Google incearca din nou

Autor: Mircea Sarbu Postat la 04 iulie 2011 56 afişări

Daca ai reusit, mergi mai departe. Asa procedeaza Google cu Android si cu motorul de cautare. Daca n-ai reusit, incearca din nou. Asa procedeaza Google cu retelele de socializare.

Google nu a prea facut valuri in ultimul timp, lasand parca centrul scenei vedetelor momentului: Apple, Facebook si Twitter. Asta nu inseamna ca nu a lucrat din greu - si e suficient sa aruncam o privire peste lista imbunatatirilor pe care le-a adus serviciilor Google Docs.

Oricum, serviciul de cautare si publicitate aduce bani suficienti, iar noul concurent in acest domeniu (Microsoft Bing) nu prea ii pune probleme. Insa succesul major pe care l-a repurtat in ultima vreme este indiscutabil Android, care a ajuns sa inregistreze 6 activari in fiecare secunda, adica o jumatate de milion de activari in fiecare zi, ceea ce ar insemna la prima vedere 180 de milioane de activari pe an. La a doua vedere mai trebuie sa adaugam o corectie, pentru ca rata de crestere pare sa se mentina constanta la 4,4% pe saptamana, ceea ce insemna ca sunt sanse ca in octombrie sa ajunga la un milion de activari pe zi. Dar asta nu e tot, pentru ca in aceeasi secunda se descarca in jur de 125 de aplicatii pentru Android, iar previziunile spun ca la sfarsitul anului numarul aplicatiilor descarcate va trece de 10 miliarde.

Cu toate acestea, Google nu se poate impaca cu esecul in domeniul retelelor sociale. Orkut nu mai are nici o relevanta, Buzz a fost ignorat de mai toata lumea, iar Wave a fost abandonat. Facebook este atat de puternic, incat platforma de socializare dominanta de acum cativa ani, MySpace, a fost vanduta de News Corp. cu 35 de milioane de dolari, o suma derizorie daca socotim ca a cumparat-o cu aproape 600 de milioane si se zice ca in perioada de varf valora 12 miliarde.

Mai are Google vreo sansa in acest domeniu? La prima vedere s-ar parea ca nu, dar daca privim mai atent vom vedea ca dispune de cateva piese importante. In primul rand o baza de utilizatori inregistrati (cu profiluri) considerabila, estimata la 300-400 de milioane, despre care stie o multime de lucruri. Mai are si stiinta de a deduce din aceste informatii grafuri sociale suficient de corecte. Detine cateva servicii esentiale de comunicatii (chat, voce, video) si o tehnologie revolutionara pe care a dezvoltat-o pentru Wave. Sa nu uitam nici ca dispune de YouTube, Picasa si browserul Chrome, care castiga tot mai mult teren. Nu in ultimul rand, suprematia motorului de cautare si uriasul succes al Android reprezinta atuuri importante. Totul este sa le combine intr-un serviciu care sa fie mai bun si mai simplu decat Facebook in cateva aspecte importante.

Primul pas in directia "socializarii" a fost discret, dar reprezinta o proba de concept importanta: butonul "1", care este alternativa Google la butonul "Like" de la Facebook. Ideea este ca daca am marcat cu 1 o pagina (chiar si din rezultatele unei cautari), aceasta va aparea in profilul meu si o voi putea partaja. Oricum, daca cineva din "reteaua mea" va obtine intr-o cautare pagina marcata de mine, o va vedea evidentiata si cu mentiunea ca eu am "plusat-o", astfel ca va functiona ca o recomandare. Aceasta magie merge doar pentru utilizatorii inregistrati, iar proprietarii paginilor sunt incantati de perspectiva si o adopta cu entuziasm, pentru ca mai multe 1 inseamna o clasare mai buna in lista rezultatelor. Pentru utilizatori e o varianta mai discreta si mai putin invaziva decat "Like" (subtilitatea este ca doar cei interesati de subiect vor beneficia de recomandare).

Este de fapt un strat social peste motorul de cautare, care isi va putea calibra rezultatele pe baza preferintelor utilizatorului si a contactelor acestuia.Butonul de recomandare a fost doar un prim pas, pentru ca de curand Google a lansat mult asteptatul serviciu de socializare. Se numeste Google si deocamdata e in teste. Accesul e pe baza de invitatii, dar multimea reactiilor si a prezentarilor sunt o dovada ca interesul este urias. Fara indoiala, principala noutate adusa de Google o reprezinta "cercurile", adica posibilitatea de a regla mai fin cu cine partajezi (sau, mai bine, impartasesti) informatie, pentru ca nu toti "prietenii" sunt la fel. Intr-un fel comunici cu familia, altfel cu prietenii apropiati, altfel cu colegii de munca - asa ca poti sa-ti definesti oricate cercuri. O alta functie interesanta este Hangouts (locuri de intalnire): daca ai timp si chef de taifas, pornesti webcam-ul si anunti anumite cercuri ca esti disponibil. Daca unii prieteni sunt si ei dispusi, sunt bineveniti: e videoconferinta!

Desigur, exista multe alte functii interesante - unele specifice pentru smartphones -, dar simplitatea si ergonomia sunt semnul distinctiv. Ramane de vazut daca va atinge masa critica necesara.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Google,
android,
retele socializare
/opinii/google-incearca-din-nou-8424559
8424559
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.