Problema este ca toate companiile incearca sa-si amane cat mai mult propriile plati si sa incaseze banii de la clienti, daca se poate, chiar in avans. Blocajul financiar face insa rare cazurile cand asa ceva mai e posibil. Dar exista variante prin care o companie poate ocoli blocajul financiar chiar daca sectorul unde activeaza este afectat? Sau acest efect de domino este implacabil si daca un jucator din piata intra in incapacitate de plata va atrage implicit dupa el alte si alte companii?

Problema este ca toate solutiile indicate de consultanti si analisti pot ajuta cate o companie, dar nu pe toate odata. Spre exemplu, folosind o explicatie simplista, daca o companie scurteaza termenul de plata pentru un partener de afaceri, acesta va scurta la randul sau termenul de plata pentru un alt partener. Acesta din urma, sau poate urmatorul, sau urmatorul dupa el va intra in incapacitate de plata si va atrage in blocaj si alti parteneri.

Un alt exemplu: daca o companie devine din ce in ce mai selectiva, refuzand sa lucreze cu firme care au deja probleme financiare si nu mai prezinta garantii in ce priveste respectarea datelor de scadenta, atunci risca sa “omoare” un client si, odata cu el, sa-si faca siesi un rau. Si tocmai aici, cand vorbesc despre linia de demarcatie dintre strictete si solidaritate, consultantii sunt confuzi: pe de-o parte spun ca partenerii de afaceri trebuie sustinuti, de cealalta parte recomanda strictete si toleranta zero pentru firmele cu probleme, cele care prezinta riscuri de amanare a platilor sau chiar neplata. Or, acestea din urma sunt din ce in ce mai numeroase astazi.

Marius Ghenea, antreprenor ce prefera sa investeasca in afaceri de la zero (startup- uri), avand opt companii in portofoliu, spune ca o companie cu pierderi si flux de numerar pozitiv este mai solida decat una cu profit, dar cu banii blocati si in imposibilitatea de a-si plati angajatii si datoriile curente. Afirmatia are in vedere faptul ca majoritatea firmelor romanesti isi desfasoara activitatea pe baza de surse imprumutate. Or, accesul greu la finantare, cresterea dobanzilor si majorarea ratelor ca efect al deprecierii leului au condus la o criza de lichiditate si deci la neplata datoriilor intre clienti si furnizori.

Cristian Ionescu, country manager al Coface Romania, firma specializata in asigurari de credite comerciale, afirma, intr-o prezentare organizata de Mediafax, ca 90% dintre tranzactiile comerciale sunt platite cu o intarziere medie de 90-120 de zile. Pentru multe companii, intarzierile acestea s-au dovedit deja prea lungi. Coface Romania estima recent ca numarul companiilor care au intrat in faliment in 2008 a depasit 14.000, mai mult decat dublu fata de 2007, iar in primul trimestru al acestui an, numarul dosarelor deschise pentru procedura de faliment a ajuns la 4.000, in crestere cu 84% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Dupa Marius Ghenea, orice companie ar trebui sa se concentreze in aceasta perioada pe fluxurile de numerar (cash-flow) ca element vital pentru buna functionare a companiei. “Astfel, obiectivele de profitabilitate pot trece in plan secund”, spune antreprenorul. Evident, aceasta este o abordare tactica legata de criza, deoarece pe termen mediu si lung, orice companie ar trebui sa-si propuna sa fie profitabila.

Pentru a maximiza intrarile si a minimiza iesirile de numerar, Ghenea e de parere ca o firma trebuie sa-si creasca vanzarile si sa scada costurile. Suna simplu, dar nu este. Vanzarile nu trebuie accelerate cu orice pret; daca este redus in mod nejustificat adaosul, pe termen mediu si lung companii si sectoare intregi pot avea de suferit. Reducerea costurilor este si ea problematica, comenteaza Ghenea, pentru ca o masura de micsorare a costurilor poate genera cheltuieli imediate importante; de exemplu, disponibilizarile pot atrage imediat costuri compensatorii, deci “o ardere” de lichiditati nedorita.

Ioana Constantinescu, director general al firmei Chimtotal, considera la randul ei ca exista strategii de evitare a problemelor de lichiditate. Un lucru esential este urmarirea zilnica a fluxului de numerar, mai ales al celui previzionat. “Astfel ar trebui sa reusim sa avem termene de plata cat mai exacte atat pentru incasari, cat si pentru plati.” Compania, distribuitor de substante si materii prime pentru industria cosmetica si a mobilei, a terminat anul trecut cu o cifra de afaceri de 700.000 de euro. Acum, platile intarzie cu aproximativ doua saptamani fata de termenele stabilite, iar Constantinescu primeste din ce in ce mai multe cereri de reesalonare a platilor, mai ales pentru sumele consistente. Insa cel putin pentru unele produse, firma nu este dispusa sa accepte intarzierile de plata. Explicatia este ca, desi pentru moment balanta dintre incasari si plati este destul de echilibrata, si valoric si ca termene de plata, exista oricand riscul, inclusiv pentru o companie profitabila, ca din cauza unor intarzieri in lant sa intre in incapacitate de plata.