Nicuşor Constantinescu cere instanţei să îi prelungească şederea în SUA până la 1 octombrie
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, cere Tribunalului Bucureşti să îi prelungească şederea în SUA până la 1 octombrie, solicitarea urmând să fie judecată de instanţă în 23 iulie.
Cererea a fost transmisă instanţei miercuri, prin fax, de către avocaţii lui Nicuşor Constantinescu, iar joi, Tribunalul Bucureşti a stabilit că aceasta va fi luată în discuţie de un judecător de drepturi şi libertăţi în 23 iulie.
Într-un alt dosar, Curtea de Apel Bucureşti va judeca în 18 iulie contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cazul unei decizii a Tribunalului de ridicare a controlului judiciar impus preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, într-unul din dosarele în care este acuzat de fapte de corupţie
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro