Amintesc în treacăt de Dyonisius cel Bătrân, tiranul Siracuzei, care a golit visteria pe războaie şi petreceri, iar în momentul în care statul său a intrat în faliment, a confiscat pur şi simplu toate drahmele supuşilor săi şi le-a ştampilat la valoarea dublă. Mai menţionez şi frecventele intrări în incapacitate de plată de după sfârşitul războiului de independenţă, în 1829. Doar Ecuador şi Honduras şi-au declarat falimentul mai des decât Grecia.

Aş începe însă de la măsurile populiste şi corupţia din perioada guvernului socialist Papandreu, la începutul anilor 80. Imediat ce ţara a intrat în UE, cheltuielile cu pensiile şi salariile din sectorul public au explodat, ele fiind susţinute prin împrumuturi externe. Angajările în sistemul de stat se făceau într-un sistem clientelar, corupţia s-a răspãndit de la cel mai mic nivel - pentru orice autorizaţie de la guvern se plătea mită - la vârf. Institutul Brookings arată că, dacă statul grec ar fi avut standardele de etică şi de transparenţă din Olanda sau Suedia, în intervalul 2007-2010 ar fi înregistrat un excedent bugetar, în loc să ajungă la un minus de 6,5% din PIB. Cei de la Brookings susţin că dacă Grecia ar fi avut măcar standardele Spaniei ar fi reuşit să menţină deficitul bugetar la 4%.

Nu vreau să fiu partizan şi să blamez doar socialiştii: cu excepţia perioadei în care a pregătit adoptarea monedei euro, toate guvernările, inclusiv cele de dreapta, au menţinut sau au amplificat cheltuielile necontrolate. Noua Democraţie, nu socialiştii din PASOK, a fost cea care a lansat un program de naţionalizări. În paranteză: România a avut mare noroc că privatizarea Romtelecom către OTE, o companie grecească de stat, nu a fost un dezastru complet. Semne ale corupţiei greceşti începuseră să se simtă şi în România, pe această filieră. Privatizarările către companii de stat ar trebui interzise. Revenind la Grecia, nuca de pe colivă s-a dovedit a fi Olimpiada de la Atena, din 2004, care a costat circa nouă miliarde de euro, fiind cea mai scumpă manifestaţie de acest gen.

Două elemente aş adăuga la acest tablou succint, pentru a ne ajuta să privim mai atent la ceea ce se întâmplă în România. Primul: sistemul de educaţie din Grecia a fost pervertit prin angajările clientelare. Banii se duceau în salariile unor profesori angajaţi pe pile, complet inutili procesului de învăţământ. Se ajunsese la situaţii aberante, precum cea de la o şcoală de pe o minusculă insulă, unde erau angajaţi 15 profesori de sport. Doi, sistemul de pensii era complet nesustenabil. Nenumărate categorii profesionale aveau "pensii speciale". Funcţionarii greci se puteau pensiona la 58 de ani, beneficiind de o pensie echivalentă cu 80% din salariu. În Germania, vârsta de pensionare era mai mare cu doi ani, iar pensia ajungea la circa 70% din salariul de bază.

Să tragem linie şi să recunoaştem: majorităţii cetăţenilor greci le-a plăcut să se lase mituiţi. Cu pensii, cu salarii la stat, cu ce li s-a oferit. Sigur că ei pot spune că nu ştiau detaliile întregului jaf sau ale corupţiei, dar sunt convins că îşi dădeau seama că sistemul este putred.

Este uşor de observat că acum guvernul Ponta reia greşelile făcute de greci în urmă cu mulţi ani de zile. PNL, cu iniţiative populiste precum dublarea alocaţiei universale pentru toţi copiii, pare că intră într-o competiţie a promisiunilor populiste. În Parlament a reînceput sarabanda pensiilor speciale şi nimeni nu ştie unde se vor opri aceste iniţiative. Procesul de privatizare este în stand by şi publicul nu pare interesat de faptul că administrarea companiilor de stat a devenit o sursă majoră de corupţie. Nu vreau să joc rol de Casandră şi să prezic dezastre, spun doar că ar fi bine să oprim din timp aceste derapaje, aparent tolerabile. Ştiu şi faptul că datele Finanţelor şi ale INS arată bine, dar lăsaţi-mă să vă spun că şi-n Grecia lui Papandreu era aceeaşi situaţie.

Există totuşi un element pozitiv, care ne deosebeşte în bine: avem un DNA puternic, hotărât să stârpească fenomenul corupţiei. Lăsaţi-mă să cred că grecilor le-ar fi fost mult mai bine azi, dacă ar fi avut nişte procurori anticorupţie la fel de hotărâţi. Să nu-i lăsăm pe politicienii români să distrugă DNA, s-ar putea să ne dăm seama peste ani că această instituţie a făcut diferenţa între noi şi Grecia.

Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.