Nouriel Roubini: Unele tari din Est stau mai prost decat Irlanda si Portugalia. Europa risca un "deceniu pierdut"
Nici nu am iesit inca din actuala criza financiara si se pregateste urmatoarea – intrebarea nu e daca aceasta va veni, ci cand cand anume va veni, a declarat economistul american Nouriel Roubini, cunoscut pentru pesimismul prognozelor sale.
Din punctul lui de vedere, evolutia crizei a facut ca SUA sa se afle acum intr-o stare mai buna decat Europa, iar periferia Europei sa stea mai bine decat centrul. "Totusi, in Europa, Grecia si unele tari din Est stau mai prost decat Irlanda si Portugalia, iar aceste doua tari au mai multe probleme decat Spania", afirma economistul, intr-un interviu pentru cotidianul spaniol El Pais.
Pentru SUA, Roubini considera ca presiunile asupra dolarului - pe de o parte, din cauza deficitului fiscal in plina crestere, pe de alta din cauza faptului ca pietele emergente, in frunte cu China, cumpara bonuri de tezaur americane si impiedica astfel scaderea dolarului - ar putea cauza "probleme serioase la scara mondiala", insa nu pe termen scurt. Singura amenintare pe termen scurt ar fi ca economia, in lipsa unui al doilea pachet de stimulente din partea administratiei Obama, sa recada in recesiune.
Pentru Europa, temerea lui e ca economia continentului sa nu ajunga la un "deceniu pierdut" de tipul celui traversat de Japonia din cauza deflatiei, sau la o sprala a crizei de genul celei din Argentina lui 2001. "Cu un nivel al datoriilor atat de inalt, mai ales in Portugalia, Irlanda, Grecia si Spania, si cu masurile de austeritate anuntate, deflatia este un risc serios. Tari ca Grecia vor fi nevoite sa-si restructureze datoria, iar aceasta va genera o noua criza fiscala: intrebarea nu e daca aceasta se va petrece, ci cand".
In context, Nouriel Roubini considera ca Banca Centrala Europeana da dovada de "incapatanare" atunci cand continua sa vada "fantome ale inflatiei", iar aceasta incapatanare e dezastruoasa, mai ales pentru tarile de la periferia Europei. De frica inflatiei, BCE n-ar mai vrea sa cumpere obligatiuni ale tarilor din zona euro, ceea ce va sfarsi prin a impinge euro la 1,60 dolari si va sili si o alta tara in afara de Grecia - poate Portugalia sau Irlanda - sa ceara ajutor de la UE. Economistul acuza si Germania ca are "mania austeritatii fiscale" si ca dicteaza Europei aceeasi cale, ceea ce este o "eroare grava".
Riscul principal, conchide economistul american, este recaderea in recesiune sau intr-o stagnare indelungata, combinata cu deflatie. "In conditiile unei indatorari atat de ridicate, o astfel de situatie va presupune suspendarea platilor la nivel de familii, companii, banci si, in final, la nivel de state."
"Vin ani durerosi, din cauza mahmurelii de dupa betia enormei indatorari publice si private din lumea bogata", sustine Roubini. "A fost mai intai o criza financiara modesta, care s-a transformat in criza economica, apoi in criza fiscala si acum este o criza a valutelor. Dar cu asta nu s-a terminat: suntem doar inainte de etapa urmatoare, atunci cand in tarile cele mai lovite, datoria privata se transforma in datorie publica si reapar problemele fiscale", spune el.
Daca economistul vede rezolvarea in introducerea mai multor reglementari in sectorul financiar, aflat la originea crizei, el se arata insa sceptic ca efortul statelor de a face aceasta va avea succes. "Banca este ochiul uraganului financiar, samanta problemei. In ciuda a tot ceea ce se face pentru a eluda reglementarile impuse sectorului bancar, in ciuda faptului ca ele vin prea tarziu si sunt insuficiente, trebuie sa reconstruim digurile financiare, pentru a face fata viitoarelor crize. Dar in ritmul in care ne miscam, urmatoarea criza financiara va fi inca mai rea decat cea de fata."
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro