Pentru pescarii din Whitby, un Brexit fără acord ar însemna că vasele de pescuit de pe continent nu vor mai avea voie să pescuiască în apele lor. UE nu le va mai impune cote de pescuit. Nu va mai trebui să împartă cu nimeni peştii. Brexitul dur i-ar mulţumi.

În ceea ce priveşte micul oraş Dieppe, dacă după Brexit se închid graniţele dintre Marea Britanie şi se introduc controale vamale, acesta va fi pus în faţa imposibilului. Pur şi simplu nu are suficiente spaţii pentru a face faţă cozilor lungi de la punctele vamale. „Dacă va fi un Brexit dur, va fi haos total pe străzi”, crede Jean-Luc, un localnic. Pentru pescarii din Dieppe, Brexitul dur ar putea însemna pierderea locului de muncă.

Oamenii portului şi locuitorii din Dieppe au ajuns să trăiască cu frica Brexitului, după cum a descoperit un reportaj al Deutsche Welle.

Dieppe are legături mai strânse cu Regatul Unit decât alte oraşe din Normandia. Feribotul dintre Dieppe şi Newhaven este cea mai veche legătură între Anglia şi Franţa şi a fost o punte între Paris şi Londra cu mult înainte de tunelul feroviar de sub Canal, care leagă direct cele două capitale cu trenul abia din 1994.

Unii observatori spun că Brexitul ar putea stimula afacerile din Dieppe – dacă centrele logistice majore din Calais şi Dunkirk sunt supraîncărcate de controalele la frontieră, porturile alternative ar putea deveni mai atractive. Departamentul (unitate administrativă fraceză) Seine-Maritime, care operează ruta Newhaven-Dieppe, discută deja introducerea mai multor ture de feribot. Optimism este şi în Dieppe, dar numai la nivelurile de sus. Autorităţile portuare de acolo şi oficialii municipali de rang înalt spun că oraşul cu aproximativ 35.000 de locuitori va putea să controleze efectele Brexitului şi ţin să sublinieze că sunt pregătiţi pentru toate situaţiile posibile. Însă planurile există doar în mintea oamenilor. Traficul va creşte, iar inspectarea bunurilor, inclusiv a animalelor, ar putea deveni o problemă reală. Aproximativ 600 de cai sunt expediaţi în Dieppe din Marea Britanie în fiecare an şi, deocamdată, oraşul intenţionează să-i verifice şi să-i adăpostească pe terenurile unui hipodrom de la marginea oraşului. Fructele şi legumele aduse din Marea Britanie vor sta probabil în depozitele specifice din port în aşteptarea inspecţiei. Niciunul dintre porturile franceze de la Canal nu pare să fie pregătit de asalt.

La 200 de kilometri spre nord, în Calais, un nod de trafic major, ofiţerii vamali au ajuns în titlurile ştirilor introducând în mod voit „controale mai stricte“, producând astfel perturbări de trafic majore – o mostră a ceea ce va aduce Brexitul. Poliţia a fost forţată să blocheze mai multe ieşiri de pe autostradă în timpul protestului vameşilor, care urmăreau să atragă atenţia asupra condiţiilor în care lucrează. În timp ce ofiţerii vamali se luptă pentru salarii mai mari şi condiţii mai bune de muncă, pescarii din Dieppe se tem de şomaj. „În cazul unui Brexit dur, Marea Britanie ar putea să-şi închidă apele“, spune Pascal Coquet, un fost pescar care acum îi reprezintă pe producătorii şi procesatorii de scoici francezi. Guvernul de la Paris a promis că va oferi un sprijin financiar temporar într-un astfel de scenariu, însă pescarii nu vor să fie plătiţi şi să stea degeaba în port. Ei vor să muncească.

Dacă Brexitul va fi unul dur, nu va dura mult timp până când apele franceze vor deveni aglomerate, avertizează Coquet: „Dacă celelalte state din UE va trebui să-şi retragă navele din apele britanice, ar fi de două ori mai multe bărci pentru jumătate din peşte.“ Pentru a înrăutăţi situaţia, autorităţile au aprobat construirea a trei ferme eoliene pe coasta franceză, în mijlocul unor zone de pescuit bogate, se plânge Coquet. „Chiar şi investitorii spun că în timpul lucrărilor de construcţie peştii vor ocoli zona, nu vei mai prinde nimic pe o rază de 25 de mile nautice.“

Pe Loic Marguerie, un tânăr pescar care a cumpărat barca lui Coquet când acesta s-a retras, îl îngrijorează viitorul. „Dacă nu mai putem pescui pe coasta britanică, pierdem 80% din captură“, spune el. Are doar 30 de ani. Marguerie şi echipajul său de patru persoane îşi prind cea mai mare parte din peşte în apele britanice. Nu e de mirare că în special pescarii britanici abia aşteaptă Brexitul. „Este poate singura industrie de acolo pe care Brexitul ar face-o cu adevărat fericită“, spune Marguerie. „Cu cât este mai dur Brexitul, cu atât va mai bine – ei şi-ar dori să secţioneze Canalul Mânecii şi să-şi închidă jumătatea pentru bărcile străine.“

Dar familia sa, inclusiv părinţii şi bunicii, pescuieşte de mult timp în apele britanice. „Nu ne puteţi lua asta pur şi simplu peste noapte, nu-i aşa?“ Toţi pescarii din Dieppe sunt îngrijoraţi.

Deocamdată, Marguerie încă poate pescui scoici. Din fericire pentru el, cele mai bune locuri pentru prinderea popularelor moluşte sunt în apele franceze. Marguerie nu ţine legătura cu niciun pescar britanic. Îi vede pe Canal, dar nu comunică, spune el.

