La Forli - cu accent pe ultima silabă, după cum aveam să constat abia la întoarcere - am aterizat după-amiază cu un zbor în care eram singurii doi turişti. Mai puţini italieni, mai mulţi români care se întorceau la serviciu, după vacanţa de vară, în ţara pe care acum ei o numesc acasă. Nu m-aş fi gândit la Rimini ca destinaţie de vacanţă, însă după ce am citit articolul pe această temă al BUSINESS Magazin de la începutul verii mi-am spus: "De ce nu?", plaja şi soarele fiind cam tot ce aveam nevoie pentru concediu.

Chiar dacă era mijloc de septembrie, soarele şi vântul cald de la Forli anunţau câteva zile de prins rădăcini pe plajă. De la Forli la Rimini ajungi cu trenul în patruzeci de minute, asta după ce treci, în drumul spre gară, prin micuţul oraş în care cei mai mulţi sosesc graţie biletelor ieftine de avion şi mai puţin pentru potenţialul turistic. Nu la fel e însă cu mai esticul Rimini, unde gara e plină de turişti, iar mirosul mării se simte de îndată ce atingi peronul.

Pe străzi se aud în mod egal italiana, rusa şi româna, triunghiul localnici-turişti-muncitori fiind pe alocuri presărat cu pete de engleză sau germană. Din gara ce se află la doi paşi de centru până la plajă autobuzul face cam 15 minute, loc de unde se întind, pe mai bine de 15 kilometri, sute de hoteluri, majoritatea de trei stele, toate cu balcon înspre albastra Adriatică. Niciunul mai înalt de patru etaje, vopsite în culori plăcute şi specificele jaluzele care le acoperă ferestrele.

Toate au restaurant sau terasă la parter, aşa că turiştii comozi pot simţi pulsul oraşului chiar din faţa hotelului în care sunt cazaţi. N-aş recomanda tocmai asta, dat fiind că restaurante à la carte sau mai pitoreşti, cafenele şi baruri dintre cele mai cochete stau ascunse pe străzile întortocheate ale urbei. Am ales un hotel de trei stele la care rezervasem anterior o cameră - cam 30 de euro pe noapte pentru o cameră dublă, preţ mai mic decât la unul similar din Mamaia sau Eforie - aflat la nici două minute de mers pe jos de plajă şi, bonus, cu vedere spre mare.

Deşi n-am fost vreodată genul care să se plângă sau să aprecieze vreo plajă, nisipul din Rimini nu are cum să nu te uimească. Făina albă e primul lucru care mi-a venit în minte când am păşit pe el. Plaja are mai bine de o sută de metri lăţime, iar de-o parte şi de alta, cât poţi vedea cu ochii, stau aliniate şezlonguri de culori diferite, în funcţie de hotelul de care aparţin. Un contrast plăcut, însoţit în fundal de terenuri de volei, baschet, fotbal, spaţii de joacă pentru copii, locuri pentru gimnastică şi tot ce-ar mai putea avea loc într-un asemenea spaţiu: seifuri montate pe umbrela de soare sau scrumiere ataşate pe marginea şezlongului.

Cam fiecare hotel oferă, în preţul cazării, dincolo de internet wireless gratuit, şi bicicletă pentru a explora fiecare colţ al oraşului, mai ales că de-a lungul falezei se află şi o alee pentru biciclişti, de care te desprinzi doar după ce spatele începe să doară. Sau doar dacă vine ploaia, pentru că soarele a fost deasupra noastră doar în prima zi. Cele 30 de grade s-au transformat în 15, apa caldă a mării a devenit una cu valuri mai înalte decât noi, iar briza plăcută avea să ne rupă în ziua următoare umbrela pe care ne-am văzut forţaţi să o cumpărăm.

Deschizând balconul, ziua a doua avea să ofere priveliştea furtunii de pe mare, aşa că am decis să explorăm zona. Primul pont: San Marino - atraşi de produsele fără taxe vamale. Un drum cu autocarul pe serpentinele din micul stat durează o jumătate de oră şi costă nouă euro dus-întors. De la ceasuri, poşete şi parfumuri, până la bijuterii, San Marino era asaltat de ruşii care nu păreau să fie deranjaţi de ceaţa groasă şi de ploaia care ne uda până la piele.

Restaurantele din cetate oferă meniuri la 15-20 de euro, iar pastele bolognese, vita şi desertul tiramisu au meritat fiecare cent. Cu două excepţii, de-a lungul traseului prin restaurantele din zonă am întâlnit doar chelneri români, până şi la hotelul unde eram cazaţi. Cetatea San Marino, construită în Evul Mediu, şi întreg centrul istoric sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO şi atrag anual zeci de mii de turişti, mai ales ruşi. Din San Marino ne-am întors în centrul vechi al oraşului Rimini, unde artera comercială şi clădirile vechi te pot face repede să crezi că eşti la Milano. De-o parte şi de alta a centrului - brăzdat de Corso D'Augusto - stau cele două obiective turistice ale oraşului: la sud, arcul lui Augustus, considerat de către localnici simbolul oraşului, construit în anul 27 î.Hr. la cererea împăratului, iar la nord podul lui Tiberius, peste unul din canalele oraşului, vechi din secolul I.