Ce-i mana? Nu m-am prins, erau prea diversi ca sa-i categorisesti numai in oameni necajiti care stau din cauza vreunei boli sau a unui necaz; unii prea nelinistiti ca sa fie numai credinciosi, altii cu personalitati prea evidente, prea laice ca sa para pelerini.

Si am intuit ca, mai mult decat credinta, reala sau mimata, ce i-a adunat si i-a obligat sa accepte trecutul osului prin os, la viteza de melc, e dorinta de a-si insela soarta. Aveau nevoie de un element care sa para ca sta la baza unui eventual "mai bine": o vindecare, un castig, o reusita. Daca va fi sa vina. Daca va vrea sfantul. Acolo, pe o mica suprafata de teren era o Romanie mai mica dar mai vie decat cea a sondajelor de opinie: nu numai pelerinii ci si ceilalti, soferii din sirurile de masini nerabdatoare, cele mai multe elegante, putine rapciugoase, de pe strada, adica zona activa a societatii, eram eu si filozofia mea, poate ieftina, erau reprezentanti ai autoritatii, plictisiti, dandu-si importanta.

M-am mai gandit ca situatia pelerinilor si nevoia lor de minune, de dar providential, pot fi extrapolate. Pentru ca Romania, in intregul ei, a avut nevoie, permanent, de un miracol. Peste increderea in fortele proprii, peste suflecatul manecilor si purcesul la treaba, in gena nationala a stat credinta in reusita cu ajutorul altcuiva, printr-o minune.

Si nici nu poti sa spui ca n-am avut parte: am stat la capatul cozii pentru NATO sau Uniunea Europeana pana cand soarta a creat premisele sa fim primiti fara ca prea multi sa se intrebe ce naiba facem acolo, poate prea stridenti, poate prea umili.

Am trimis un reprezentant in executivul european. Miracolul era palpabil, de acum, asa ca respectivul se vedea deja, inainte de plecare, peste vreun compartiment unde se invart sume asa de mari ca par abstracte. N-a placut persoana in cauza si am trimis pe altcineva. Acum vad nemultumiri legate de importanta portofoliului pe care l-a primit Leonard Orban. Dar cine poate aspira la mai mult, cand multi dintre noi cred ca isi pot insela soarta stand la coada la bine. Si de altfel cred ca Orban, stapan peste intelesurile Babilonului european, va avea destule pe cap; imi aduc aminte, intr-un registru mai destins, de data aceasta de o istorioara. Stiu ca la o conferinta europeana pe teme de agricultura participantii au fost informati, cu seninatate, despre normele privind transportul marinarilor congelati: cuiva ii sunase "semen", li-chid seminal, drept "seamen", marinar si, la o judecata rapida si poate si din pudoare, i se paruse mai fireasca posibilitatea transportului normat de marinari conservati decat a lichidului generator de vitei.

Chiar si reusita e asociata mai mult, la noi, cu providenta si mai putin cu munca perseverenta si cinstita. Si cum ar putea fi altfel, cand divinitatea pare sa favorizeze, cel putin la nivel declarativ, destinul celei mai galagioase imagini a reusitei in stil romanesc? Asa ca Dumnezeu s-a transformat intr-un soi de agent imobiliar de Pipera, dar e preocupat si de eficienta unor fotbalisti de prima liga.

"Romanian way of life" inseamna mai putina scoala si mai multe fite la scoala. Pentru pelerinul roman comun tunul facil e mai la indemana, e un simbol mai puternic decat garajul american care sta la baza multor averi de top. Viitorul asigurat de un bilet de loterie atins de bietele ramasite pamantesti ale sfantului pare mai tangibil decat cel asigurat de un mic atelier. Credinta curata si sprijinul sufletesc pe care il ofera sunt bune. Dar izbavirea o obtii numai daca iesi din rand.