In aceasta saptamana aveam de gand sa insir vreo mie de cuvinte despre inca un album lansat de o trupa de chitaristi de prin alte parti ale planetei, cand, cu putin inainte de termenul de predare al articolului, am primit o invitatie la "Noaptea rockului indie" la clubul bucurestean B52. Nu ma asteptam sa fiu impresionat. Desi in prezent exista o gramada de producatori interesanti, trupele bune din Romania se numara pe degetele de la o mana. Cred ca ma asteptam sa vad niste elevi de liceu cantand preluari dupa Oasis. M-am inselat insa amarnic.

Primul lucru pe care l-am remarcat intrand in club a fost asemanarea foarte mare cu o seara indie din Marea Britanie. Baieti indie palizi cu cravata? Avem. Un DJ care pune The Libertines si The Zutons? Avem. Plus un public care si-a exprimat zgomotos bucuria cand DJ-ul a pus The Arctic Monkeys. Seara parea deci reconfortant de asemanatoare cu o seara indie din orice alt loc.

Urmau sa concerteze trei trupe. In mod straniu, formatiile au cantat in ordinea inversa a popularitatii. Primii pe scena au fost The Mood, care-si adusesera cu ei un grup destul de numeros de fani studenti, care au reusit sa faca prestatia mai distractiva cantand chestii neinteligibile intre cantece si impreuna cu trupa la anumite piese. Cu toate ca pareau o trupa care abia invata mestesugul scenei, au avantajul unui solist cu aspect placut, care a reusit sa para carismatic, chiar daca restul formatiei nu prea se simtea in largul lor. "Mai lasa-l cinci concerte si o sa fie uimitor!", i-am strigat prietenului care ma insotea. Versurile lor (ca ale tuturor trupelor din concert) erau in intregime in engleza, iar el a reusit sa le cante intr-un stil nu prea departe de Johnny Rotten. Mai mult, trupa chiar are piese bune. Eu unul m-am tot aplecat spre cineva de langa mine intreband: "Crezi ca-i o preluare?". Mi-a ramas in minte mai ales "Ecstasy", piesa cantata din nou la primul bis (doua bisuri??), pe durata careia vocalistul a avut curajul sa scoata o intreaga serie de sunete orgasmice.

Au urmat The Amsterdams (din Bucuresti, dupa cum a tinut sa ne aminteasca solistul). Undeva intre Morrissey si Jarvis Cocker, solistul trupei pare incredibil de in elementul lui pe scena, facand cateva gesturi parodico-teatrale si simtindu-se bine in general. La jumatatea primei piese devenise clar cat de unita este trupa, cu un sound plin si incredibil de profesionist, fiind insa evident si faptul ca se inspirau la greu din prestatiile trupei americane Interpol. Partea vocala, aranjamentul muzical si chiar piesa a sunat de parca trupa si-ar fi dorit sa sune cat mai asemanator cu Interpol. Ceea ce nu e rau. Totusi, dupa  cateva piese a devenit clar ca-i subestimasem. Melancolia ce aminteste de «Joy Division» a celor de la Interpol? O pot reproduce. Popul de chitara al celor de la The Zutons? Si pe asta. Punk-funk-ul rapid al celor de la The Rapture? Da, perfect.

Am auzit ca The Amsterdams beneficiaza deja de difuzare la unele posturi de radio. O sa mai auziti multe despre ei anul acesta. Sunt exact ceea ce-i trebuie Romaniei acum: o trupa care stie sa se faca placuta, stie cum sa se poarte pe scena, cunoaste toate referintele muzicale care o pot ajuta si, mai ales, suna fantastic chiar acum,  si nu "peste cateva concerte". Merita sa aiba un succes enorm.

Ultima intrata pe scena a fost o trupa cu un nume care va duce sigur la greseli de ortografie, Vaduvabob. Il vazusem pe  solistul formatiei ceva mai devreme: era dat cu ruj negru, cu rimel, purta o manusa lunga si neagra, un lant de metal in jurul gatului si un soi de sarong in jurul mijlocului. Aspectul lui nu prevestea ceva bun in materie de muzica - ma asteptam mai degraba sa aud doom metal decat indie - dar a meritat sa stau sa-i ascult pur si simplu pentru curajul de a se aranja frumos. Cei trei membri au urcat pe scena imbracati in negru. "Placebo ai Romaniei", a murmurat prietenul meu. Nu se insela: la fel ca Placebo, reusesc sa ia sound-ul intunecat al rockului si sa-l imblanzeasca destul pentru difuzarea la radio. Revolutia indie-ului din Romania incepe.

Traducere de Loredana Fratila-Cristescu