A început Oktoberfest (VIDEO)
Cel mai mare festival al berii din lume, Oktoberfest, a început sâmbătă la Munchen, unde sunt aşteptaţi circa şase milioane de localnici şi turişti pe durata a trei săptămâni.
Festivalul a fost inaugurat de Christian Ude, primarul oraşului, care a dat cep primului butoi de bere şi a ciocnit o halbă cu guvernatorul Bavariei, Horst Seehofer. AFP citează estimări referitoare la un consum de circa 7 milioane de litri de bere, în ciuda preţului ridicat - 9,20 euro pentru un litru.
Festivalul are o tradiţie îndelungată în istoria culturală a Bavariei, prima ediţie fiind organizată în 1810, cu ocazia nunţii regelui Ludovic I de Bavaria, care a avut loc la data de 12 octombrie.
Doritorii şi-au putut rezerva online, încă din urmă cu câteva luni, locuri în cele 14 corturi organizate pentru festival la Theresienwiese ("pajiştea Terezei", numit astfel după mireasa lui Ludovic I, Therese von Hildburghausen), locul tradiţional de desfăşurare a festivalului.
Participanţilor li se serveşte exclusiv bere produsă în oraşul Munchen, însoţită de preparate tradiţionale - cârnaţi bavarezi, varză călită, peşte în frigăruie, găluşte de cartofi, pui la rotisor, plăcintă de cartofi, ciolan de porc sau covrigi bavarezi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro