Putem compara romgleza cu fenomenul de la sfârşitul secolului XIX, ilustrat comic de Vasile Alecsandri prin personajul Coana Chiriţa. La acel moment, limba română experimenta un import masiv de cuvinte din limba franceză, care a atras atunci, ca şi acum, numeroase critici şi ironii. Ambele manifestări au un lucru esenţial în comun: fiecare dintre ele a urmat unei perioade de ardere a etapelor pentru reintegrarea României în cultura vest-europeană. Saltul cultural a creat de fiecare dată un vid lingvistic ce nu a putut fi gestionat decât prin importul lexical din culturile de referinţă. Limba este elementul structural al oricărei civilizaţii care modelează toate produsele acesteia, dar asta înseamnă în acelaşi timp că nu are flexibilitatea şi supleţea de a se adapta peste noapte la schimbări economice şi politico-administrative fundamentale.

Mai concret, la momentul tranziţiei la economia de piaţă şi la cultura de consum, limbii române îi lipsea un exerciţiu capitalist de 50 de ani, iar asta se vede astăzi nu doar în limbajul de afaceri al românilor, dar şi în cel al tinerilor care au crescut cu produsele media americane. Am auzit un fermier din Neamţ intervievat la televizor vorbind în mijlocul ogorului despre target-ul producţiei de porumb la hectar şi am zâmbit. Dacă unii termeni din limbajul de afaceri al limbii noastre sunt fie prea lungi, prea formali, fie pur şi simplu inexistenţi, alte cuvinte din vocabularul limbii noastre sunt însă fixate într-o logică părăsită odată cu economia centralizată. Să luăm exemplul cuvântului „pontaj„, abandonat pentru englezescul „time-sheet„, care este nu doar mai greu de pronunţat, dar şi mai lung, însă are avantajul că nu aminteşte nici de intrarea muncitorilor pe banda de producţie, nici de insolita condică ce dispărea după doar câteva minute de întârziere. Iar acesta este cazul mai multor cuvinte româneşti, altfel perfect adecvate pentru a echivala termenii din limba engleză în faţa cărora au pierdut teren.

Însă nu este suficient să ridicăm din umeri şi să concluzionăm că „limba noastră nu mai funcţionează„. Este prea puţin pentru a explica sau justifica formele hilare pe care le ia uneori limbajul în birourile din România. Privind către contextul în care comunicăm, trebuie să recunoaştem gradul de contagiune a limbii engleze în întreaga lume, ea devenind practic limba universală în afaceri odată cu globalizarea. În România, ca şi în alte ţări, importul termenilor de specialitate din limba engleză a fost accelerat de prezenţa companiilor multinaţionale. Corporatiştii sunt cei care trebuie să jongleze în fiecare zi cu limba română, în care execută, şi limba engleză, în care raportează. Folosirea anumitor termeni din limba engleză înseamnă adeziunea la cultura organizaţională a companiei prin conformarea la limbajul său. Dacă adăugăm la asta inerţia, comoditatea sau oboseala de zi cu zi, dar şi uşurinţa cu care putem spune ceva incomod doar folosind altă limbă, începem să căpătăm o imagine mai nuanţată a mecanismului care generează acele expresii bizare ce ne revoltă şi ne amuză deopotrivă.

Indiferent de legile sau regulile pe care le-am născoci pentru a o proteja, limba română va continua să se transforme pentru a servi în viaţa de zi cu zi nu doar poeţilor şi academicienilor, ci tuturor profesiilor şi categoriilor sociale. Oricât de tristă este această transformare, ea nu face decât să reflecte realitatea noastră cotidiană şi registrul în care trăim şi muncim. Totuşi, folosirea limbii române este un act individual care are un impact direct asupra imaginii noastre, iar aici responsabilitatea ne aparţine în totalitate. Câţi dintre termenii englezeşti pe care îi folosim în fiecare zi sunt de fapt necesari şi de neînlocuit şi unde este graniţa între adecvat şi ridicol? Pentru fiecare dintre noi şi dintre interlocutorii noştri, această graniţă este diferită în funcţie de educaţie, experienţă şi preferinţe. Un singur lucru rămâne cu siguranţă safe pentru brand-ul nostru personal: folosirea corectă şi responsabilă a limbii române.

Oana Gorbănescu este CORPORATE COMMUNICATION OFFICER AL ERNST & YOUNG ROMÂNIA.