ArcelorMittal Construction: Cresterea pietei a incetinit

Postat la 03 septembrie 2008 57 afişări

Reprezentantii ArcelorMittal Construction Romania considera ca avansul pietei de materiale de constructii de pe plan local a cunoscut o incetinire in al doilea trimestru al acestui an, aceasta incetinire a ritmului de crestere pastrandu-se si in prezent

”Piata pe care activam noi cu cele trei divizii, Armat, Arval si Arclad a fost dinamica pana la jumatatea anului, insa am observat o incetinire a vitezei de crestere in trimestrul al doilea si chiar in prezent”, declara Marian Pirvu, director general ArcelorMittal Construction(AMC) Romania. Cea mai importanta componenta a cresterii pietei este reprezentata de marirea numarului de competitori in timp ce blocajul financiar resimtit la nivel macro este factorul negativ al acestei perioade, a mai precizat seful ArcelorMittal Construction Romania.

 

In prima jumatate a lui 2008, AMC Romania a livrat pe piata autohtona 22 de hale industriale prin divizia sa Arval. Prin aceasta divizie, AMCRomania ofera solutii tehnice si arhitecturale si gestioneaza proiecte de constructii de hale industriale sau profile pentru cladiri. Divizia Arval a reprezentat cea mai consistenta parte a business-ului AMCRomania in primele 6 luni ale anului cu un aport de 40 de procente din cifra de afaceri.

 

Divizia Armat a livrat catre partenerii de pe intreg teritoriul Romaniei 350.000 de metri patrati de tigla metalica, cantitatea fiind produsa in Bucuresti si in Iasi. Reprezentantii companiei au precizat ca investitiile vor continua la fabrica din Iasi printr-o transa de doua milioane de euro, care vor fi folositi pentru o linie de fabricatie a jgheaburilor si burlanelor.

 

Fabrica ArcelorMittal Construction de la Iasi a devenit operationala in prima jumatate a acestui an. ”In primele 6 luni din 2008, sectia de la Iasi a avut un aport mic la totalul cifrei de afaceri, in jur de 10 procente, insa incepe sa creasca datorita punerii in functiune a utilajelor de prelucrare jgheaburi si burlane”, considera Marian Pirvu.

 

Divizia Arclad a livrat in primul semestru 600.000 de metri patrati de profile de tabla, folosita pentru inchiderile exterioare ale cladirilor industriale. O a doua componenta a business-ului Arclad o reprezinta panourile pentru inchideri exteriore din care s-au livrat aproximativ 200.000 de metri patrati, „toata cantitatea venind insa din import pentru ca fabrica am pornit-o in iulie”, dupa cum a precizat reprezentantul companiei.

 

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/arcelormittal-construction-cresterea-pietei-a-incetinit-3121885
3121885
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.