Ce se întâmplă însă când ceva ”specific“ unei industrii susţine sau pare să susţină doar o parte dintre societăţile din industria respectivă?

Pentru industria hotelieră, ”specific“ a însemnat recent propunerea unui impozit care în loc să susţină dezvoltarea (investiţiile) hoteliere, nu face decât să îngreuneze businessul acestora. Mai exact, o companie din industrie care deţine active importante şi care a investit în aceste active, atât din resurse proprii, cât şi prin finanţare, fiind un contribuabil important la bugetul de stat, este defavorizată de acest impozit specific, în forma şi cu normele propuse.

Astfel, un mare contribuabil care deţine activele şi le operează ca operator hotelier, deşi plăteşte taxe pe proprietate, ajunge să mai plătească acest impozit specific, adică o altă taxă pe proprietate, fără a i se da posibilitatea să deducă cheltuielile desfăşurării activităţii sau costurile creditelor şi amortizării şi deprecierii acestor active.

Să luăm câteva exemple ”specifice“.

Situaţiile când se lucrează cu instituţiile bugetare, care au nevoie de o facturare separată a costurilor pentru un eveniment. Pentru cazare va fi necesară o factură, în timp ce pentru închirierea sălii şi catering va mai fie nevoie de alte două facturi. în astfel de situaţii, nu se pot crea ”pachete“ cu preţ total şi se creează artificial venituri separate, caz în care pentru închirierea de săli de conferinţă şi/sau echipamente se va plăti impozit pe profit (conform Codului fiscal).

Impozitul specific (adiţional ”inventat“ Codului fiscal), prin forma care a fost publicată alături de normele sale de aplicare, îngreunează activitatea operatorilor hotelieri care sunt organizaţi ca microîntreprinderi şi elimină acei proprietari de pensiuni şi microhoteluri care îşi desfăşoară activitatea ca persoane fizice autorizate sau întreprinderi familiale care sunt plătitori de impozit pe venit şi prin urmare nu vor plăti acest nou impozit specific deoarece derogarea de la Codul fiscal se face pentru cei care sunt plătitori de impozit pe profit.

Pentru că eliminarea efortului de control fiscal şi de uşurare a calculării taxelor pentru micile societăţi şi întreprinderi, asociaţii familiale sau PFA-uri nu are loc, se îngreunează, astfel, munca administrativă a companiilor mari. în primul rând prin necesitatea separării unor costuri indirecte aferente unor activităţi secundare, care însă rămân tributabile impozitului pe profil şi, în al doilea rând, prin majorarea arbitrară a unor taxe de proprietate, care nu au nicio legătură cu costurile aferente acestei proprietăţi sau activităţi, lucru care pune presiune mai mare asupra cash-flow-ului, mai ales în condiţiile în care o societate încearcă să-şi revină după criză.

Întrebarea este: de ce ajunge o societate mare, a cărei activitate principală este operarea hotelieră, să plătească un impozit specific pentru care nu deduce nicio cheltuială, în schimb pentru activităţile minore, secundare, rămâne plătitor de impozit pe profit?

Aşadar, o societate mare din industria hotelieră, plătitoare de taxe consistente către stat, ajunge, nu de puţine ori, să fie pusă la zid. Pe de o parte, plăteşte acest impozit specific, pe de altă parte, pentru activităţi minore - cum ar fi închirierea unui spaţiu către un operator comercial - rămâne plătitor de impozit pe profit, cu greutatea determinării costurilor asociate numai pentru acel spaţiu ce poate fi oricând contestată de organele fiscale care ar veni în control. Este ca şi cum istoria unei societăţi care a fost mare contribuabil şi a plătit impozite şi taxe timp de mulţi ani şi care a investit în active ar fi ştearsă cu buretele, compania neavând posibilitatea să-şi recupereze această investiţie. Pentru că dacă această propunere de includere a normelor de impozit specific hotelier va intra în vigoare, businessul va fi afectat, iar investiţiile celor care au astfel de ”mijloace fixe“, nu vor mai putea fi recuperate.

Şi de aici apare o serie de întrebări la care încă nu am găsit un răspuns. Pentru restul de 1-2% din activitatea unui contribuabil (ponderea activităţii nesupuse impozitului specific) pentru care rămâne plătitor de impozit pe profit, cât anume din pierderea fiscală anterioară (datorată în special investiţiilor) se consideră atribuibilă acestei activităţi? Toată? Cât anume din costurile indirecte se alocă acestei activităţi? Cu restul de pierdere fiscală acumulată în anii de criză şi postcriză ce se intamplă? Şi, nu în ultimul rând, de ce trebuie acţionarii societăţii să ajungă să suporte această pierdere fiscală?

Criza economică care s-a manifestat şi în România începând cu 2009 a lovit puternic şi industria hotelieră, iar acele 25 de procente care au reprezentat pierdere din cifra de afaceri nu au putut fi încă recuperate.

Şi este posibil să nici nu mai poată fi recuperate vreodată.