Vladimir Putin este, in prezent, unul din personajele importante ale planetei. El este constient de importanta sa si de aceea nu se sfieste sa afiseze, la incheietura mainii drepte, un ceas Patek Philippe Perpetual Calendar de 60.000 de dolari.

Valoarea ceasului este egala cu valoarea totala a salariului prezidential dintr-un intreg an de zile. Presedintele rus a evoluat, pentru ca in 2003 purta tot un Patek Philippe, dar un model diferit, Caltrava, de trei ori mai ieftin (suna ciudat, pentru ca 20.000 de dolari nu-i o suma de ici, de colea).

George W. Bush este si el un personaj important al planetei. Bush junior poarta un Timex. Valoarea ceasului este de 50 de dolari. Excentricitatea ceasului presedintelui american este ca poarta o inscriptie  gravata: George W. Bush presedinte, 20 ianuarie 2001. 

Din punct de vedere financiar, diferenta dintre cele doua ceasuri este enorma. Din punct de vedere economic diferenta dintre Rusia si SUA este enorma. In ecuatia cu ceasurile si economiile intervine un factor esential, imaginea. Adica modul in care cei mai importanti oameni ai lumii tin sa fie receptati de cei ce ii privesc. 

Lui Putin pare sa nu-i pese (oricum, in cazul lui poate fi vorba si de pasiunea pentru ceasuri pe care au dovedit-o rusii in timp). Sau poate rusilor nu le pasa, majoritatea fiind inca extrem de ocupati cu supravietuirea. De fapt lui Putin poate sa nu-i pese pentru ca e ocupat cu altele: sa nu uitam ca i-a iesit smecheria cu cota unica de impozitare, ca are crestere economica si de nivel de trai, dar si stabilitate politica. Unii ar spune ca totul s-a facut in stil rusesc.

Lui Bush ii pasa, pentru ca atat i-ar fi trebuit, la cate a avut pe cap in campania electorala. Si in  mod cert si americanilor le-ar fi pasat despre ceea ce poarta presedintele lor la incheietura mainii stangi.

La mijloc, intre Patek Philippe si Timex, stau romanii. 

Romanii sunt de doua feluri, politicieni si restul (este numai una din multele categorisiri ce se pot face). In cazul politicienilor exista mai multe categorii - cei carora le pasa de restul romanilor, cei carora nu le pasa si cei ce dau impresia ca le pasa, dar de fapt nu.  Nu ne pasa de politicienii carora nu le pasa de restul romanilor. Cu toate ca nu ne pasa, imaginea lor este prezenta in prime time, la jurnalele de stiri, eventual drept clienti ai PNA.

Sa-i lasam deoparte si pe cei carora le pasa. Ei sunt asa putini, incat ar trebui ocrotiti ca o specie rara sau pe cale de disparitie. Cea mai raspandita categorie este a treia, cei care dau impresia, cu toate ca nu. Teatrul pe care il joaca poate pacali multimea o vreme, dar nu pentru mult timp. Iar exa-menul periodic pe care il dau politicienii, din patru in patru ani, are rezultate conforme cu masura in care respectivilor le-a pasat sau nu. 

Se ia un partid care se confrunta cu scaderea popularitatii. Ca in majoritatea partidelor, cei mai multi dintre conducatorii respectivului partid sunt din categoria a treia. Ei au incercat sa gaseasca un reprezentant care sa candideze pentru primaria unui mare oras din Romania. L-au ales, crezand ca alegerea lor e cea mai buna, pentru ca se potriveste unei tipologii umane destul de raspandita in Romania. Personal cred ca s-au inselat, pentru ca respectivei tipologii nu-i place sa se recunosca in mod public si la varf. Acum alti sefi, mai mari, s-au suparat si ar vrea sa schimbe ce au decis primii. Cred ca demersul sefilor mari nu se bazeaza totusi pe faptul ca le-ar pasa foarte tare de locuitorii orasului; zambetele cumva sceptice care au urmat anuntului desemnarii sunt motive mai plauzibile pentru supararea lor. 

Un alt politician caruia i-a iesit totul pana in prezent joaca in prezent un joc periculos "de-a pasatul". O inginerie locativa, cu accente de Radio Erevan, l-a propulsat pe politicianul nostru, despre care multi au crezut ca chiar ii pasa, pe prima pagina a jurnalelor. Pentru a arata cat ii pasa, politicianul in cauza a anuntat initial ca renunta la casa in cauza. Pe urma, tot pentru a arata cat ii pasa, a zis ca se mai gandeste si ca asteapta constatarea Parchetului. 

Cele doua cazuri sunt fatete ale politicianismului din Romania. Cu ceva influente de ceas scump, purtat la mana dreapta. Din pacate influenta s-a marginit numai la aspectele nu prea placute.

O imagine favorabila, venita direct din verbul "a pasa", e un bun mai de pret decat ceasul scump, cu toate ca iata, acesta se dovedeste mai tentant. Este lectia pe care a invatat-o presedintele american; strict in cazul sau, unii i-ar reprosa ca ii pasa de prea multe natii de pe glob si isi ia prea multe griji pe cap. Da, dar el are ceas de 50 de dolari. 

Fara nici o legatura cu cele scrise mai sus, Silvio Berlusconi are un Constantin Vacheron de 540.000 de dolari.