Afirmand raspicat ca nu-l va mai accepta pe Calin Popescu-Tariceanu drept premier in caz de anticipate, Traian Basescu l-a transformat pe primul-ministru intr-un om care nu mai are ce pierde.

Abilitatile mele culinare sunt strict limitate. Dincolo de cate un sandwich ocazional, cartofi prajiti sau ochiuri (si acelea cu emotii) se intinde un vast teritoriu in care n-am indraznit niciodata sa ma avant. Am decis de multisor ca e mai bine pentru toata lumea sa nu strivesc corola de minuni a lumii si sa nu ucid cu mintea tainele unei ciorbe, a unei tocanite sau a vreunui sufleu.

Si totusi, in mijlocul acestui intins spatiu culinar ramas necartografiat ("Hic sunt leones!" s-ar putea scrie de-a curmezisul) sare in ochi un petec viu colorat, pe care e marcat pana si ultimul paraias - e zona salatelor. La salate ma pricep - o recunoaste pana si Ancuta, nevasta-mea, pentru care harta bucatelor mai are putine necunoscute. Stiu exact cata sare, cat ulei, otet sau, dupa caz, chiar zahar si lapte sa adaug pentru a obtine salata ideala. Iar daca uneori mi se mai intampla sa scap - sa zicem - cativa stropi de ulei in plus, stiu cum sa remediez situatia: adaug mai mult otet.

Viata politica romaneasca e si ea tot un fel de salata (de varza). Gasesti in ea toate ingredientele necesare, asa ca reteta succesului consta pur si simplu in balansarea acestora. Sa luam, de-o bunaoara, cazul Aliantei D.A., in care partidele componente se potrivesc precum uleiul cu otetul: prea mult dintr-unul sau din celalalt si intreg amestecul devine gretos. Scriam, in urma cu doar cateva saptamani, ca PD nu poate fara PNL, cum nici liberalii nu pot fara democrati. Am gresit. Pot, dar ar fi de prost-gust. Fara democrati, liberalii ar cobori mai rar cu picioarele pe pamant si ar intampina dificultati in a intelege ca grijile majoritatii nu sunt "macro", ci cat se poate de "micro". Atat de "micro" incat de abia se tarasc de la o zi la alta. Pe de cealalta parte, fara de liberali, democratii ar putea crede ca popularitatea de care se bucura chiar se datoreaza propriilor performante si ca, prin urmare, indreptatiti la "mici" deviatii gen PSD atunci cand vine vorba despre racolari imorale sau de "mici" tunuri financiare. Fara democrati, PNL-ul s-ar fi transformat de multisor intr-o simpla gasca de interese, pierzandu-si singura calitate ce-i facea atractivi in ochii electoratului - imaginea de partid cu adevarat polifonic, deci eminamente democratic. Or, fara liberali, CNSAS-ul ar fi ramas o simpla gluma, iar Radu Timofte un fel de Mama Omida a vietii publice, capabil de a "dezlega" si de gripa aviara, si de criza din Sanatate, si de cea din Transporturi. Ati prins ideea.

In ultima perioada insa - dupa cum orice gourmet politic o putea recunoaste - salata Aliantei incepuse sa prinda prea mult gust de otet. Dar ce spun "incepuse"? Avea atat de mult otet prezidential incat ni se strepezeau dintii. Iata de ce initiativa liberala de retragere a trupelor romanesti din Irak mi s-a parut, daca nu de bun-gust, macar de bun augur.

De bun-gust n-a fost, pentru ca, din nou, premierul Tariceanu a facut cateva greseli elementare, punctate fara mila de catre presedintele Basescu. A fost insa, inclin sa cred, de bun augur. Desi e dificil de estimat acum care va fi impactul public al acestei propuneri, simpla tentativa de a mai turna niste ulei pe salata Aliantei se cuvine a fi salutata.

Numai asa, prin incercari repetate, poti invata arta bunului-gust. In politica, precum in arta culinara, pana si un sut in fund poate insemna un  salt inainte. Doar din greseli putem invata. Dar ceea ce ma ingrijoreaza sincer in acest moment este nu reactia extrem de dura a lui Basescu (altminteri de asteptat), ci incendierea corabiilor de catre presedintele-marinar. Afirmand ca, in caz de anticipate, nu il va mai desemna in nici un caz pe Tariceanu drept premier, presedintele si-a dat foc nu valizei, ci corabiilor care, de bine de rau, mai faceau legatura intre PD si PNL. Cel putin cata vreme vorbim de PNL pe stil Tariceanu. Din acest moment, ambele tabere se gasesc cu spatele lipit de zid. Cale de intors nu prea mai exista.

Incalcand principiul "never say never", Basescu a limitat sever spatiul de manevra al liberalilor. Or, omul care nu mai are ce pierde e periculos.

In caz de alegeri anticipate, o participare pe liste comune a PNL si PD devine aproape imposibila, cata vreme, in caz de succes, presedintele partidului liberal va fi lasat, cu certitudine, "la vatra".  A-ti imagina ca liberalii fideli premierului vor accepta cu inima usoara o astfel de varianta frizeaza infantilismul. La fel, si a-si inchipui ca, pusi cu spatele la zid, liberalii isi vor schimba echipa de conducere sub presiunea anticipatelor.

Ramane, asadar, varianta mult mai probabila, ca o parte a parlamentarilor liberali sa migreze, inaintea alegerilor, catre PD, contand pe crearea unei imagini de scindare. O varianta care, mie unuia, imi strepezeste dintii. Oricat de antipatic mi-ar fi fost la rastimpuri primul-ministru, ideea de a vedea intregul partid liberal pus la colt si obligat sa decida cu mana rasucita la spate imi repugna profund. E, orice s-ar zice, de prost-gust. Eficient, poate, dar de prost-gust. Or, salatele tocmai de aia sunt salate - pentru ca nu sunt facute sa te saturi cu ele. Salata buna nu trebuie sa fie "eficienta". E de ajuns sa fie pur si simplu gustoasa.