Volumul vânzărilor MOL România a crescut în primele nouă luni cu 16%
Volumul vânzărilor de carburanţi ale MOL România au crescut în primele nouă luni cu 16% comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 433.000 tone, ca urmare a extinderii reţelei de benzinării, a anunţat vineri grupul ungar MOL.
În intervalul ianuarie-septembrie al anului trecut, MOL România a comercializat 373.000 tone de carburanţi.
În trimestrul al treilea, vânzările de retail ale MOL în România (inclusiv benzină, motorină, lubrifianţi şi GPL) au crescut cu 21% în volum, la 166.000 tone, faţă de 137.000 tone în intervalul similar al anului anterior.
În structura vânzărilor, motorina rămâne dominantă. Astfel, vânzările de motorină au urcat cu 14% în volum în primele nouă luni, la 309.000 tone, respectiv cu 19% în al treilea trimestru, la 118.000 tone.
În ceea ce priveşte benzina, volumul vânzărilor a fost de 112.000 tone în perioada ianuarie-septembrie, în urcare cu 17%, în timp ce volumele din trimestrul trei s-au situat la 43.000 tone, în creştere cu 23%.
Pe ansamblul grupului MOL, volumul vânzărilor retail a urcat cu 10% în primele nouă luni, la 2,9 milioane tone, ca urmare a creşterii cererii de carburanţi în regiunea Europei Centrale şi de Est. Grupul a înregistrat în trimestrul al treilea cel mai bun rezultat trimestrial din istorie, cu un profit operaţional (clean CCS EBITDA) de 708 milioane dolari.
Grupul MOL a intrat pe piaţa românească în 1995. Compania şi-a extins reţeaua de benzinări la circa 200 de staţii la începutul acestui an, ca urmare a unei achiziţii, şi reprezintă unul dintre cei mai importanţi furnizori de carburanţi, soluţii pentru flote, bitum şi produse petrochimice.
În prezent, companiile MOL România şi MOL Retail Comerţ (fosta comanie Eni România) funcţionează armonizat din punct de vedere al intereselor de afaceri şi urmează să fuzioneze la o data ulterioară. Pe lângă această achiziţie, reţeaua MOL România va creşte organic cu încă 12 staţii, un ritm similar celui de anul trecut. Opt dintre noile staţii care vor fi deschise în acest an sunt amplasate pe noile segmente ale autostrăzii Sibiu - Nădlac, ca urmare a licitaţiei organizate de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro