Nu există ilustraţie, grafic, infografic sau orice altă reprezentare mai puternică a timpului scurs de la prăbuşirea Lehman Brothers şi declanşarea crizei până în prezent decât fotografia lui Ştefan, copilul care merge în acest an la şcoală şi care s-a născut în fatidicul an 2008. Simplu spus, este un copil al crizei, care a trăit până acum numai într-o economie nesigură.

Sigur, Ştefan nu simte asta şi nu a simţit asta, pentru că are părinţi tineri, care muncesc din greu şi care l-au ferit de neajunsuri; a venit la şedinţa foto vesel, cu tableta într-o mână şi cu ariciul Sonic, erou de jocuri electronice, în cealaltă. Dar lumea sa, în care va învăţa şi se va maturiza, va fi marcată de criză de la moduri subtile, asemănătoare bătăii de aripi a fluturelui care se transformă în altă parte a lumii în uragan, până la direct şi nemijlocit - gândiţi-vă la starea învăţământului, la rezultatele de la bacalaureat, la modul în care aleg politicienii să traseze viitorul acestei naţii.

Iar Ştefan este cea mai bună unitate de măsură pentru asta; sau, dacă vreţi, luaţi propriii dumneavoastră copii sau nepoţi, sau orice puşti de pe stradă, şi măsuraţi, prin el, consecinţele acţiunilor la care aţi participat, pentru care aţi votat sau pe care le-aţi aprobat. Nu sunt importante aici numerele, faptul că avem creştere economică şi PIB şi exporturi, aici vorbim de viaţa oamenilor, de case, căldură, mâncare, distracţie, closete şi canalizare la ţară, drumuri asfaltate şi vacanţe.

Ştiu că mulţi dintre cititorii Business Magazin au salarii peste medie şi pot privi oarecum sceptic întrebările mele mai mult sau mai puţin retorice; i-aş ruga să privească dincolo de hotarele cartierului rezidenţial în care locuiesc sau de zidurile mallului în care îşi fac cumpărăturile, la orăşelele foste monoindustriale, acum zeroindustriale, care se sting încet, la câmpurile nelucrate şi la diriguitorii acestora.

De mai bine de două decenii România pierde câte un cetăţean la fiecare patru minute; mulţi dintre ei muncitori calificaţi, medici, ingineri, artişti, oameni în putere; au fost pur şi simplu alungaţi din ţară, pentru că nimeni nu s-a gândit la dezvoltare pe termen lung şi la crearea de locuri de muncă.

Să încercăm să ne imaginăm cum va arăta România lui Ştefan în 2032, când prima mare cohortă de decreţei va ieşi la pensie, cum va fi piaţa muncii şi cum va evolua bugetul asigurărilor sociale de stat. Să încercăm să ne imaginăm ce vom şti să producem, şi unde, în ce companii sau întreprinderi, într-o lume din ce în ce mai tehnologizată. Pentru fiecare tânăr olimpic, cu rezultate bune la învăţătură, şi pentru fiecare programator talentat pentru care companiile se bat astăzi sunt zeci de tineri fără şanse, fără şcoală, fără bacalaureat, fără viitor - ce vor face ei peste numai câţiva ani? The World Literacy Foundation estimează că neştiinţa de carte costă o naţiune cam 2% din PIB în fiecare an, ia în calcul cineva formula aceasta?

Săptămâna trecută am citit o ştire pur şi simplu uluitoare: comuniştii au avut rezultate mai bune în privinţa inovaţiei decât capitaliştii de după Revoluţie, numărul brevetelor acordate în 2014 în România fiind mai mic chiar decât cel din 1920. Hai să repetăm asta: numărul brevetelor acordate în 2014 în România este mai mic chiar decât cel din 1920.

Spune asta un studiu realizat de KeysFin pe baza datelor privind inventica şi protecţia proprietăţii intelectuale. În ultimii 25 de ani de comunism (1965-1989), la OSIM s-au înregistrat 94.481 de cereri de brevete de invenţie şi 59.443 de brevete acordate. În cei 25 de ani de după Revoluţie, numărul cererilor a fost de numai 39.558, iar OSIM a acordat doar 26.425 de brevete de invenţie.

În 1990 erau înregistrate 3.081 cereri de brevete de invenţie şi erau aprobate 1.428, un deceniu mai târziu numărul acestora scădea la o treime, iar în 2014 abia dacă depăşea 1.000 de cereri şi puţin peste 300 de brevete acordate. Specialiştii spun că avem de-a face cu o migrare a activităţii creative în afara României, cu faptul că rezultatele inovative ale românilor sunt transferate companiilor străine, care aleg să îşi protejeze invenţiile la ele acasă. „Ne bazăm, în prezent, mai mult pe realizările personale decât pe cele ale unor structuri organizate, cum erau pe vremuri institutele de cercetare. (...) Cultura de business la români este în continuare deficitară.

N-am înţeles încă faptul că, pentru o afacere de succes, este nevoie să oferi tot timpul ceva nou, ceva tentant pentru clienţi, şi să ştii să îţi protejezi inovaţia. Aşa se explică şi faptul că în România există cele mai multe firme în insolvenţă şi faliment din regiune şi că businessul cu pedigriu românesc întârzie să îşi asume un rol relevant în exporturi. Oferim în continuare mai multă materie primă şi prea puţine produse finite, capabile să asigure o dezvoltare pe diagonală a economiei“, afirmă experţii de la KeysFin.

Priviţi-l în ochi pe Ştefan şi explicaţi-i, peste 20 de ani, asta.

Ilustrez cu „Marionete“ al lui John Singer Sargent.