Maria Montessori s-a născut în 1870, fiind prima femeie din Italia care a studiat medicină. S-a ocupat de copii mici ca medic asistent şi a dezvoltat o metodă pedagogică faimoasă cu rezultate remarcabile în educarea simţurilor şi mai apoi a înţelegerii; conceptul avea să devină cunoscut drept metoda Montessori. În prezent, această metodă este folosită în mii de şcoli şi grădiniţe din întreagă lume, cu absolvenţi renumiţi precum Larry Page şi Sergey Brin – fondatori Google, Jeff Bezos – fondator Amazon.com, prinţul William şi prinţul Harry, Gabriel Garcia Marquez şi mulţi alţii.

Pe baza principiilor Montessori, educatorii au rolul să observe şi să ghideze copii, să le arate şi să îi îndrume spre propriile alegeri, să-i sprijine în a se autodisciplina, a-şi descoperi greşelile, să îi implice în soluţionarea problemelor şi să participe la elaborarea proiectelor. Recompensele externe sunt evitate, punându-se accent pe cele interne (gen mulţumirea de sine).

Având o experienţă directă cu metodele pedagogice de predare Montessori, mi-am pus întrebarea dacă am putea aplica aceleaşi principii cu rezultate excepţionale la cei mici (dezvoltarea independenţei, responsabilităţii, libertăţii de a alege) şi în mediul de business. Adică un fel de Montessori Organizaţional unde educatorii „devin” Manageri Montessori (observă comportamentele angajaţilor, analizează mesaje nonverbale, iniţiază şi dezvoltă „spaţiu” pentru Curiozitate, Extrovertire, Creativitate, Optimism, Entuziasm, transformă factorii externi în stimulente interne pentru a crea un mediu organizaţional de tip sangvinic, autonom şi responsabil, motivant şi performant).

Cu ce caracteristici sau abilităţi trebuie să fie dotat un manager pentru a fi Montessori?

Într-un articol celebru din Harvard Business Review – „How Do Innovators Think” -, pe baza unui survey cu peste 3.000 executivi, s-au descoperit cinci abilităţi care îi deosebesc: „asocierea” (între idei), „întrebările”, „observarea” (în special legat de comportamentul oamenilor), „relaţionarea” (networking) şi „explorarea”. Există însă una supremă, comună tuturor? Da, spun autorii, se numeşte „inquisitiveness”, adică Curiozitate. Dar tocmai Curiozitatea este, pentru cei mici, şi o trăsătură de baza în educaţia Montessori, ce permite dezvoltarea trăsăturilor de personalitate care îi transformă în faimoşi inovatori şi creatori. Iată doar un exemplu cum o caracteristică de baza a metodei pedagogice Montessori este una de bază şi la executivi, ceea ce înseamnă că va produce aceleaşi efecte, de unde rezultă că metoda Montessori poate fi implementată cu succes şi ca metodă şi tehnică de management.

Pe lângă abilitatea de bază, de a fi Curios, Managerul Montessori este un Ghid, un Îndrumător, un Călăuzitor, intervine foarte rar în mod direct în taskurile angajaţilor. Este Observator, Nonintervenţionist şi Evaluator. Impactul lui direct, la nivel micro, în activităţi este foarte scăzut, lăsând gradului de observare de tip „helicopter view” un liber arbitru nedeterminat. Managerul Montessori nu acordă nici pedepse, dar nici recompense externe. El consideră că singura recompensă de care un angajat are nevoie provine din mulţumirea de sine, din faptul că a realizat corect şi bine un task, bazându-se pe propriile puteri. Managerul Montessori nu corectează un angajat atunci când greşeşte, ci reia taskul respectiv până când se identifică sursa erorii. Managerul Montessori creează şi defineşte mediul înconjurător pentru a stimula şi a dezvolta spiritul de iniţiativă.

Roger Harrison a identificat patru tipuri de cultură în cadrul organizaţiilor: cultură de tip Putere ( în formă de reţea concentrică, control exercitat de un număr restrâns de oameni, atmosfera dura, moral scăzut), cultură de tip Rol (în formă de templu, grad înalt de formalizare, standardizare, predictibilitate), cultură de tip Sarcina (în formă de reţea rectangulară, pune accent pe îndeplinirea taskurilor) şi cultură de tip Persoană (în formă de roi, unde individul reprezintă punctul central). Fără a forţa, putem să introducem şi tipul cu numărul cinci – cultură de tip Montessori, pe care o văd în formă abstractă de sferoid, unde managerul are o permanentă mişcare de rotaţie, observă activităţile fără să intervină, iar atunci când există riscul că un task să părăsească „sfera”, îl semnalizează şi îl înapoiază pentru a fi reluat.

Închei cu un citat din Maria Montessori, perfect valid şi aplicabil şi la „copiii mai mari” din organizaţii: „În loc să încercăm să-l cucerim din interior şi să-l direcţionăm ca pe un suflet uman, întotdeauna ne-am dorit să dominăm copilul prin forţă, prin impunerea unor legi externe. În acest mod, copiii au trăit pe lângă noi fără să ajungem să fim capabili de a-i înţelege vreodată. Dar dacă dăm la o parte toată artificialitatea cu care i-am învăluit şi toată violenţa cu care, prosteşte, am încercat să-i disciplinăm, ei ni se vor arată nouă în toată frumuseţea firii lor copilăreşti, cu o gentileţe şi drăgălăşenie absolută”.