„Cu prea mult «eu» şi prea puŢin «noi», ne vom găsi vulnerabili, temători şi singuri…”

Rabinul Lord Jonathan Sacks

În munca mea cu liderii, am găsit mereu fascinant modul în care aceştia privesc organizaţiile, echipele şi pe ei înşişi, mai ales în aceste timpuri tulburi. Cu atât mai mult, sunt profund interesat de discuţiile cu tinerii şi de modul în care navighează prin provocări pentru a trăi vieţi semnificative şi fericite. Un subiect comun care apare este cum să găsim un scop - cum să ne conectăm, să inspirăm şi să îi slujim pe ceilalţi, pe de o parte, în timp ce ne protejăm de stresul intens, de riscuri şi pericole. Nu ar trebui să prioritizăm mai întâi starea noastră de bine? Sau cum altfel vom putea sluji? Dar apoi, cum evităm prea multă centrare pe sine, individualizarea extremă şi pierderea încrederii? Într-un articol anterior am argumentat că, paradoxal, cu cât ne concentrăm mai mult pe noi înşine, cu atât devenim mai slabi în faţa provocărilor dificile ale vieţii. Ajutorul acordat altora şi crearea unei diferenţe reale în vieţile lor nu este important doar pentru succes. Este modul în care cultivăm sensul şi rezilienţa personală. Această idee a stârnit multe discuţii şi gândire. În acest articol, doresc să ofer perspective suplimentare. Teza mea este că ar trebui să ne concentrăm pe practici şi mentalităţi care ne permit să realizăm o dinamică pozitivă şi de întărire între „sine” şi „slujire”.

Ce face viaţa demnă de trăit

Oamenii sunt programaţi să se protejeze şi să se autoconsolideze. Supravieţuirea speciei noastre este codul genetic al naturii. În acelaşi timp, suntem fiinţe sociale, avem o sete de sens şi conexiune. Vrem să facem lucruri care contează - să iubim, să cream, să trăim viaţa ca pe o aventură. Să facem în mod voluntar unele sacrificii astăzi, pentru un bine mai mare, care poate nu este imediat.Toate acestea ne cer să evoluăm, să fim orientaţi către exterior, să fim vulnerabili, să luăm riscuri, să murim chiar pentru a-i proteja pe cei pe care îi iubim, ceea ce este opus stării noastre „homeostatice” naturale. Şi totuşi, dacă nu avem suficiente resurse „interne”, energie şi rezistenţă, cum vom putea să ne asumăm astfel de obiective?

Aceasta este o dilemă foarte reală astăzi în lumea complexă şi haotică în care trăim - şi ne cere să gândim într-un mod mai integrat.

Fii proactiv puternic

Aşa cum spune James Clear, „trebuie să menţii o margine de siguranţă. Dacă viaţa ta este concepută doar pentru a face faţă provocărilor aşteptate, atunci se va destrăma de îndată ce se întâmplă ceva neaşteptat”. Ideea aici este că trebuie să fii pregătit să fii mai puternic decât este nevoie. Să laşi loc pentru neaşteptat.

Trebuie să fii întotdeauna un pas înainte - nu copleşit de împrejurările externe. Ideea este să nu-ţi laşi garda jos. Când toţi din jurul tău sunt mai relaxaţi, tu lucrezi silenţios şi cu dăruire pentru a deveni mai puternic pentru următoarea provocare sau criză... Acest lucru înseamnă că trebuie să îţi organizezi viaţa în jurul anumitor ritualuri, obiceiuri şi o bună doză de disciplină. Ai nevoie de practici mentale, fizice, psihologice şi spirituale care să te întărească cu putere şi hotărâre neclintită. Cu o astfel de mentalitate de războinic, îţi vei dezvolta abilitatea de a amâna recompensa, de a te antrena în mod constant şi de a creşte simţul controlului în viaţa ta, ceea ce îţi va permite libertatea şi energia de a sluji şi crea. Aici nu există scurtături.

Redă vulnerabilitatea

Pentru a sluji lumea, ai nevoie de putere interioară. Adevărata vulnerabilitate, care este despre umilinţă, deschidere şi sinceritate, este o putere autentică imensă.

Scopul este să fii atât de puternic încât să poţi să te deschizi cu adevărat în legătură cu dificultăţile tale pentru a reveni în arena vieţii cu mai multă înţelepciune.Vulnerabilitatea reală înseamnă să fii în contact cu emoţiile tale, să accepţi că nu ai răspunsurile. Este despre a vedea cum coechipierii tăi pot completa punctele tale slabe. Este despre curajul de a te strădui pentru un „tu” mai bun, pentru un „noi” mai bun. Acesta este atent, optimist, orientat către învăţare, revigorant. Construieşte caracter şi se axează pe viitor. Adevărata vulnerabilitate nu este despre victimizare sau despre transmiterea faptului că problemele şi nenorocirile tale sunt mai grave decât ale altora - acesta este un strigăt pentru atenţie, un semn de narcisism şi auto-absorbţie (există mult de-a lungul acestor zile).