Coquet este convins că vor veni  vremuri tulburi pentru Franţa. În funcţie de modul în care Brexitul se va desfăşura, spune el, „oamenii vor învăţa să îşi controleze furia, iar pescarii francezi vor şti cum să-i împiedice pe cei englezi să treacă graniţa şi să le fure scoicile.“

În Whitby, Marea Britanie, deocamdată vântul dinspre Marea Nordului e prea puternic pentru ca pescarii să iasă în larg, scrie CNN. În schimb, în dimineţile cenuşii ei se adună într-un grup pestriţ la cantina din port. Ceaiul este puternic. Râsetele sunt la fel de puternice. Discuţia poate deveni directă – mai ales când subiectul este Brexitul. „Debandadă“, izbucneşte James Cole, un pescar care pescuieşte în aceste ape de 35 de ani. Şi Theresa May? „Nu poate conduce. O tot dă în bară de la bun început.“ Aceşti bărbaţi îşi petrec majoritatea zilelor de muncă pe mare, dar sunt serios informaţi despre toate lucrurile ce ţin de Brexit. Este ceva personal, spun ei.

„La bord îl am pe fiul meu, cât şi pe frate-miu“, spune Cole. „Şi aş vrea să văd că pentru ei industria pescuitului are un viitor“. Richard Brewer, în vârstă de 62 de ani, este un alt pescar care toată viaţa lui a pescuit în regiune. Şi el lucrează împreună cu cei doi fii ai săi. Spune că a urmărit fiecare vot important din parlament în ceea ce priveşte Brexitul. „Sperăm ca astfel să putem prelua controlul apelor şi destinelor noastre.“

Whitby este un oraş de coastă din nordul Angliei, străbătut de un port îngust şi lung. Pescarii din Whitby sunt suporteri înverşunaţi ai Brexitului cu gândul la o singură chestiune. Tot ce doresc este să scape de politica comună de pescuit a Uniunii Europene. Ei dau vina pe acele reglementări pentru cotele scăzute care lasă vasele fără afaceri. Şi sunt foarte supăraţi că pescarii europeni au acces la apele britanice.

„Trebuie să avem control asupra navelor care intră în zonele noastre“, zice Brewer. „Şi aceasta este una dintre misiunile pentru care sper că May va continua să lupte.“

Premierul a promis că planul pentru Brexit îi va elibera pe pescarii britanici de politica de pescuit comună. Doar pentru acest motiv mulţi dintre comandanţii flotei din Whitby au acceptat să susţină acordul lui May. Însă, spune Cole, nimeni nu este surprins că parlamentul a respins acordul premierului a doua oară. „Este aşa cum era de aşteptat. Guvernul habar nu are şi ar trebui să arate că are sânge în vine şi să forţeze un Brexit fără acord cât mai repede posibil“, crede el.

Whitby este un oraş frumos, chiar şi atunci când norii sunt jos şi ziua este gri. Este împărţit în două de un port îngust şi lung, cu case, magazine, hoteluri şi puburi construite pe pante care se ridică abrupt de fiecare parte. Ruinele dramatice ale abaţiei Whitby domină peisajul dinspre sud. Statuia celui mai cunoscut locuitor al oraşului, exploratorul James Cook, priveşte portul din partea de nord. Această combinaţie de istorie, frumuseţe şi farmec înseamnă că se câştigă bine din turism aici, mai ales vara. Prin urmare, nu toţi localnicii sunt de acord cu pescarii că Brexitul este bun pentru oraş.

Graham Collinson este administratorul mai multor case de vacanţă în Whitby. El se plânge că are deja probleme în a atrage personal din Europa continentală. Collinson şi vechiul său prieten, pensionarul Steve Hartley, înfruntă în afara cafenelei Clara vântul care bate dinspre Marea Nordului. Sunt agitaţi. Niciunuia nu-i vine să creadă că s-a ajuns aici: Brexitul pare iminent şi guvernul nu are un plan aprobat de parlament.

„Cred că este ruşinos şi toată lumea ar trebui să fie concediată“, spune Collinson. „Este o mizerie totală, execuţia este slabă, nu se va ajunge niciodată la un final fericit. Suntem conduşi de o gaşcă de idioţi.“ Hartley este un pensionar îngrijorat de ce va însemna această dezorganizare pentru generaţiile mai tinere.

„Este inevitabil indiferent de vot, că este cel de noaptea trecută, votul din seara asta, votul de mâine, politica este aceeaşi, nu contăm pentru ei“, crede el. „Cum se poate să fim atât de aproape de Brexit şi să nu ştim ce se va întâmpla?“

În aer se simte miros de heringi afumaţi. Vine de la Fortune’s Kippers, o fabrică micuţă la care se ajunge pe un drum pietruit îngust – sau luându-te pur şi simplu după miros. Heringii – kippers – sunt în meniul de mic dejun al multor britanici. În interiorul camerei de afumat, Barry Brown aşază rând după rând peştii, la fel cum făcea stră-străbunicul său, William Fortune, când şi-a început afacerea în 1872. Fortune’s Kippers se laudă cu singura afumătoare tradiţională din Whitby. Răspunsul lui Brown la haosul din politică, dată fiind experienţa recentă, este un optimism molipsitor. Întreprinzătorul ar vrea ca parlamentul să strângă rândurile în spatele premierului, pentru binele ţării.

„Haideţi să trecem peste şi să mergem mai departe“, spune el entuziasmat. „Să fim optimişti. Politicienii se împacă şi lucrează împreună, iar noi să mergem înainte. Cred că putem face acest lucru.“