Motto: "Asadar, cine sunt eu? Spune-mi mai intai de toate asta si pe urma, daca-mi va face placere sa fiu acea persoana, vin: daca nu, raman aici, jos, pana cand voi fi altcineva."  - Aventurile lui Alice in Tara Minunilor

Obsedati de copaci, pierdem din vedere padurea. Nu mai stim nici cine suntem si nici in ce fel de Europa vrem sa ne integram.

S-ar cuveni sa-l recitim mai des pe Carroll Lewis. Asa, am intelege poate mai usor cum de putem suporta, cu atata exces de firesc, situatii dintre cele mai anormale. Pe 13 aprilie, Parlamentul European a votat acceptarea Romaniei in Uniunea Europeana, incepand cu 1 ianuarie 2007. Adica in mai putin de doi ani de zile. La o prima vedere, s-ar putea crede ca subiectul este, practic, "rasuflat". Toata lumea vorbeste despre integrare, despre eforturile care mai trebuie facute pentru indeplinirea pana atunci a conditiilor impuse si evitarea clauzei de salv-gardare. Se cunosc termenele limita, capitolele, se jongleaza cu cifre si date. 

Cuprinsi, insa, de frenezia efortului de integrare, scapam din vedere esentialul: cine se integreaza si in ce anume? Sa le luam pe rand. Cine se integreaza? Incepand chiar din aceasta toamna, 35 de parlamentari romani vor participa la lucrarile Parlamentului European (PE) cu statut de observatori. Vor avea dreptul sa participe la dezbateri si sa ia cuvantul - mai putin sa voteze. 35 de parlamentari reprezinta o cifra destul de serioasa la scara PE, iar faptul se datoreaza pur si simplu dimensiunilor relativ mari ale Romaniei (locul sapte ca marime, inaintea Belgiei, Olandei, Greciei etc.). 

De pe aceasta pozitie, parlamentarii romani vor reprezenta deja o forta demna de luat in seama. Vor fi, fara doar si poate, curtati in fel si chip, atrasi in felurite combinatii politice, plecand de la premisa ca o buna parte a celor 35 se vor regasi, de aceasta data ca si parlamentari europeni cu drept de vot egal, peste vreun an si jumatate. Iar relatiile se cultiva in timp.

In aceste conditii, ne-am fi putut astepta ca toate partidele parlamentare (din randurile carora urmeaza a fi desemnati viitorii observatori) sa stie la aceasta ora daca nu chiar persoanele ce urmeaza a le/ne reprezenta la Strasbourg, atunci macar criteriile exacte dupa care acestea vor fi selectionate. Cand miza e atat de mare, atat la scara partidelor, cat si la cea nationala, nu te poti prezenta cu "carpeli" si improvizatii de ultim moment. Sau poti? Poti, cata vreme nici macar unul dintre partidele parlamentare nu a decis inca nici cine va fi trimis si nici pe ce criterii. Chestionati direct, liderii politici au dat raspunsuri in doi peri: tinerii, ca merita si ei promovati, unii care sa stie limbi straine, sa fie familiarizati cu problematica europeana etc. Citindu-le reactiile, mi s-a facut parul maciuca. O atare inconstienta e strigatoare la cer. Vrem bani pentru autostrazi si alte proiecte de infrastructura, bani pentru agricultura, recunoasterea diplomelor in restul statelor UE, drepturi egale de munca in Germania sau Franta, si cate altele, dar putin ne intereseaza cine vor fi oamenii care vor incepe sa se bata pentru ele in Parlamentul European.

Din pacate, insa, lucrurile nu se opresc aici. Cu exceptia PSD, care stie sigur ca va face figuratie in bancuta euro-socialistilor, si a UDMR, poposit, nu stie nici el bine de ce, pe banca popularilor, celelalte partide nu au inca habar unde sa se aseze. Asteapta, probabil, ca invatatoarea sa-i ia de mana si sa le indice locul. Clarificarile ideologice, atat de insistent solicitate, fiind amanate drept "chestiuni de importanta secundara" (l-am citat aici pe Emil Boc), parlamentarii PD se mai muta inca de pe un picior pe altul: ba ar sta cu socialistii, ba s-ar da cu popularii. Liberalii mai oscileaza si ei intre liberali-democrati si populari, iar despre PPRM si PUR nici n-are rost sa mai pomenim. Cronometrul ticaie in continuare si ticaie degeaba. Clasa politica e prea ocupata de guvernare, de anticipate si de alte chestiuni tehnice, pentru a-si mai bate capul cu "amanunte" de acest gen. Am putea spera ca, o data cu transformarea observatorilor in parlamentari cu drepturi depline, situatia sa se schimbe spectaculos. Slabe sperante! Alegerea celor 35 de europarlamentari romani va avea loc la anul si inca nimeni nu pare a avea habar cum anume vor decurge aceste alegeri. 

In conditiile in care Comisia parlamentara insarcinata cu modificarea Codului Electoral, n-a anuntat, nici macar in treacat, vreun capat de proiect referitor la euroalegeri, nu ne ramane decat sa ne-ntrebam singuri: cum vor fi trasate circumscriptiile electorale pentru 2006, de catre cine si pe ce criterii? Vom vota uninominal sau pe liste? S.a.m.d. Cat despre Tara Minunilor in care vrem sa ne integram, ce sa mai vorbim? Poate ne agitam de pomana. Un referendum cu rezultat negativ in Franta, pe 29 mai (multumiti-le socialistilor francezi), ne-ar intoarce, ca la jocul "Nu te supara, frate!" inapoi, in casuta Tratatului de la Maastricht. Am avea atunci timp berechet sa fluieram prin porumb Oda Bucuriei si sa meditam asupra proiectului unei Europe postmoderne: cine suntem si unde anume vrem sa mergem. Dar despre cum s-a ajuns aici si despre inclestarea tacuta, dar nu mai putin fascinanta, dintre modernitate si postmodernitate, saptamana viitoare.