Cafeneaua bucuresteana a zilelor noastre e un mediu aseptic. Fumul e atent evacuat de aparate performante, care reusesc, in schimb, sa inlature si cea mai persistenta aroma de cafea. Oamenii, - care nu mai au timp sa devina "obisnuiti" ai vreuneia dintre ele - le viziteaza, pur si simplu, atenti sa nu fie intrerupti de conversatii mai lungi de cateva minute.

Candva, insa, a existat o epoca a cafenelelor bucurestene. Era, de fapt, o epoca a personalitatilor de tot felul, iar cafenelele imprumutau degraba faima clientilor fideli. "Cafenelele erau locul oamenilor instariti, al marii mosierimi, al politicienilor, al scriitorilor, iar acolo se faceau si se desfaceau intrigi politice, acolo se construiau guverne, acolo se facea in mare parte politica tarii", isi aminteste academicianul Constantin Balaceanu Stolnici. Poate ca "a fost odata ca niciodata" e formula cu care trebuie sa inceapa orice poveste despre viata acestor locuri de intalnire, pentru ca e greu de crezut astazi ca au fost vremuri in care usa unei cafenele nu avea timp sa se odihneasca, iar obiceiul de a consuma cafea, aparut nu atat din pasiune pentru bautura amara cat din placerea de a sta la taifas in jurul ei, se infiltrase adanc in viata de zi cu zi a bucurestenilor.

Clientii acelor timpuri? Victor Eftimiu, in "Portrete si amintiri" face un tur de orizont prin cafenelele candva celebre. "Daca la «Fialkowski» se ducea generatia dinaintea noastra: I.L Caragiale, Barbu Delavrancea, Grigore Ventura, Gh. Ranetti si Ion Brezeanu, daca la «Bulevard» si mai tarziu la «High-Life» tronau Alexandru Macedonski, Mircea Demetriad si Karnabatt, daca la «Kübler» veneau Ilarie Chendi, St. O. Iosif, D. Anghel, Octavian Naum, P. Cernea, Ion Minculescu, sculptorii Stork si Spätte si atatia altii, la «Terasa Otetelesanu» isi petreceau timpul liber Emil Garleanu, Ion Dragagoslav, D. Naum, Liviu Rebreanu, Mihail Saulescu si multii altii carora cafeneaua «Capsa» le era interzisa, fiindca acolo mergea protipendada bucuresteana, ultimii boieri, oamenii politici etc."

Intr-adevar, "cafeneaua devenise o adevarata institutie, avea un caracter de clasa", sustine Constantin Balaceanu Stolnici, care mentioneaza insa ca "o data cu aparitia bolsevismului, care a ruinat clasa respectiva, a desfiintat comertul particular, a institutionalizat totul si a distrus totul, lumea acelor cafenele a disparut". Putini isi mai amintesc astazi de cafeneaua Bruzzessi, una dintre cele mai vechi din Bucuresti, deschisa la 1853 la parterul hotelului Orient (astazi hotelul Splendid), loc de intalnire pentru Eminescu si Caragiale.

Daca pleci in cautarea cafenelei Fialkowski, un loc al literatilor si al marilor personalitati ale zilei, unde Macedonski, si-a scris, in tinerete, multe din poezii, situata pe podul Mogosoaiei, astazi vei intalni un bloc oarecare. Pe locul cafenelei Otetelesanu, unde se perindau tinerii bogati ai acelor vremuri si unde au rasunat, in 1928 primele acorduri de jazz in Romania, s-a construit Palatul Telefoanelor. Cafeneaua Nestor, aflata vizavi de Hiltonul de astazi, "in care gaseai o alta lume, cea a intelectualilor", dupa cum isi aminteste Constantin Stolnici, a disparut si ea, la bombardamentele din 24 august. La finele acelor explozii in cafenelele capitalei s-a asezat linistea, care staruie si astazi.

