2015 este anul maşinii electrice. Volkswagen, Renault şi Ford vor să dezveţe şoferii de benzină şi motorină
Piaţa locală a maşinilor electrice şi a hibridelor aşteaptă un nou salt în 2015, odată cu venirea noilor modele de la Volkswagen, Renault şi Ford, dar şi cu investiţiile în service şi mentenanţă ale veteranilor pieţei.
Piaţa locală a maşinilor electrice este aşteptată să crească semnificativ anul acesta, odată cu intrarea pe acest segment a celor de la Volkswagen cu noile modele „pe baterii“, alături de BMW şi de francezii de la Renault care aduc modelul ZOE, pe lângă Twizy şi Kangoo, deja prezente în ofertă încă de anul trecut.
„Pentru maşinile electrice, atât timp cât nu există un sistem de încurajare similar cu cele din Europa de Vest, nu cred că putem vorbi de peste 100 de unităţi anual. În cazul hibridelor de tip plug-in, care funcţionează atât ca un automobil electric cu o autonomie de 50 km, dar care dispun şi de un motor normal, noi ne-am propus comercializarea a 200 de unităţi“, a spus Bogdan Florea, brand manager al Volkswagen Autoturisme în cadrul Porsche România. Chiar şi în acest caz, atingerea unui prag de câteva zeci sau chiar 100 de maşini electrice vândute într-un singur an pe piaţa locală reprezintă un salt uriaş pentru România, unde în întreg 2014 s-au vândut oficial doar trei Mitsubishi iMiEV şi s-au mai importat neoficial două limuzine Tesla produse în Statele Unite.
În prezent, singurii constructori care comercializează pe piaţa locală maşini electrice sunt Mitsubishi, care vinde modelul iMiEV cu 32.240 de euro cu TVA (cu toate că noua generaţie costă în Germania numai 23.790 de euro şi vine cu o autonomie mai mare, de 160 km) şi Renault, cu utilitara Kangoo şi cu Twizy, un automobil de mici dimensiuni, cu două locuri, unul în spatele celuilalt, cu un preţ de pornire de 7.000 de euro cu TVA (plus o chirie lunară de 30 de euro cu TVA pentru baterie).
Volkswagen are în plan lansarea a două modele electrice - e-up! (26.900 de euro cu TVA, preţ de pornire în Germania) şi Golf Electric (34.900 de euro cu TVA, preţ de pornire în Germania), alături de două hibride plug-in ce pot fi alimentate de la priză - Golf GTE (36.900 de euro) şi Passat GTE, care încă nu a fost lansat pe piaţa europeană.
„Am comandat deja primul e-up! Electric care va ajunge în luna februarie, Golf Electric şi Plug-in Hybrid vor fi disponibile la jumătatea anului viitor, iar Passat GTE va fi disponibil în toamnă. Avem încredere mai ales în hibridul plug-in. Acest segment al maşinilor electrice se află într-o perioadă de incertitudini acum şi multe întrebări din partea clienţilor. Din acest motiv, tocmai un plug-in hybrid, cu o autonomie de 50 de kilometri pentru mersul la birou şi un motor termic pentru deplasări mai lungi, ar avea mai mult sens. Avem deja semnale pozitive din partea mai multor potenţiali clienţi care abia aşteaptă să se lanseze acest model“, a subliniat Bogdan Florea.
În primăvara acestui an Renault va lansa modelul Zoe, prezentat anul trecut, în timp ce Ford a introdus în ofertă Focus Electric încă din 2014, iar noul Mondeo Hybrid va fi lansat cel mai probabil în vara anului următor.
Până la finalul anului trecut era aşteptat şi primul contract cu o firmă de curierat şi distribuţie interesată de achiziţia de maşini electrice pentru a reduce cheltuielile cu combustibilii.
„Pentru e-up! am discutat deja cu potenţiali clienţi interesaţi de acest model pentru curierat şi distribuţie în oraşe şi sunt în acest moment discuţii avansate. Va fi o flotă de până în cinci maşini la început, cel mai probabil“, a spus directorul de marcă. În prezent, cea mai mare piaţă europeană pentru maşinile electrice este Norvegia datorită avantajelor oferite de piaţă, inclusiv financiare; Nissan a vândut în primele 11 luni ale anului aproape 4.500 de maşini electrice Leaf în Norvegia, iar Tesla a livrat 3.800 de limuzine electrice Model S.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro