Busola GSM

Postat la 11 aprilie 2006 1 afişăre

Dupa ce sistemele navigationale au devenit o prezenta obisnuita in tot mai multe automobile, o companie americana si-a propus sa-i "orienteze" si pe posesorii de telefoane mobile.

Dupa ce sistemele navigationale au devenit o prezenta obisnuita in tot mai multe automobile, o companie americana si-a propus sa-i "orienteze" si pe posesorii de telefoane mobile.

 

MapQuest, divizie a furnizorului de servicii online AOL, nu este un nume necunoscut celor care cauta pe Internet harti sau indicatii legate de traseul optim al unei calatorii, asemenea resurse fiind disponibile pe site-ul companiei, MapQuest.com.

 

Compania a prezentat un sistem de localizare si orientare care poate rula pe telefoanele mobile. "O mare parte a viitorului nostru este mobil. Avem utilizatori ai site-ului care au deja incredere in noi. Aceasta este doar o modalitate mai buna de a ne ghida utilizatorii la destinatie", spune Alan Beiagi, general manager al MapQuest, citat de presa internationala. 

 

MapQuest Navigator, cum a fost denumit serviciul, va fi promovat ca o alternativa mai ieftina la deja clasicul sistem de navigatie incorporat in unele autoturisme. Un avantaj al sistemului proaspat lansat este faptul ca, pe langa indicatiile prin harti si text, va folosi si indicatii audio.

 

Pentru ca software-ul produs de MapQuest sa ajunga pe telefoanele mobile, AOL trebuie sa incheie acorduri cu operatorii. Oficialii companiei au declarat ca primele retele vizate vor fi americanii de la Verizon si Sprint Nextel. Pretul va fi fixat de fiecare operator de telefonie mobila in parte, dar oficialii MapQuest spun ca ar fi de dorit sa nu depaseasca 10 dolari pe luna. Serviciul poate fi folosit doar pe telefoanele care ruleaza  continut Java si care se pot conecta la Internet prin Wap.

 

Produsul include mai multe servicii suplimentare, cum ar fi calcularea celei mai scurte rute catre un anumit punct, semnalarea punctelor de interes de pe traseu, de exemplu banci, muzee sau restaurante, dar le permite utilizatorilor si sa isi comunice pozitia prin SMS.

 

Chiar si atunci cand telefonul mobil iese din aria de acoperire a retelei in timp ce utilizatorul urmarea un traseu, harta ramane stocata pe telefonul mobil si continua sa functioneze normal. MapQuest spera ca va reusi sa convinga cat mai multi dintre cei 40 de milioane de utilizatori ai site-ului sa foloseasca serviciul si pe telefonul mobil. Servicii similare pe Internet mai ofera concurentii de la Google, Yahoo! si InfoSpace.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Busola GSM
/business-hi-tech/busola-gsm-1005471
1005471
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.