Cafenelele bucurestene in care, stimulati de efectul cafelei si de atmosfera fertila, noncoformista, plina de fum si de zgomot, clientii se dezlantuiau in discutii interminabile si puneau tara la cale s-au transformat in zecile, poate sutele de astfel de locuri standardizate. Pofta de viata de altadata a clientilor si parfumul de cafea dintr-o cafenea s-au pierdut. Avalansa de astfel de localuri si nenumaratele sortimente de cafea din care poti alege in zilele noastre redau imaginea unui spatiu pur comercial, unui spatiu practic, disponibil sa faca pe gazda pentru o intalnire fugara.

O parte dintre ele nu fac altceva decat sa promoveze o marca de cafea, pentru ca trecatorul grabit sa se poata refugia pentru a incerca mai multe sortimente de cafea produse de aceeasi casa. Chiar daca bobul de cafea a ramas acelasi ca acum 100 de ani, destinul sau scopul cafenelelor de astazi este cu totul altul, pliat pe o societate care vrea sau incearca sa pretuiasca timpul. Fata de cele interbelice, traiesc o alta viata intr-un alt context la care s-au adaptat.

Capsa, capitala de altadata a Bucurestiului, unde "in ambianta cafenelei, aveau loc discutii de afaceri ori literare, se consolidau prietenii sau se incrucisau sabiile inamicilor literari", dupa cum scriu Ion Paraschiv si Trandafir Iliescu in "De la Hanul Serban Voda la Hotel Intercontinental", a ramas singurul loc unde bucurestenii mai pot bea o cafea intr-o ambianta similara cu cea de acum 100 de ani. Locul de intalnire a unor personalitati precum Petre Carp, George Bratianu, N. Tonitza sau Liviu Rebreanu era descris in 1935 de francezul Paul Morand in reportajul "Chez Capsa" ca fiind o combinatie intre "patru vechi glorii europene: restaurantul Foiot, cofetaria Rumpelmeyer, cafeneaua Flonari din Venetia si hotelul Sacher din Viena...". Astazi Capsa a ramas un loc al boemei insa atmosfera e si ea a timpului nostru.

Numele noi au patruns insa usor pe o piata romaneasca insetata de confort dupa experienta de 50 de ani a restaurantelor cu 300 de locuri, dar amplasarea si impartirea spatiului nu reusesc sa compenseze fragilitatea noului inceput.

Cand intri in Cremcaffé, aflata la intersectia dintre bulevardul Toma Caragiu cu strada Ion Ghica, prima senzatie e ca descoperi atmosfera revolutionara caracteristica cafenelor interbelice. Cel putin fotografiile cu baricadele construite din sacii de cafea (e drept, intr-un depozit), ziarele asezate pe bar si cate un domn cu mustata tunsa frantuzeste transmit aceasta impresie. Muzica in surdina si tacerea celorlalti clienti iti muta insa privirea spre agitatia din strada.

Pe strada Episcopiei, la Turabo Café, sansele de a asista la o analiza furtunoasa a ultimelor aparitii editoriale sunt nule. Nervi iscati de titlurile de pe prima pagina a ziarelor? Nici atat! Poate mici controverse legate de cele mai recente si mai scumpe aparitii pe piata automobilelor.

Pe Dorobanti, in High Heels, decorul roz pare ales special pentru a trezi la viata, dar chiar si dupa o ceasca de cafea, care e, de altfel, foarte buna, in aer pluteste o at-mosfera de contemplare, o liniste generala, de parca vorbele ar fi taxate pe nota de plata.

Pe strada Justitiei, in cafeneaua Pipe si Carti, discutiile sunt chiar nerecomandate. S-ar putea sa-i deranjati pe cei care vin special aici pentru a se bucura de o ceasca de cafea combinata cu linistea din jur pentru a se adanci in lectura. Nici la Molinari, pe strada Nicolae Golescu, nu o sa dai peste clienti dezbatand insufletit vreo decizie a Guvernului sau peste vreun tanar poet suparat pe predecesori.

Departe de a fi pasionali sau contemplativi, clientii cafenelelor de astazi sunt inchisi si grabiti. Poate pentru ca au ajuns in cafenea din "cultura fast-food-urilor si a braseriilor", dupa cum numeste Constantin Balaceanu Stolnici cultura contemporana. Lumea veche a cafenelelor presupunea "o anumita mentalitate, o anumita cultura. Astazi acea cultura s-a pierdut si nici nu mai are sanse sa renasca".