Alteori îmi aduc aminte enervat de orele petrecute în trafic sau de faptul că a fost nevoie de un eveniment francofon ca să apară semafoarele în Piaţa Victoriei. La anul, nu am dubii, o să-mi amintesc tot cu nervi şi de ouăle de Paşte agăţate la Universitate.

M-am născut şi am trăit toată viaţa în Bucureşti, sperând în fiecare an că ceva, oricât de mic, se va schimba în bine. M-am uitat cum s-au perindat diverşi primari la cârma oraşului, doar ca să-mi dau seama, la sfârşitul fiecărui mandat, că nu au înţeles care sunt problemele reale.

În afară de câteva improvizaţii, aşa cum au fost pasajele de la Băneasa sau Podul Basarab, principalele minusuri ale Capitalei rămân neatinse. Ar fi nevoie de mai multe locuri de parcare. Ar fi nevoie de mai puţine gropi. Aş putea să o ţin aşa încă trei pagini, dar sunt convins că ştiţi neajunsurile la fel de bine ca şi mine.

Bucureşti nu avea nevoie de Pasărea Măiastră; chiar crede cineva că festivalul „va avea şansa de a deveni un brand al României, comparabil cu cel al Festivalului Internaţional George Enescu”, după cum a motivat Gabriela Firea propunerea? Bucureşti avea nevoie, mai curând, să finanţeze cu spor reabilitarea blocurilor rămase pe listă.

Bucureşti nu avea nevoie de decoraţiuni de Paşti. De fapt, cine ar avea nevoie de aşa ceva? Dacă era vorba de organizarea unui târg într-un parc sau într-o piaţă, nimeni nu s-ar fi agitat să combată ideea. Sigur, poate n-ar strica ceva mai puţin roz. Dar nu de asta are acum nevoie Bucureşti‑ul. Avem nevoie, mai curând, de investiţii în şcoli şi spitale.

Poate doamna primar ar trebui să-şi aducă aminte că doar doi primari au câştigat un al doilea mandat în ultimii 27 de ani. Pe votanţii din Bucureşti – unii dintre ei, cel puţin – nu-i încălzesc prea tare muzica tradiţională sau ouăle agăţate de copaci.

Problemele Bucureştiului sunt multe şi n-are rost să le detaliem, dar la kitsch şi prost gust încă stăm bine, deci nu aş începe să investesc acolo.

Dacă o ţinem tot aşa, în curând glumele prietenilor de prin vestul ţării n-or să mă mai facă să râd, ci să plâng. O ştiţi pe-aia, doamna Firea: dacă Banatu-i fruncea, atunci Bucureştiul ce-i?