În 2007, pe când era CFO al Rompetrol Downstream, companie deţinută la acea vreme de omul de afaceri Dinu Patriciu, Volintiru declara pentru catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, realizat de BUSINESS Magazin, că, deşi îi place zona financiară, şi-ar dori ca pe viitor "să iasă din zona CFO (chief financial officer) pentru cea de COO (chief operating officer) sau de CEO (chief executive officer)". Au trecut cinci ani de atunci, iar în sediul din sudul Bucureştiului al companiei Vulcan, Volintiru este acum director general, dar nu are timp să vadă că aşteptările i s-au împlinit. Lucrează de nouă luni în Vulcan, iar cele peste zece ore pe care şi le petrece în fiecare zi la serviciu îi ocupă cea mai mare parte din timp. "M-am dus pentru cinci minute şi am stat două ore. Am intrat în fibrilaţii pentru că trebuie să mergem să negociem contractul şi să-l semnăm, luni am găsit avion şi joi ne întoarcem."

Râsul zgomotos al lui Volintiru avea drept motiv semnarea unui contract în valoare de 54 milioane de dolari, în urma unei licitaţii organizate de Kuweit Oil Company pentru fabricarea a 210 unităţi de pompare şi a pieselor de schimb aferente. Un contract care se va derula pe parcursul a cinci ani, producţia primelor unităţi de pompare urmând a începe în circa o lună, după încheierea lucrărilor de proiectare. La nivel mondial, Vulcan are competitori pe segmentul de unităţi de pompare de capacitate mare - 10-15 tone - doar în Statele Unite ale Americii şi China. Iar vântul le bate din spate, mai ales că Vulcan are, conjunctural, nişte avantaje: petrolul nu se mai găseşte la suprafaţă, deci e nevoie de unităţi de pompare de capacitate mai mare, cu putere crescută de extracţie pentru a ajunge la zăcământ; apoi, creşterea preţului barilului de petrol motivează firmele de prospecţiuni să caute mult mai asiduu orice fel de pungă de petrol - motiv pentru care de la mijlocul anului managerii plănuiesc să mărească capacitatea de producţie, pornind de la nivelul de 300 de unităţi pe an în prezent. Pe acest plan, Vulcan ia în calcul asamblarea "părţii inteligente" a unităţii de pompare la Bucureşti şi a celorlalte componente în ţara de destinaţie, pentru a evita cheltuielile legate de transport.

Acum, la Vulcan se lucrează pe trei linii de business. Dincolo de unităţile de pompare, unde 10% din producţie merge la export către Brazilia, a doua linie e cea a părţilor sub presiune - cazane pentru centrale electrice, echipamente industriale (55% din totalul vânzărilor), unde producţia ajunge în proporţie de 95% la export, către Europa de Vest şi SUA. "Dacă Germania nu mai dă verde centralelor nucleare, lumea trebuie să producă energie. Pe gaz metan nu se poate din cauza monopolului rusesc, deci singura resursă e cărbunele, iar la cărbune suntem <doctori>", spune Florin Tomescu, directorul general adjunct. Despre a treia linie, cea a structurilor metalice - "pentru care am primit comenzi şi urmează să intre în folosinţă" -, Volintiru aminteşte de podurile din staţiile reziduale din contractul cu francezii de la Veolia şi de cel de la Chitila, însă comenzi pot fi onorate oricând, dat fiind că personalul poate fi angajat pe parcurs, în mare parte fiind vorba de lăcătuşi mecanici.

Vulcan ţinteşte creşterea exporturilor în 2012 până la 60% pe partea de unităţi de pompare pe seama contractelor cu Albania şi, recent, Kuweit. Un punct de reper al cererii tot mai mari din piaţă e cazul OMV Petrom, unde, dacă anul trecut în martie compania comanda cinci unităţi de pompare, în 2012 sunt deja aproape 50 de unităţi solicitate.