Unii îmi vor aduce aminte de consilieri şi de tot angrenajul militaro-consilieresc de la Casa Albă şi Pentagon, şi le dau dreptate, dar temerea mea este şi rămâne justificată. Iar Trump şi imaginea evocată fac parte dintr-un şir mai lung de figuri şi fapte; am pornit de la summitul de la Washington privind securitatea nucleară. Scriu acest text la o zi după ce preşedintele Iohannis a declarat nişte chestiuni destul de ermetice, de genul „...capacitatea de influenţă va fi consolidată prin faptul că România se va afla în prima linie a eforturilor de definire a unui cadru internaţional pentru abordarea problemei terorismului nuclear şi întărirea cadrului de acţiune în domeniul securităţii nucleare“; două cadre deosebite în aceeaşi frază, plus terorism plus securitate, va fi însemnând ceva, nu?!

Trecând peste cadre, să detaliem un pic. Trec peste excesele personajelor din Coreea de Nord, eforturile lor mi se par la fel de periculoase ca ale coiotului aceluia din desenele animate care vrea să prindă pasărea alergătoare – nu detaliez.

Dar hai să privim următoarele fapte: la doar două zile după atacurile din Bruxelles un paznic al unei facilităţi nucleare belgiene a fost ucis. Un procuror local a negat orice legătură cu terorismul, dar şi dispariţia cartelei de securitate a acestuia, dar nu este obligatoriu să-l credem.

Doi dintre teroriştii din Bruxelles au spionat casa unui important cercetător în programul nuclear belgian. Cei doi, spune un fost oficial din serviciile secrete franceze, voiau să construiască ceea ce se numeşte o „bombă murdară“, o armă nucleară care nu are forţa unei bombe din arsenalele americane sau ruseşti, dar care poate face suficiente pagube în urma radiaţiilor emise, a contaminării şi a panicii. Laura Holgate, director la National Security Council pentru armele de distrugere în masă şi terorism, consideră că o detonare a unei astfel de bombe este inevitabilă, declarându-se surprinsă că nu s-a întâmplat încă (declaraţia a fost făcută la un simpozion la Washington, cu trei ani în urmă). Mi se pare obligatoriu să o credem.

Trei la mână: doi foşti lucrători într-o facilitate nucleară belgiană şi-au părăsit slujbele şi au plecat în Siria, să lupte cu ISIS.

Patru: Inspire, publicaţia Al Qaeda, dă sfaturi pentru acţiuni de terorism, ce merg de la lansarea de maşini 4x4 cât mai puternice şi dotate cu lame tăioase în mulţimi până la folosirea „expertizei celor ce au lucrat în locaţii sensibile, care oferă oportunităţi unice“. Nu s-ar zice că organizaţia nu este lipsită de diplomaţie, cel puţin la nivelul limbajului, nu? Iar Washingtonul a aflat deja, şi nu de azi sau de ieri, că inşi intraţi ilegal în ţară au folosit identităţi false şi s-au angajat în zone sensibile ale industriilor, inclusiv în unităţi nucleare.

Nu vreau să par prăpăstios, poate că tot ce am înşirat nu este decât material documentar pentru un thriller hollywoodian şi nu un scenariu posibil în viaţa reală. Dar o să invoc un ultim argument; este vorba de Doomsday Clock, ceasul cu care de mai multe decenii savanţii atomişti de la Universitatea din Chicago măsoară simbolic perioada pe care o mai are omenirea până la declanşarea războiului atomic şi care a fost fixat pentru 2016 la doar trei minute de catastrofă. Doomsday Clock a fost „pornit“ în 1947, la şapte minute până la miezul nopţii, şi a mai fost la trei minute în 1949 şi 1984, iar în 1953 a fost fixat la doar 2 minute. Cel mai relaxat a fost în 1991, setat la 17 minute de catastrofă. „Trei minute este prea aproape, mult prea aproape... Decizia noastră este o expresie a consternării că liderii lumii nu reuşesc să îşi concentreze eforturile şi atenţia asupra reducerii pericolului extrem al armelor nucleare şi schimbărilor climatice... Acestea ameninţă însăşi existenţa civilizaţiei şi ar trebui să fie principala preocupare a liderilor cărora le pasă de cetăţenii şi ţările lor“, spun savanţii atomişti.

De aia zic, e bine să ne aflăm „în prima linie a eforturilor de definire a unui cadru internaţional pentru abordarea problemei“, dar ar fi bine să ne şi îngrijim un pic de problemă, pentru că niciunde nu suntem prea departe de duhoarea unei bombe murdare.

Fără tablou săptămâna aceasta, subiectul este prea sumbru.