Pentru a intelege acest "defect comportamental" care afecteaza deciziile umane in general si pe cele financiare in special, vom analiza toate nivelurile de activitate economica, de la cel mai simplu la cel mai complex: nivelul individual, microeconomic si macroeconomic.

Obisnuim sa ne apreciem viitorul pornind de la experientele noastre trecute si sa avem o atitudine reactiva fata de factorii exteriori. Evitam un tip de investitii daca am pierdut in trecut in acest domeniu; ba chiar pentru ca un prieten sau cunoscut a inregistrat o pierdere dintr-o investitie similara. In acest mod, comportamentul nostru inceteaza sa mai fie unul rational si devine o reflectare a esecurilor sau reusitelor noastre. Astfel, teoria rationalista ne spune ca un individ care are o situatie materiala foarte buna trebuie sa investeasca prudent pentru a-si conserva activele, in timp ce unul cu putine resurse financiare ar trebui sa economiseasca o proportie cat mai mare din veniturile sale si sa realizeze investitii riscante, pentru a-si mari sansele de a obtine castiguri mari.

In realitate, apetitul pentru risc variaza direct proportional cu marimea contului, astfel incat atunci cand castigam ne simtim pe val, iar daca pierdem devenim mai precauti. Persoanele care dispun de fonduri in exces fata de nevoile personale sunt acelea care investesc mai riscant marindu-si sansele de a castiga mai mult. Indivizii cu resurse financiare reduse sunt adeseori nevoiti sa consume tot ce produc sau, mai mult, se indatoreaza la limita suportabilitatii. In timp, disparitatea dintre bogati si saraci se adanceste si din cauza acestui defect de comportament, care este tocmai manifestarea pro-C la nivel individual.

O situatie similara poate fi observata la nivel microeconomic. O companie poate accesa fonduri de la banci cat timp a demonstrat in trecut ca isi ramburseaza creditele fara probleme. Fara sa judecam aici validitatea afirmatiei ca performanta trecuta este un bun prezicator al capacitatii viitoare de a-si indeplini obligatiile, acesta este cliseul dupa care bancile comerciale judeca o aplicatie de credit din partea unei companii. Nu este de mirare atunci ca, in perioade de crestere economica, bancile tind sa devina mai putin atente la riscurile asociate creditarii si sa imprumute companii pe care in alte imprejurari le-ar fi refuzat.

Astfel, economia este fortata sa creasca in continuare, prin apetitul institutiilor financiare de a oferi credit si, implicit, de a ajuta companiile sa isi dezvolte activitatea. Atunci cand mediul economic se deterioreaza, o parte dintre clientii bancilor intampina dificultati in a genera fluxuri de numerar din care sa-si plateasca datoriile. In loc sa ajute aceste companii, bancile devin dintr-odata constiente de riscurile din economie si isi inaspresc conditiile de creditare.

In acest fel, activitatea economica se restrange si mai mult, iar recesiunea este mai pronuntata si de mai lunga durata - efectul de pro-C la nivel microeconomic. La nivel macro, un celebru exemplu este modul in care FMI judeca economiile pe care le monitorizeaza. Desigur, conceptul de pro-C nu poate explica sau scuza toate greselile de abordare a economiilor in curs de dezvoltare facute de Fond la nivel institutional, dar poate constitui una dintre explicatii. Prin misiunea pe care si-a asumat-o, FMI ar trebui sa asigure stabilitatea financiara a economiei mondiale. Practic, aceasta inseamna oferirea de lichiditati acelor tari care, la un moment dat, au nevoie de ele pentru a depasi o recesiune economica sau o criza de orice fel.

Cum este si normal, fondurile pentru aceste "ajutoare" provin de la statele care traverseaza o perioada economica de inflorire si au resurse financiare in exces. In realitate insa, efectul pro-C face ca FMI sa fie gata sa finanteze acele economii care se comporta asa cum isi doresc oficialii fondului si in acest fel forteaza cresterea economica din tarile respective. Dimpotriva, dorinta de a finanta o tara care traverseaza o recesiune este cu atat mai mica cu cat criza este mai pronuntata. Mai mult, unei tari aflate in dificultate, FMI ii impune de obicei o politica de restrangeri monetare si fiscale, avand ca efect adancirea si prelungirea artificiala a crizei economice.

Care ar putea fi solutiile pentru eliminarea din viata economica a efectelor pro-C? Cu siguranta, este nevoie sa ne schimbam mentalitatea, modul de gandire atat la nivel individual, cat si social. In primul rand, trebuie sa renuntam a considera ca trecutul ne ofera informatii valide despre viitor (in definitiv, toate companiile care au falimentat la un moment dat au fost buni - platnici cu un an inainte).

Este adevarat ca analiza performantei trecute este mult mai facila si ofera o "baza sigura de raportare", dar valoarea informatiei trecute ne poate arunca in capcana pro-C. Apoi, trebuie sa ne asumam decizia de a judeca intotdeauna tandemul risc-randament in mod unitar, considerand fiecare dintre cele doua componente ca fiind la fel de important. Numai atunci vom putea oferi o umbrela pe timp de ploaie celor care au intr-adevar nevoie de ea si in acest timp sa ne asiguram ca ne-o vor inapoia atunci cand se indreapta vremea.