IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

Dacă oamenii nu înţeleg explicit şi citeţ că greşesc, atunci când o fac, din feedbackul constructiv direct ei vor înţelege doar politeţuri sau ambiguităţi şi vor arde etape importante din procesul lor de dezvoltare. Creierul are nevoie să distingă între corect şi greşit, între bine şi rău şi de aceea are nevoie de concepte clar conturate şi bine explicate. Este bine / rău pentru că sau este corect / greşit  pentru că … presupune discernământ, iar discernământul este o deprindere de care ne folosim zi de zi şi care se consolidează continuu indiferent de rolurile sau de competenţele pe care le avem. Crearea discernământului cere claritate mai mult decât cere amabilitate.

Feedbackul negativ care se practică în general pe lume este unul în care li se spune oamenilor ce nu este bine sau ce fac greşit într-un mod în care cei care primesc feedback „reuşesc“ doar să primească informaţia la nivel personal, nu la nivel de idee sau de acţiune. Feedbackul negativ în sine este cel mai adesea, din păcate, despre om, nu despre activitatea pe care a realizat-o (sau nu) sau despre idei. Atunci când oamenii primesc informaţii despre ei, au nevoia fundamentală şi înnăscută să simtă că cel care le transmite informaţia aceasta, fie că este de bine sau fie că este de rău, îi include. „A include“ înseamnă a avea consideraţie faţă de intenţia (caracterul), faţă de nevoia, faţă de interesele, faţă de temporizarea şi faţă de nivelul de dezvoltare şi de maturitate al celuilalt. În funcţie de gradul de includere a celui care primeşte feedbackul negativ, acesta poate varia de la normal, digerabil, provocare, până la exces, nedigerabil, toxicitate.

Varianta soft şi dezirabilă a feedbackului negativ este dojana şi are rolul de a responsabiliza şi de a provoca dezvoltarea. Dojana este despre potenţialul celui care primeşte feedbackul şi este despre acţiuni şi manifestări. Dojana lasă spaţiu de gândire, de decizie şi de acţiune.

Varianta profund indezirabilă a feedbackului negativ este umilinţa care pune accent pe incapacitatea celui care primeşte feedbackul şi produce toxicitate, indecizie şi blocaje. Umilinţa este despre defectele şi minusurile celui care primeşte feedbackul, fără să mai conteze dacă acestea sunt obiective sau subiective. Umilinţa este definitivă şi blochează orice spaţiu de manifestare celui care primeşte feedbackul negativ în acest fel.

Este perfect normal şi acceptat social şi psihologic că atunci când cineva face o greşeală să i se atragă atenţia. Dar una este să lasăm de înţeles cuiva că este prost şi alta este să lăsăm de înţeles că ceva din ce face nu este bine la nivel de acţiune.

Feedbackul constructiv este o unealtă mult mai rafinată de dezvoltare pentru că presupune invocarea unui sistem de valori. Feedback constructiv nu înseamnă feedback politicos, amabilităţi, diplomaţie sau ocolişuri, ci presupune un proces de construcţie de relaţie, stabilirea unor obiective comune în spiritul unor valori şi aspiraţii comune. Feedbackul constructiv cere timp şi disponibilitate şi este complet altceva faţă de feedbackul pozitiv sau faţă de feedbackul negativ, dar incluzându-le pe ambele totdeauna.

Din păcate, acţiunea de a da feedback negativ ori este abuzată, ori este ignorată. Doza ideală de feedback negativ stimulează creşterea, vigilenţa şi agerimea. Absenţa totală a feedbackului negativ creează o democraţie prost înţeleasă şi care se întoarce împotriva celor care au creat-o, tocmai de către cei protejaţi de feedbackul negativ. Există şi statistici care recomandă de trei ori mai mult feedback pozitiv decât negativ, dar practica mi-a arătat ca feedbackul negativ real, corect şi la timp, dat în legătură cu activităţile nu cu persoanele, dacă nu este în exces, atrage şi generează oricum feedback pozitiv şi bucurie autentică în legătură cu realizările.

De fapt, ceea ce contează cu adevărat sunt efectele pe care feedbackul negativ le produce şi grija (şi, nu în ultimul rând, pregătirea) celui care are de dat un feedback negativ pentru a produce efectele cu dezirabilitatea cea mai mare. Altminteri, vorba proverbului: spui prostului că e deştept, şi te superi că te crede.