Dragos Cinca trece la imobiliare

Postat la 28 ianuarie 2008 6 afişări

Din presedinte al Flamingo, Dragos Cinca ajunge simplu investitor - e drept, cel mai mare -, postura in care vrea sa ramana si in proiectele sale viitoare care n-au legatura cu comertul. Cel mai ambitios dintre ele e dezvoltarea unui proiect imobiliar de 100 de milioane de euro, care va aduce un cartier american de case cu gazon si gardulet alb la periferia Bucurestiului.

Era doar o chestiune de timp. "Putem considera ca acest plan al retragerii are cel putin trei ani in spate… cam sapte, ca sa zic asa. Dar de trei ani e conturat mai clar", spune Dragos Cinca, fondatorul afacerii Flamingo si cel care a luat cele mai importante doua decizii ale companiei, inghitirea Flanco si listarea la bursa.

Timpul retragerii a venit pentru Cinca la prima sedinta de board de dupa implinirea varstei de 40 de ani, la inceputul lui ianuarie. La 22 ianuarie, data intalnirii actionarilor care avea ca principal obiect stabilirea catorva elemente ale strategiei Flamingo pentru anul acesta, anuntul lui Cinca probabil nu a surpins pe niciunul dintre ei.

Ziua a trecut fara ca pretul actiunilor sa sufere vreo modificare, iar urmatoarea, cea in care a fost emis un comunicat oficial catre BVB ce anunta numirea lui Dragos Simion, secundul lui Cinca, ca presedinte al grupului, a adus chiar 3,6 procente in plus cotatiei. Nu e rau, in conditiile in care majoritatea titlurilor listate se aflau in acele zile in cadere libera.

Prima decizie a lui Dragos Cinca - nu presedintele Flamingo si nici macar investitorul - este sa plece timp de cinci saptamani intr-o calatorie in care va vizita cateva tari din emisfera sudica, inclusiv India. Turistul Cinca imbina totusi, de regula, utilul cu placutul. Spune ca atunci cand ajunge intr-o alta tara se gandeste cel putin la doua variante: sa investeasca intr-o afacere locala sau sa importe conceptul, adaptandu-l la Romania.

Destinatiile lui preferate sunt Japonia si Statele Unite, prima pentru ca este atat de diferita, iar a doua pentru ca se simte cel mai apropiat de lumea de acolo. Tot de ultima destinatie se leaga si urmatorul sau proiect, cel mai mare de pana acum: in a doua jumatate a anului viitor vrea sa inaugureze un cartier de case in valoare totala de 100 de milioane de euro, care sa imite stilul urbanistic al cartierelor de case de la periferia marilor orase americane.

Case cu gazon, alei largi si zone de verdeata ar urma sa fie construite dincolo de granita de nord a Bucurestiului, pe un teren despre care prefera sa pastreze inca discretia. "Intr-un oras ca Chicago, poate chiar 80% din locuitori traiesc in case de la periferie, desi lucreaza in centrul orasului. Accesul din periferie in centru se face prin trenuri rapide sau masini", spune Cinca. Proiectul imobiliar este al doilea dezvoltat de Cinca dupa unul pilot in care cateva case, in valoare de 2 milioane de euro, au fost deja livrate, intr-o alta zona insa.

Dezvoltarile imobiliare vor fi facute prin intermediul Future Real Estate, companie condusa de sotia omului de afaceri, Luminita Cinca, si care il mai are drept actionar si pe Dragos Simion, recent numitul presedinte al retelei de comert cu electronice si electrocasnice Flamingo. Proiectul este acum in stadiul de cautare a companiilor cu care va colabora, neaparat americane, dar si a bancii care va asigura cea mai mare parte a finantarii.

"Probabil ca vom lucra si cu alti investitori, dar finantarea nu este o problema in imobiliare cand e vorba de proiecte bune", spune Dragos Cinca, aducand trei argumente. In primul rand, Cinca spune ca acest concept american de cartier este cu totul nou in Romania, fiindca nu are concurenta intre dezvoltatorii prezenti deja, in majoritate europeni.

"Noi o sa tintim segmentul medium-high din Bucuresti, persoane cu venituri de 2.000 de euro lunar care isi vor permite un nivel un pic mai ridicat de urbanism, de spatii verzi, un nivel de inaltime mai redus si o intimitate mai ridicata.”

In al doilea rand, in segmentul imobiliar rezidential exista in continuare loc de crestere, dupa ce pana acum segmentul spatiilor comerciale a fost zona de maxima oportunitate. De altfel, omul de afaceri e de parere ca anul acesta vom avea primele falimente in zona de comercial, invocand exemplul celor catorva mall-uri inchise in Cehia anul trecut.

Iar publicul-tinta definit de Cinca e reprezentat de o parte dintre cei 700.000 de proprietari de apartamente in blocuri vechi din Bucuresti care vor vrea sa aleaga "the American way", vanzand locuintele din oras: "Daca din acesti 700.000 in 10 ani convertim macar 10% la case, ar fi o piata destul de consistenta".

Cinca analizeaza in acest moment daca afacerea Future Real Estate, cum se va numi proiectul, va fi controlata printr-o structura superioara, de holding. Un alt doilea holding ar putea coordona celelalte investitii ale sale, de private equity.

Nu vrea sa faca public pentru moment numarul firmelor implicate in aceasta a doua activitate, dar spune ca sunt afaceri care in principal vor sprijini business-ul de imobiliare; o ramura in care ar vrea sa investeasca este, de exemplu, recrutarea fortei de munca, impreuna cu activitati de training.

Toate acestea au in comun un lucru: nu au adus pana acum niciun ban fondatorului Flamingo, fiind in stadii incipiente, si toate sunt finantate dintr-o singura sursa. "Sursa finantarilor mele e cunoscuta, respectiv vanzarea de actiuni Flamingo; nu am avut nicio diversificare din acest punct de vedere", spune acum cel ce a ramas membru in board-ul Flamingo - singura functie oficiala pe care o pastreaza. Anul trecut au existat doua etape succesive de vanzare de actiuni, iar portofoliul lui Cinca s-a redus pana la 25%, valoare pe care o considera ca reflectand implicarea lui de acum in companie.

Concediaza scurt intrebarea privitoare la momentul cand isi va diminua din nou numarul de actiuni pentru a-si finanta planurile de investitor, spunand ca nu este de actualitate, dar revine spunand ca mai degraba s-ar putea gandi la cumpararea de actiuni Flamingo, anul viitor.

Dar replica lui Cinca trebuie vazuta mai degraba prin subiectivismul fondatorului retelei Flamingo, care a renuntat de mai bine de un an la functia executiva in grup, aducand un ceh, Jiri Rizek, cu experienta unuia dintre marii retaileri europeni, Dixons.

Intr-un orizont de timp de cinci ani spune ca tocmai acesta e si cursul natural pentru Flamingo - asocierea cu un grup care sa-i largeasca orizonturile. Iar Rizek a reusit in acest an, de cand a venit, sa schimbe asteptarile pietei in privinta afacerii conduse de el. Profitul de 500.000 de euro, dupa un an de pierderi, e un exemplu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
imobiliare,
retail,
Cinca,
Flamingo,
Flanco,
Rizek,
Simion
/analize/imobiliare/dragos-cinca-trece-la-imobiliare-2353024
2353024
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.