La avanscena, bine luminat de reflectoare se vede insa si orice contre-emploi, iar aplauzele pot fi inlocuite de huiduieli. Regizorul (cel care alege vinul) poate sta ascuns dupa arlechin fara sa i se stearga rusinea unei proaste distribuiri.

E o parabola care mi-a venit in minte si datorita faptului ca, nu-i asa, viata e o scena si multi recurg la semnele exterioare doar pentru a capta - temporar - atentia celor din jur. Lumea tricourilor negre mulate pe corp, lumea ghiulurilor si a lanturilor groase ar face din comanda la restaurant a unui vin de 2-3 milioane o exhibitiune de tipul: „... fara numar!“. Or, fara indoiala, luxul nu e lux daca nu e asezat pe „a fi“ si nu pe „a avea“. De altfel, pentru imbogatitii de conjunctura, vinul nici nu e un semn atat de solid al bunastarii. In zona normalului, oamenii cu un statut bun, de la afaceristi pana la artisti, isi vor consuma dupa stiinta si credinta, cu discretie, vinul preferat.

Am fost intrebat: cine consuma la restaurant vinuri de 100 de euro? „Toata lumea“ - am raspuns, riscand sa par neserios, mai ales in randul celor care n-au parcurs (inca) o astfel de experienta. Da, exista o diferenta intre cei care au suficient de multi bani si cei care nu au ajuns la acest confort financiar: frecventa cu care acceseaza vinurile scumpe! Daca cei dintai isi pot permite des astfel de cheltuieli (n-am spus ca le si fac), pentru cei din urma trebuie sa existe un eveniment important: o aniversare aparte, revederea unui prieten dupa 20 de ani, impresionarea unei persoane care ar putea avea un rol important in viata lor.

Interesant este ca ambele categorii sunt supuse riscului de a primi vinuri supraevaluate sau scumpe doar datorita localului in care se afla. Fara sa faca deosebire, lipsa informatiei va genera comentarii: „era mai bun vinul pe care-l beam inainte“ sau „de ce le-o placea celor cu bani vinul asta?“. Cunoscatorii probabil ca zambesc. Neinitiatii se infurie. Din fericire, o noua meserie, aceea de somelier, ii salveaza pe iubitorii de vin si de bun-gust de astfel de situatii.

Mai exista si cateva vinuri „crezute“ si care pot fi comandate oriunde in lume, cu ochii inchisi. Singura problema este ca, fara exceptie, acestea trec de 100 de euro. Château Ausone sau Lafite, Yquem sau Cheval Blanc, Margaux sau Figeac, Latour sau Brown Cantenac, Rothschild si Petit Cheval, daca e sa alegem doar vinurile franceze. Intre timp insa, orice putere viticola si-a reglementat sisteme interne de control, asa incat vinurile DOC sa aiba calitati constante, care sa le consacre definitiv in galeria marilor vinuri. Un itinerariu imaginar are ca puncte obligatorii si vinurile toscane, cateva vinuri din Lumea Noua (contrar sabloanelor, exista acolo vinuri de peste 90 de puncte si deloc ieftine), vinurile uimitoare din Ungaria, Portugalia, Spania sau Germania. Pentru fiecare gust, pentru fiecare ocazie, oferta de vinuri serioase autohtone si de import este uriasa.

Cred ca este si unul dintre motivele pentru care, de cativa ani incoace, firmele atente la imaginea lor au renuntat la cadourile cu agendute si pixulete - consolidand conceptul de „corporate gifts“ cu vinuri alese. Cu anul de recolta marcand un an de referinta (de infiintare, sosirea in Romania s.a.m.d.), cu o identitate vizuala aparte, aceste vinuri reusesc sa atraga atentia celui care le primeste, indicandu-i acestuia si gradul de pretuire de care se bucura din partea celui care le-a oferit. Exista in Occident obiceiul ca unele firme sa-si aleaga propriile cuvée-uri (la sfatul unor specialisti, desigur), vinuri care - ulterior - devin bautura oficiala a petrecerilor de firma sau cadoul predilect pentru colaboratori, parteneri, clienti. Avem la indemana, asadar, vinurile vechi din vinoteci, precum si o multime de vinuri tinere de pe tot globul. Nu ne ramane decat sa facem cunostinta cu ele.

Catalin Paduraru

Membru al FIJEV (Federatia Internationala a Jurnalistilor si Scriitorilor de Vin)

www.evinoteca.ro