Intors de la Bruxelles, la sfarsitul lui martie, presedintele Traian Basescu dadea o veste care, exact dupa cum se asteptase, a ramas putin comentata: Romania era printre cele sase tari din afara zonei euro care tocmai au aderat, alaturi de cele 16 ale eurozonei, la noul Pact Euro Plus, sau Pactul pentru Competitivitate, sau Pactul pentru Euro, cum avea sa i se spuna ulterior. Noul aranjament era destinat sa inlocuiasca Pactul de Stabilitate si Crestere in UE, care a esuat atat de lamentabil in actuala criza din zona euro, din cauza tendintei spre risipa a guvernelor, care s-au bazat ca perioada de crestere economica dinainte de criza le va furniza mereu suficienti bani de cheltuiala.

"Trebuie create niste mecanisme de alerta timpurie, de exemplu mecanisme care sa avertizeze apropierea sau tendintele de a se intra intr-o perioada de instabilitate financiara", spunea presedintele Basescu. Si trebuie creata si "capacitatea de interventie rapida a guvernelor atunci cand se pune problema aparitiei unor elemente de alerta timpurie legata de o eventuala instabilitate financiara care s-ar prefigura".

Zis si facut. Pactul pentru Euro, care urmeaza sa fie semnat oficial de statele participante la sfarsitul acestei luni, impune doua parghii: pe de o parte, masuri mult mai stricte de disciplina fiscala care sa garanteze respectarea celor doua tinte din Tratatul de la Maastricht, stabilite in 1992 (adica un deficit bugetar de pana la 3% din PIB si o datorie publica de pana la 60% din PIB) si masuri de crestere a competitivitatii, prin ajustarea costului muncii la productivitate, reducerea birocratiei si masuri de stimulare a ocuparii fortei de munca.

Textul Pactului, asa cum a fost adoptat la sfarsitul lunii martie de Consiliul Europei, cere statelor membre sa fixeze in legislatia nationala reguli de disciplina bugetara, asa cum crede fiecare dintre ele ca e mai bine: fie prin constitutie, fie prin legislatia fiscala, fie impunand o regula privind datoria publica (asa cum a facut Polonia de ani buni, stabilind ca statul nu se poate indatora la un nivel de peste doua treimi din PIB), fie impunand reguli legate de deficitul bugetar sau de destinatia cheltuielilor de la bugetul de stat si a celor regionale.

Presedintele Basescu, prin proiectul de revizuire a Constitutiei, propune cele mai tari constrangeri posibile: includerea ca atare in Constitutie a ambelor tinte de la Maastricht (deficit de cel mult 3% si datorie de cel mult 60% din PIB), la care adauga si regula ca statul nu se mai poate imprumuta decat pentru investitii, nu si pentru plata salariilor si a pensiilor. Intentii similare a anuntat recent si premierul bulgar Simeon Djankov, care a propus limitarea prin constitutie a deficitului la 2% din PIB, a cheltuielilor la 40% din PIB si introducerea unei majoritati obligatorii de doua treimi dintre parlamentari pentru a se putea aproba modificari ale impozitelor directe (cu scopul de a evita astfel un posibil vot care sa schimbe cota unica de 10% cu un sistem progresiv de impozitare). Presedintele Gheorghi Parvanov a respins insa amendamentele la constitutie, fiind mai curand adeptul unei limitari a indatorarii statului, nu a cheltuielilor.

