Viitorul suna inspaimantator
Kodacell. La inceput o porecla soptita intre angajati, ulterior chiar un nume de firma. E vorba despre un hibrid nascut din visurile manageriale ale lui Landon Kettlewell, om al momentului in Silicon Valley, care a achizitionat firmele Kodak si Duracell. Deci, Kodacell.
Kodacell. La inceput o porecla soptita intre angajati, ulterior chiar un nume de firma. E vorba despre un hibrid nascut din visurile manageriale ale lui Landon Kettlewell, om al momentului in
Aceasta este lumea din romanul "Themepunks" ("Un miliard de sanse") al lui Cory Doctorow, un univers cu sclipiri suprarealiste sau, daca vreti, care traieste din colaje de vechi si foarte nou, precum in "Blade Runner". Ne aflam intr-un moment in care capitalismul se autodevoreaza. Zilele companiilor cu nume ca General Electric, General Mills, General Motors s-au terminat. "Banul este acum ca planctonul: un miliard de sanse asteapta sa fie descoperite si folosite de oameni destepti, creativi" - aceasta este fraza cu care Kettlewell, in prima sedinta de la noua firma, spera sa-si seduca angajatii si sa-i ameteasca pe jurnalistii prezenti. Tot el continua: "Vom analiza toate problemele intampinate de capitalismul secolului XXI si posibilele solutii la acestea. Planul nostru de afaceri este simplu: ii vom angaja pe cei mai isteti oameni. Ei vor merge pe teren cu fonduri si infrastructura de comunicatii - chestiile alea cu care am ramas pe cap de pe vremea bateriilor si a filmului foto - si vor gasi un loc pentru trai si pentru a porni o afacere". Daca, sub raport economic, lucrurile par sa porneasca dintr-un punct hazardat, dar plauzibil, nu la fel stau lucrurile atunci cand e vorba de viziunile privind ambientul. Toate acestea sunt consemnate, ca intr-un jurnal de calatorie, de catre ziarista Andrea Fleeks, angajata de Kettlewell sa realizeze, pentru presa, portretul nonconformist al companiei sale. Poate mai interesant decat romanul in sine, in care atat amatorii de SF, cat si degustatorii de teme economice in proiectie utopica vor gasi enorme prilejuri de delectare, este interviul pe care Cory Doctorow l-a dat special pentru aceasta editie romaneasca a volumului sau si care a fost anexat la sfarsitul textului fictional. Scriitor cu norma intreaga, dupa ce a renuntat la o promitatoare cariera didactica, acesta dezvaluie atat caile pe care vor evolua personajele din prima sectiune a "Themepunks", cat si cateva dintre tehnicile sale de difuzare a scrisului sau. Un bun prilej de meditatie pe tema drepturilor de autor si a modului in care se poate trai din scris, mai ales in conditiile in care Doctorow si-a pus toate cartile la dispozitia cititorilor pe Internet, ingaduind celor din tarile in curs de dezvoltare sa faca, practic, orice doresc cu cartea.
Cory Doctorow, "Un miliard de Sanse",
Millennium Press, Bucuresti, 2007
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro