Spovedanie la calculator

Postat la 29 noiembrie 2005 1 afişăre

Un roman viu, cu o tenta politista, o poveste plina de suspans despre un destin individual, dar si despre tradarile politicienilor nostri. O poveste despre Romania de azi, fracturata nu intre sat si oras, ci intre un prezent frematand de speranta si un viitor scos deja la mezat.

Un roman viu, cu o tenta politista, o poveste plina de suspans despre un destin individual, dar si despre tradarile politicienilor nostri.


O poveste despre Romania de azi, fracturata nu intre sat si oras, ci intre un prezent frematand de speranta si un viitor scos deja la mezat. Titlul oarecum rebarbativ pe care l-am ales pentru aceasta cronica nu este intamplator. Doreste sa evoce specia stilistica a oximoronului (contradictia in termeni, adica) si sa aminteasca de un ritual spiritual tinand de o mentalitate pierduta, dar performat, astazi, in conditiile, improprii, ale modernitatii tehnologice. Nu altfel este, in esenta sa, personajul principal al ultimului roman al lui Stelian Turlea, "Iesi din rand!". Un personaj anacronic, un neadaptat, un "iesit din randul" majoritatii, un unicat etic ce se ghideaza dupa canoanele unei normalitati defuncte.


Nu face parte din specia eroilor si nici din cea a "antieroilor", nu se revendica din cine stie ce filon de simtire romantica, nu isi pune adversarii cu botul pe labe, nu isi impune dreptatea, dar triumfa, candva, dupa ce cartea se termina, tocmai pentru ca a reusit, plin de rani inca necicatrizate, sa fie mereu altfel, si in raspar cu toata lumea din jur. Povestea se naste din dialogul pe "chat" a doua personaje care nu-si declina adevarata identitate: "Alfa 2005", cel care pune toate itele cap la cap si care, de fapt, construieste romanul, si "Angel Two", personajul-victima care se spovedeste.


Pataniile acestuia din urma, in linii mari, descriu efortul istovitor si plin de cerbicie al unui individ de a ramane fidel credintelor si cutumelor sale. Proprietar al unui magazin de muzica din centrul unui oras de provincie, "Angel Two" (sau pe numele sau real, cum vom afla in epilog - Liciniu Ciolacu) refuza sa-si cedeze "comertul" unei grupari de interlopi, care dorea sa-l transforme intr-un punct de desfacere a drogurilor.


Face fata cu o demnitate fireasca, lipsita de ostentatie eroica, amenintarilor, se lasa batut, schilodit, ostracizat si discreditat.

Ocoleste cu barbatie si agilitate seductiile raului, dar nu si forma lor cea mai angelic ispititoare: Laura, superba femeie-obiect aflata in posesia exclusiva a unui "nas" local. Desi o ia strasnic pe coaja pentru ca o urmareste cu tenacitate, desi o face sa indragosteasca de el, "Angel Two" refuza sa-si "ridice prada" si sa-si amestece fluidele corporale cu ea, crezand, inca o data anacronic, ca dragostea adevarata merita o sansa.

Intr-un tarziu, dupa ce toate magazinele din zona centrala a orasului isi pierd, rand pe rand, adevarata destinatie, intrand in posesia gangurilor locali, Laura este ucisa de catre patronul ei, iar tap ispasitor pica, desigur, rebelul nostru fara cauza, care, nici in fata amenintarii cu puscaria si, iata, nici in fata mortii, nu abdica. Un destin frant, intre atatea altele, dintr-un oras in care, cum ni se spune in avertismentul preliminar al cartii (si luat ca atare dintr-un cotidian central): "...politistii si infractorii sunt vecini de vila. E o zona frumoasa, dar in spatele peisajului stau povesti cumplite de violenta, coruptie, trafic de droguri, prostitutie si, nu de putine ori, crima. E o zona de razboi". 

Stelian Turlea, Iesi din rand!,
Editura FundatIei Pro, Bucuresti, 2005

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Spovedanie la calculator
/arta-si-societate/spovedanie-la-calculator-1005087
1005087
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.