Dragoş Damian este CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.

Dupa-amiaza a fost mai dificil pentru omul de executie din mine. Asta pentru ca, participand la discutiile prilejuite de lansarea raportului SAR (ca de obicei exceptional), am asistat la o dezbatere stufoasa de analiza macroeconomica si politica fiscal-monetara, dificil de inteles pentru nespecialisti si rupta de realitatea concreta a problemelor omului de operatiuni - au participat la ea intre politicieni, analisti si consultanti de ieri si de azi care ne convingeau ca obiectivul comun este sa facem ca sa fie bine ca sa nu fie rau.

Nu eram pregatit, venind din linia frontului reindustrializarii, sa asist la inca o discutie politizata despre reforme strcuturale, deficite macro, imprumuturi de pe pietele valutare internationale, despre daca sunt bune sau nu acordul cu FMI sau regionalizarea sau aderarea la zona Euro.

Breaking news este ca nu se mai gaseste personal calificat pentru operatiuni industriale - dezindustrializarea Romaniei a dus la disparitia interesului dezvoltarii oamenilor pentru astfel de activitati. Dar avem o discutie supramediatizata despre clasa 0 sau clasa 1.

Realitatea dureroasa este industria chimica este profund vulnerabilizata prin inchiderea combinatelor chimice de stat - exista furnizori comuni care risca sa intre sau au intrat deja in insolventa, gasirea altora va costa mai mult. Dar discutam la televizor despre cum industria chimica din Romania va deveni ceva mai ceva.

Tragedia multor operatiuni este ca asteapta peste un an pentru a primi o bursa modesta de 2-3 milioane de Euro din fonduri europene pe axa POS-CCE - proiectele stagneaza astfel iar fructul activitatilor de R&D de exemplu va aparea doar peste 3-4 ani, adica foarte tarziu. Dar inca avem dilema daca atragem 40 sau 46 de miliarde de Euro.

Adevarul teribil este ca multe sectoare sunt de 3 ani intr-un blocaj financiar-fiscal tot mai greu de administrat. Banii pe bunurile si serviciile contractate se incaseaza uneori la peste un an si simultan apar taxe noi care obliga la amanarea de proiecte industriale. Dar aflam ca emisiunile de bond-uri de pe pietele internationale sunt un mare succes.

Informatia frustranta este ca in fiecare zi Romania transpune in legislatie mult prea repede directive europene care inca sunt in faza de discutii cu industria din tarile din vest (sau de exemplu, pe care Polonia pur si simplu le respinge) si fara sa realizeze ca fara o rationalizare corecta a termenelor sau chiar a prevederilor din regulamente ne decompetitivizam industria. Dar angajatii ministerelor sustin ca trebuie sa ne respectam obligatiile fata de parteneri, desi suntem in zeci de proceduri de infringement tocmai pentru nu o facem.

Suferinta exportatorilor este ca mediul diplomatic asista prea putin expansiunea economiei in straintate, mai ales in tarile emergente, in vreme ce ambasadele din Bucuresti au prioritate zero stabilirea de contacte comerciale. Dar, din ce vedem in fiecare zi, nu ducem lipsa de dezbateri de diplomatia politica.

Imi doresc sincer ca politicienii, oficialii si consultantii sa revina mai aproape de economia reala si sa fie conectati cu problemele concrete cum ar fi cele de mai sus ale noastre, celor din operatiuni. Fara indoiala ca pe termen mediu sunt importante temele strategice cum ar fi finantarea deficitelor, politicile publice si prioritatile sectoriale. Dar pentru cel care astazi, pune umarul sa reindustrializeze patria sunt mai importante masurile tactice debirocratizante si deciziile politice mai curajoase.