Fii recunoscător în ciuda suferinţei

Nu există câştig real fără puţină suferinţă, toţi ştim asta, dar tindem să uităm în zilele mohorâte. Fii recunoscător pentru ceea ce ai, pentru problemele cu care te confrunţi acum, îmbrăţişează dificultăţile, învaţă din ele, pentru că astfel vei creşte şi te vei dezvolta într-o persoană mai puternică, mai bună. Măreţia - oricum ai dori să o defineşţi - va sta întotdeauna în afara zonei tale de confort. Cu cât problemele tale sunt mai mari, cu atât poţi avansa mai mult. Fiecare piedică este o oportunitate pentru învăţare nouă, fiecare provocare, o scânteie pentru creativitate. Capacitatea de a te distanţa de „tine” şi de sentimentele tale îţi va oferi o perspectivă mai largă şi te va ajuta să iei decizii mai bune.

Slujeşte în momentul prezent

A sluji nu înseamnă strategii mari (desigur, va veni şi timpul pentru asta). Este vorba despre cum te prezinţi zi de zi, moment cu moment. Este să faci multe lucruri mici adunate şi combinate, este consecvenţa cu care îi influenţezi pe ceilalţi şi construieşti încredere. De exemplu, data viitoare când întâlneşti pe cineva, ridică-l. Fă-l să se simtă important. Onorează-l. Arată-le că crezi în potenţialul lor. Nu fi prea grabnic să judeci sau să critici... Nimeni nu este perfect, la fel şi tu. Ascultă cu toate simţurile tale. Surprinde-i cu generozitate neaşteptată, cu sinceritate şi pozitivitate.Este nevoie de atenţie şi concentrare pentru a-i ajuta pe oameni să-şi atingă potenţialul maxim. Cultivă această putere.

Conducerea nu este despre tine...

Dar începe cu tine. A conduce este un act de serviciu. În final, trebuie să-ţi pese cu adevărat de oameni - dacă nu, atunci nimic altceva nu va funcţiona. De fapt, conducerea este despre puterea „credinţei” în sine. Setul de credinţe pe care le ai te va purta înainte în timpurile dificile. Nu pot să nu mă gândesc la o definiţie mai bună a credinţei decât cum a formulat-o Nelson Mandela, atunci când a fost întrebat cum a reuşit să reunească o naţiune profund divizată, prin conducerea sa luminată. El a spus: „Credinţa este să vezi invizibilul, să crezi în imposibil, să ai încredere în necunoscut”.

Gândeşte-te la propriile tale credinţe şi cum te inspiră (şi pe alţii) să mergi mai departe.

Redefineşte justeţea şi „niceness-ul”

Da, suntem profund programaţi să căutăm justiţia. Absenţa ei este un asalt la adresa umanităţii noastre. Cu toate acestea, nu limita idealul tău de justiţie la simpla reciprocitate, ca un „schimb”. Generozitatea şi bunătatea vor triumfa întotdeauna asupra schimburilor tranzacţionale, pe termen lung. „Dăruitorii” au mai mult succes decât „cei care iau”, aşa cum a arătat profesorul de la Wharton Adam Grant în cercetarea sa faimoasă - în condiţiile potrivite. Aceştia au avantaj moral, coaliţii mai puternice şi putere blandă.

Dar cu o mare atenţie: asta nu înseamnă că eşti orb de naiv... Doar să fii „drăguţ” nu este suficient şi, de fapt, poate să ricoşeze.

Compasiunea alăturată curajului

De fapt, slujeşti cel mai bine când combini dragostea şi compasiunea cu sinceritatea, adevărul şi curajul. Când stabileşti limite şi standarde de comportament care sunt cadrul în care tu şi ceilalţi veţi „juca jocul”.

Aminteşte-ţi: cele mai bune relaţii nu sunt lipsite de conflicte. Din contră, ele supravieţuiesc şi prosperă pentru că tensionarea constructivă şi căutarea adevărului (de exemplu, oferirea de feedback sau având conversaţiile dificile) este îmbrăţişată - nu evitată. Acesta este secretul relaţiilor durabile şi valoroase. Poţi fi strategic în privinţa asta?

De la Îngrijirea de Sine la Autoperfecţionare

Acum putem lega toate acestea la o idee fundamentală.

Aceea este de a rezolva dilema dintre îngrijirea de sine şi slujirea altora, pentru care este nevoie să facem trecerea de la o mentalitate de „supravieţuire” la una de „creare”.

De la concentrarea pe eliminarea ameninţărilor, respectiv „cum mă pot proteja”, la concentrarea pe „cum pot să mă extind pentru a-mi realiza scopul” - care, prin definiţie, este ceva mai mare decât orice individ.

Îngrijirea de sine se transformă în autoperfecţionare, în cazul în care polii „sine” şi „slujire” creează o spirală dinamică, se întăresc şi se completează reciproc. O sumă pozitivă, în loc de o ecuaţie cu suma zero.

Dar din nou, pentru ca acest lucru să se întâmple, există un ultim pas. Şi acesta este, probabil, cel mai dificil. Acela este să te ţii la un standard mai ridicat decât ţii pentru alţii. Un pas mai sus... Într-un fel în care un mentor blând ar şopti la urechea ta, cu încurajare şi sprijin.

Acest ultim pas este puterea exemplului „personal”.