatilor sa fie modificate si decalate, in sensul prelungirii mandatului senatorilor si scurtarii celui al deputatilor, dupa modelul american, ba chiar armonizate cu alegerile pentru Parlamentul European. Sistemul mixt, propus la un moment dat de catre liberali, dupa modelul rusesc, imi apare drept o struto-camila experimentala, lipsita de orice fel de legitimitate teoretica sau practica.

Abia cand aceste doua conditii vor fi satisfacute putem lua in considerare o discutie despre avantajele si dezavantajele regimului prezidential versus cel parlamentar. Pentru moment, dupa cum se poate constata si cu ochiul liber, republica semi-prezidentiala reprezinta, in Romania si aiurea, o struto-camila cu o capacitate de adaptare mult superioara celei mentionate anterior. Struto-camilele, ca si oamenii, nu sunt nascute egale decat, cel mult, in fata creatorului lor.

Marea alegere, in fata careia este pusa insa dreapta romaneasca, este cea intre neoliberalism si neocorporatism. Liberalismul e abstract. Corporatismul e organic. Diferenta dintre ele e cea dintre copilul conceput "in eprubeta" si cel nascut pe cai naturale. Stiu. In Romania de astazi, liberalismul "suna bine", corporatismul "suna rau". Aduce aminte de Mussolini si de legionari. Conceptele nu sunt insa servicii de telefonie mobila.

Daca cineva ar avea curiozitatea sa-si faca privirea roata prin Europa, ar constata, cu surprindere, ca Germania, bunaoara, e corporatista, iar crestin-democratii germani ("populari", la nivel european) au avut o contributie esentiala in crearea acestui sistem corporatist, in care vocile diferitelor segmente sociale resping, macar in principiu, cacofonia si tind, macar teoretic, spre o democratie consensuala. Iar Germania nu este singurul exemplu (si, poate, nici cel mai bun).

Neoliberalismul tinde sa favorizeze sistemele cu reprezentare majoritara, bipartinice, cu guvernare monocolora si, de aceea, pretins mai eficienta. In contrapartida, neocorporatismul favorizeaza sistemul de reprezentare proportionala, multipartinic si guvernarile bazate pe coalitie. Stiu.

La aceasta ora, a preamari avantajele guvernarii in coalitie pare a fi un gest sinucigas pentru orice analist politic roman. Daca o fac, totusi, e pentru ca - parafrazand un slogan electoral - stiu ce spun si spun ce stiu. Din nou va cer sa ma credeti pe cuvant. Pentru o tara latina si predominant ortodoxa, copiii nascuti pe cai naturale sunt intotdeauna de preferat celor din eprubeta. Chiar daca toti sunt botezati Maria.