Sunt potrivite pentru noi cele doua constrangeri propuse de presedintele Basescu? Cea privind datoria publica este potrivita, considera Nicolaie Alexandru Chidesciuc, economistul-sef al ING Bank Romania, insa nu si cea privind deficitul bugetar, amintind ca pana si Tratatul de la Maastricht permite devieri temporare de la limita de 3% din PIB, "intrucat controlul strict al acestei limite este imposibil". Pe timp de recesiune, cand veniturile bugetului scad, o depasire a limitei de 3% din PIB pentru deficitul bugetar, care e constatata cu un inevitabil decalaj de timp de catre autoritati, ar necesita excedente in lunile urmatoare pentru echilibrarea situatiei, iar excedentele respective ar insemna majorari de impozite si taxe si taieri de cheltuieli, "si toate aplicate rapid", afirma Chidesciuc. "Aceasta ar afecta cresterea economiei si mai mult, fara a reusi sa fie insa de folos pentru incadrarea in limita de 3%", afirma economistul. In realitate, pentru a combate o criza ar fi necesare nu masuri prociclice, cum e limitarea deficitului, ci masuri anticiclice, cum e majorarea cheltuielilor, dar aceasta ar fi imposibila daca exista o limita de deficit fixata prin constitutie.

Pentru situatia inversa, adica ce s-ar intampla cu limita de deficit pe timp de boom economic, avem exemplul evocat recent de guvernatorul BNR. "Politicienii nu erau ingrijorati in perioada 2006-2008 de deficitul bugetar, pentru ca erau convinsi ca deficitul era mic; ei se uitau la deficite calculate folosind definitia cash a deficitului sectorului public, nu la deficitul structural", a spus Isarescu. Deficitul structural, care rezulta din genul de politici practicate de un guvern (cat de mare e sectorul de stat, ce cheltuieli sociale sunt, cum arata sistemul de pensii), este deficitul cash (nominal, efectiv sau primar) din care se scad componentele ce depind de influenta ciclurilor economice si care duc fie la supraincalzire economica urmata de criza, daca economia este pe crestere, fie fac ca economia sa se gatuie, in perioade de recesiune.

Conform Consiliului Fiscal, in 2005 Romania avea un deficit bugetar de 0,1%, dar un deficit structural de 2,3% din PIB; acesta este si motivul pentru care guvernul Tariceanu a respins cererea FMI de a majora TVA pentru a compensa dezechilibrul ce se zarea deja la orizont. Guvernul Tariceanu a rupt acordul cu FMI, s-a uitat mai departe la deficitul bugetar primar, care a fost de 1,4% in 2006 si de 1,8% in 2007, in timp ce deficitul structural a crescut in aceiasi ani la 4,4%, respectiv 5,1% din PIB, pentru a ajunge la 8,9% din PIB in 2008. Acela a fost primul an in care dezechilibrul acumulat in tacere la nivel structural s-a reflectat, in sfarsit, si in cifra deficitului primar, care a atins 5% din PIB. "Prociclicitatea politicii fiscal bugetare in perioada precriza a epuizat spatiul fiscal necesar pentru stimularea economiei in perioada de recesiune", a comentat Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal.

Economistul-sef al ING Bank ar recomanda mai curand, in locul unei tinte fixe de deficit primar, reglementari privind deficitul fiscal structural, asa cum au tari precum Chile sau Norvegia. Acolo unde sunt folosite, aceste reglementari au un triplu scop: de a oferi flexibilitate mai mare politicii de cheltuieli, spre a o impiedica sa devina prociclica, de a estima mai realist cum sta economia (capacitatea de reducere a deficitului structural a fost calificata in repetate randuri de FMI si BNR drept adevarata masura a sanatatii unei economii) si de a proteja economia de influentele cu cea mai mare volatilitate, cum sunt in cazul Norvegiei sau al statului Chile veniturile din petrol.

Reperul deficitului structural este deja folosit in documentele Comisiei Europene sau, la noi, ale Consiliului Fiscal, iar la el se refera toate conditiile si propunerile cunoscute sub cliseul "reforma structurala". O modificare a legislatiei in sensul Pactului pentru Euro ar trebui deci sa rezolve ceea ce Ionut Dumitru definea drept "principala provocare a politicii fiscal-bugetare in Romania: aceea de a reduce deficitul bugetar structural, concomitent cu crearea de spatiu fiscal pentru cheltuieli publice de investitii si cu asigurarea sustenabilitatii finantelor publice pe termen lung, din perspectiva procesului inevitabil de imbatranire a populatiei".