Povestea unei famili care şi-a vândut locuinţa pentru a-şi începe visul de a avea proprie afacere şi de a deveni independenţi financiar. Ce au ajuns ei să facă acum

Autor: Mădălina Dediu Panaete Postat la 07 noiembrie 2024 35474 afişări

Familia Tănase şi-a dorit să fie independentă din punct de vedere financiar, dar şi să pună pe piaţă produse de calitate, aşa că a decis să vândă apartamentul familiei şi să înceapă o afacere în domeniul prelucrării nucilor. Aşa a luat naştere Moldo-Nuts, o afacere pornită acum doi ani dar care ţinteşte deja intrarea în topul celor mai mari jucători din domeniul prelucrării nucilor. Care este povestea Moldo-Nuts şi care sunt planurile de dezvoltare?

Ne-am vândut apartamentul ca să cumpărăm o linie de spargere a nucilor. Nu am crezut în fonduri europene, nu am avut sprijin în acest domeniu şi am vrut să facem totul singuri, pe pielea noastră. Aşa că am riscat totul, am cumpărat utilaje de peste 26.000 de euro din Ucraina, fix după pandemie când începuse războiul deja, orientându-ne în zona respectivă pentru a sprijini economia ucraineană.

După aceea, am luat în chirie o hală, o unitate de producţie pe care am aranjat-o după bunul plac”, povesteşte Andreea Tănase, fondatoarea Moldo-Nuts. Ea a lucrat anterior în domeniul bancar, în timp ce soţul ei are o carieră în MAI. Ideea afacerii a început acum doi ani, când şi-au dorit să fie independenţi financiar şi afacerea a mers mai bine decât şi-au închipuit. „În primele 3 luni am avut o cifră de afaceri de peste 35.000 de lei şi nu ne-am aşteptat. În primul an (2023 - n.red.), am continuat pe un trend ascendent şi am ajuns la 200.000 lei vânzări, iar acum suntem deja la acel nivel şi nu am terminat anul, deci va fi tot o creştere”, a mai povestit Andreea, care adaugă că nu are experienţă în domeniul antreprenoriatului, dar a urmat cursuri de profil.

Însă, în familie prelucrarea nucilor este o tradiţie, deşi spargerea nucilor s-a făcut manual.  „De ce procesarea de nuci? Pentru că a fost o pasiune. Pentru că am vrut să facem totul la superlativ. Pentru că am constatat că este piaţă de desfacere şi avem şi noi un loc acolo! Pentru că am vrut să adăugăm un plus de valoare zonei Moldova! Pentru că am vrut să adăugăm tehnologia în prelucrarea rudimentară! Pentru că ştim că ce facem noi este sănătos! Pentru că aşa ajutăm să creştem şi să facem cunoscut miezul românesc!”, a puntat Andreea. In-iţial, au început să vândă prin intermediul reţelelor sociale, pe Olx, dar şi prin intermediul cunoştinţelor. După, cei doi au considerat că au nevoie de mai multe canale de vânzare şi au apelat la site-ul miculaprozar.ro, o platformă dedicată producătorilor.

Mai apoi, şi-au listat produsele pe eMag , iar mai târziu şi-au creat propriul site. „Am crescut şi am apelat la servicii de promovare de la Fabricatinro (o platformă dedicată promovării produselor locale - n.red.) pe partea de SEO şi am ajuns în primele locuri în Google”, a povestit ea. Astăzi, clienţii Moldo Nuts sunt co-fetării din România dar nu numai, ci şi mici cofetari. Astăzi, produsele Moldo-Nuts pot fi comandate atât de pe site-ul propriu, cât şI de pe miculaprozar.ro, fabricainro.ro, adkmarket.ro, 5fructe.ro, directproducator.ro, aprozarulvirtu-al.ro ba chiar şi pe grupul de Facebook Romo – de la producător direct la consumator, un grup care facilitează ac-cesul consumatorilor la produse realizate în România. „Am pornit de la zero. Nu ştiam cum să negociez, nu ştiam să conduc o afacere care are multe aspecte, nu ştiam managementul timpului, nimic. Aveam ceva educaţie finan-ciară, dar puţină.

Cred că abia după ce te gândeşti la oamenii tăi, la angajaţi, la taxe, la afacere non stop, la toate cred că te poţi numi antreprenor. Iniţial, am căzut în plasa inocenţei şi am ales să avem o rată de profitabilitate foarte mică numai pentru a ne adună mai mulţi clienţi”, mai povesteşte Andreea, care adaugă că după a constat că a greşit şi au crescut preţurile. Chiar în acest context, foarte mulţi clienţi au rămas fideli. ‚Cea mai importantă lecţie este că un adevărat antreprenor se poate reinventa, mai ales dacă crede în visul lui!”. Astfel, cei doi antreprenori şi-au conturat deja următorul pas în dezvoltarea afacerii. În urmă cu două luni, au început construcţia propriei hale de producţie, din fonduri proprii.

„Totodată, am ales să plantăm şi 4 hectare de livadă cu soiuri alese de nuci, de calitate, pentru a avea propria materie primă de calitate. Am consta-tat că nu găsim mereu marfă de calitate şi nu putem oferi clienţilor noştri ceva de calitate, fapt pentru care am vrut livada noastră. Printre planuri este inclus clar să ne creştem livada şi capacitatea de producţie pentru a avea de spus un cuvânt  pe zona Moldovei, în ceea ce priveşte miezul de nuca”. Pentru anul acesta, antreprenorii şi-au bu-getat o creştere a cifrei de afaceri de peste 10% comparativ cu anul anterior şi estimează că au depăşit acest pro-cent. De asemenea, ei îşI propun să continue trendul ascendent.

„Avem mulţi clienţi fideli, pe care îi putem numi prieteni, care de la început au fost alături de noi, şi culmea, sunt de la depărtare, de la sute de kilometri. În următorii 5 ani vrem să depăşim cifra de afaceri de 500.000 de lei şi să ne numărăm printre primele firme din domeniu”, a punctat Andreea Tănase.     ■

„Avem mulţi clienţi fideli, pe care îi putem numi prieteni, care de la început au fost alături de noi, şi culmea, sunt de la depărtare, de la sute de km. În următorii 5 ani vrem să depăşim cifra de afaceri de 500.000 de lei şi să ne numărăm printre primele firme din domeniu.“

Andreea Tănase

Andreea Tănase şi soţul ei au pariat pe Moldo-Nuts în urmă cu doi ani



Cinci idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de an-treprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transil-vania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Senin- producător haine tradiţionale

Fondatoare: Ruxandra Căpuşan

Data lansării: februarie 2023

Investiţia de pornire: 1.000 de lei

Locaţii producţie: Cluj-Napoca, Floreşti şi Turda

ABS Group – furnizor de servicii financiar-contabile

Fondator: Cosmin Dumitraşcu

Număr angajaţi: 20

Picior de Play - platformă de streaming

Fondator: Alexandru Aramă

Investiţie: 50.000 de euro

ERNA Agency - o agenţie de marketing şi organizare de evenimente

Fondatoare: Alexandra Szabo

Anul înfiinţării: 2024

Coach The Corporate – coaching pentru corporaţii

Fondatoare: Alina Stan

Investiţie: 10.000 de euro

Anul înfiinţării: 2023



ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre am-biţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, com-panii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.