IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

Situaţiile acestea în care trebuie să tac tehnic nu sunt dese, sunt extrem de rare, dar sunt cele pe care nu le uit niciodată. Mai exact au fost 3 în 15 de ani de muncă.

Prima a fost cu o persoană care „ştia tot“ şi „nu voia nimic“. A doua a fost cu o persoană care „făcea totul pentru copilul său nerecunoscător“ şi ultima a fost cu o persoană care „nu are nevoie de nimeni pentru că este mai bună şi mai excepţională decât toţi incompetenţii cu care lucrează“.

Le voi detalia.

Persoana care ştia tot şi nu voia nimic era un domn în partea a doua a carierei de top manager. Urla zilnic şi fără întrerupere la oricine îi ieşea în cale, urla ca să certe, urla ca să laude, dacă mai rămânea vreo urmă de laudă în urma urletului. Halucinant era că ştia ce urma să spun înainte să ştiu eu, dădea semnale de nerăbdare şi îmi spunea „o să spui că …“, la care eu întrebam „de unde ştii ce o să spun?“ şi el răspundea „ai văzut că am ştiut?“, fără să îşi dea seama că nu enunţasem nimic. Culmea este că, de frică, lumea funcţiona în jurul lui. Este drept însă că nici el, nici cei din jurul lui nu rezistau mai mult de 18-24 de luni împreună, iar omul era mereu în căutare de alt angajator. S-a descurcat, mai are puţin şi va reuşi probabil să iasă la pensie. Piaţa top managementului este una discretă.

Persoana care făcea totul pentru copilul său nerecunoscător era tot un domn, tot manager de top, care suferea profund pentru că fiul lui nu câştigase niciun campionat (la sportul pe care îl practica) deşi el, tatăl lui, investise totul în antrenamente. L-am întrebat jenată: „dar poate nu îi place sportul ăsta?...“ şi a răspuns că nu îl interesează şi că orice copil şi-ar dori să fie în locul lui. Apoi a continuat şi mi-a spus că i se pare nedrept ca el, ca părinte, să stea în tribune alături de alţi părinţi care nu fac nici a mia parte din cât face el, iar copiii acestor părinţi să câştige campionatul şi nu copilul lui. Am mai întrebat: „dar aşa, obiectiv vorbind, ceilalţi sunt buni?“ (nu am întrebat dacă sunt mai buni decât fiul lui) şi mi-a răspuns tăios că „nici măcar nu contează“. Sper doar că fiul acestui domn este ajutat şi dăruit de univers cu multă înţelepciune. Talentul nu i-ar folosi la nimic deocamdată.

Ultima provocare, o doamnă manager de top, prea de top pentru cât de foarte tânără este, nu are nevoie de nimeni pentru că ea este minunată şi toţi colegii ei sunt „nişte incompetenţi cu care nu are rost să îşi piardă timpul“. Până şi şeful ei este un om care nu este la fel de competent ca ea şi căruia ea îi face toată munca. A declarat încă din prima clipă a interacţiunii că pe ea nu o interesează feedbackul nimănui (referindu-se la colegi, subordonaţi sau şeful direct) şi că ar pierde vremea dacă ar trebui să le intre tuturor în voie. Adevărul este că doar sieşi ar trebui să îşi intre în voie, dar este prea ocupată cu nu cumva să le intre altora în voie.

Este vorba despre o persoană competentă şi inteligentă dintr-un mediu de nivel ridicat unde, fie că vrei, fie că nu vrei, te forţează organizaţia să fii cel puţin competent. De fapt este vorba despre o doamnă pur şi simplu rea, dar cât de cât harnică, atât de harnică încât este greu să o întreci. Restul de sute de oameni cu care am interacţionat, diferite tipologii de manageri, şi-au arătat disponibilitatea de a accepta că poate lucrurile se pot face mai bine decât le fac ei. Această abordare arată o diferenţă uriaşă în atitudinea, în potenţialul lor, în calitatea şi în nivelul conversaţiilor pe care aceşti oameni sunt capabili să le poarte.

Vestea bună este că astfel de oameni atât de răi sunt rari, poate nici nu i-aţi întâlnit sau nu îi veţi întâlni vreodată. Lăsaţi-i în pace. Treziţi-i doar pe cei care au puterea să facă ceva cu ei. Oamenii ca cei trei din poveştile de mai sus nu se vor trezi niciodată. Din incompetenţă sau din neştiinţă te mai poţi trezi, dar din răutate puţin probabil.

În final, ca o cheie de control, încercaţi să răspundeţi sincer la întrebarea: mi-aş dori un şef sau un mentor ca mine pentru copiii mei? Indiferent de calitatea actului de şefie de care sunteţi capabili acum şi indiferent dacă răspunsul este da sau nu, sigur sunteţi pe un drum bun. Dacă nu vă interesează răspunsul …să nu trezim câinele care doarme!