Alpha Bank "este un partener de bază al economiei europene şi printre principalele instituţii financiare care participă voluntar la oferta de finanţare a Greciei, contribuind în modul cel mai eficient la eforturile ţării de a ieşi din recesiune", declara săptămâna trecută Yannis Costopoulos, preşedintele Alpha Bank, imediat după fuziunea cu EFG Eurobank, referindu-se la programul de implicare a creditorilor privaţi ai Greciei, locali şi străini, în degrevarea ţării de povara datoriei, prin cumpărări de obligaţiuni şi rostogoliri de titluri ajunse la scadenţă.

Declaraţia lui Costopoulos, aparent foarte generică, are de-a face cu una dintre raţiunile de bază ale fuziunii Alpha cu Eurobank. Conform unui studiu UBS din luna mai, Eurobank avea o expunere de 7,9 miliarde de euro pe obligaţiunile guvernamentale greceşti, iar Alpha de 4,6 miliarde de euro, fiind în top 10 al celor mai expuse bănci europene în raport cu datoria publică a Greciei, însă în urma ATEBank, Hellenic Postbank, Piraeus şi National Bank of Greece din punctul de vedere al ponderii titlurilor elene în totalul activelor (9%, respectiv 7%). În virtutea programului de implicare a creditorilor privaţi, Eurobank şi Alpha ar urma să-şi asume voluntar o pierdere combinată de 1,2 miliarde de euro din valoarea acestor portofolii de obligaţiuni, ceea ce înseamnă automat necesităţi crescute de capital pentru acoperirea ei.

Eurobank şi Alpha Bank în cifre. Cine sunt proprietarii lor şi ce afaceri au în România

Contextul crizei datoriilor suverane din zona euro a făcut ca, aşa cum se exprimă comentatorii de la The Economist, băncile elene să rămână însă captive în raport cu percepţia investitorilor faţă de Grecia: ratingul le-a fost redus de fiecare dată când a fost scăzut ratingul Greciei, dobânzile prohibitive cerute pe pieţe pentru finanţarea Greciei şi care au împins-o să caute bani la UE şi FMI s-au răsfrânt asupra băncilor, care au devenit dependente de finanţarea de la Banca Centrală Europeană, iar climatul de neîncredere le-a deteriorat lichiditatea.

Analiştii Citigroup estimează, într-un raport publicat săptămâna trecută, că depozitele a şase bănci importante (cele patru de mai sus plus ATEBank şi Marfin) au scăzut cu 18 miliarde de euro în trimestrul al doilea, din care 13 miliarde au fost înlocuite prin finanţări de la Banca Centrală Europeană şi de la fondul de lichiditate disponibil în caz de urgenţă de la banca centrală elenă. Corolarul acestei situaţii a fost că acţiunile tuturor băncilor au pierdut continuu în valoare la bursă: numai în săptămâna premergătoare fuziunii, Eurobank şi Alpha au scăzut cu peste 20%, ceea ce a coborât capitalizarea lor bursieră combinată la 2 miliarde de euro, faţă de 23 de miliarde în 2007.

La aceasta se adaugă contextul creat de recesiunea prelungită, care întreţine riscul de majorare a valorii creditelor neperformante, precum şi anunţul recent al ministrului de finanţe, Evanghelos Venizelos, conform căruia orice viitoare suplimentare a capitalului băncilor prin Fondul European de Stabilitate Financiară va fi făcută pe bază de cumpărare de acţiuni, ceea ce ar însemna de facto naţionalizare. Anunţul lui Venizelos a fost interpretat ca o forţare a mâinii băncilor în direcţia unor fuziuni pe care atât statul grec, cât şi Banca Centrală Europeană sau consultanţii străini le proiectează de mult: toamna trecută se vehicula inclusiv ideea preluării de către subsidiarele din România a celor din Bulgaria, Piraeus Bank urma să cumpere ATEBank şi Hellenic Postbank sau să fuzioneze cu Marfin, iar ulterior a apărut proiectul de fuziune între National Bank of Greece şi Alpha Bank, respins de aceasta din urmă în iarnă.

Tot atunci a apărut pentru prima dată şi ideea fuziunii Alpha-Eurobank, respinsă de aceasta din urmă. De atunci însă, situaţia s-a deteriorat pe frontul crizei datoriilor suverane, iar fie şi la nivel de imagine, băncile greceşti au avut de suferit, dacă ne gândim că alături de ATEBank, care a ratat testul european de soliditate financiară pentru al doilea an consecutiv, acum şi Eurobank a apărut pe lista băncilor picate la test, cu o rată de adecvare a capitalului de rang 1 inferioară plafonului de 5% fixat de autorităţile europene. Reprezentanţii ei au explicat ulterior că dacă se iau în calcul şi provizioanele generice şi rezultatele măsurilor de restructurare iniţiate în ultimele luni (vânzarea filialelor din Polonia şi Turcia), banca ar trece de pragul de 5%, ajungând la o rată de 7,6% în interiorul scenariului advers imaginat de autorii testului.

În aceste condiţii, nu e de mirare că anunţul fuziunii a fost salutat de toată comunitatea analiştilor şi a bancherilor ("Vedem în acest acord un pas necesar spre eficienţă, dată fiind fragmentarea sectorului bancar elen", a comunicat Deutsche Bank), care îi atribuie o valoare de precedent capabil să stimuleze şi alte fuziuni în sistemul bancar, atât în Grecia, cât şi în restul zonei euro, în primul rând în Spania. În plus, e vorba de o fuziune amicală şi de a doua şi a treia bancă din Grecia, nu de un peşte mare care l-ar înghiţi pe unul mult mai mic -, iar planul de consolidare a bazei de capital cu 3,9 miliarde de euro prin restructurări, economii interne şi majorări de capital, care ar urma să ducă la o rată de adecvare a capitalului de 14%, a fost apreciat drept realist.