Java devine open source
Rugata si somata de multi ani sa puna platforma Java in regim open source, compania Sun a facut acum pasul cel mare. Surpriza nu a fost miscarea propriu-zisa, ci faptul ca licenta aleasa a fost GPL.
Rugata si somata de multi ani sa puna platforma Java in regim open source, compania Sun a facut acum pasul cel mare. Surpriza nu a fost miscarea propriu-zisa, ci faptul ca licenta aleasa a fost GPL.
Insa "liberalizarea" platformei Java este extrem de importanta nu doar pentru miscarea open source, ci si pentru industria IT in ansamblu, iar principalul motiv este cat se poate de simplu: Java este elementul software cel mai raspandit de pe intreaga planeta. Cele aproape 4 miliarde de echipamente care ruleaza Java reprezinta mai mult decat numarul instalarilor de Windows, Linux, Solaris si MacOS la un loc. Gasim Java intr-o gama extrem de diversa de aparate, de la cartele inteligente (smartcards) pana la sisteme industriale, de la telefoane mobile (peste 80% ruleaza Java) pana la aparatura medicala. Mai trebuie amintit in acest context ca, desi dezvoltata si controlata de Sun, tehnologia Java a reunit contributii din intreaga industrie si, de fapt, codul sursa a fost disponibil de multi ani. Asa cum toti utilizatorii de computere stiu, softul de baza (compilatorul si masina virtuala) a putut fi descarcat gratuit de oricine. Si atunci care este noutatea?
In primul rand, "open source" inseamna mult mai mult decat disponibilitatea codului sursa si caracterul gratuit. Este vorba de posibilitatea comunitatii de a contribui la dezvoltarea si ameliorarea proiectului, precum si de dreptul de a redistribui programul. De altfel, atat voci cu autoritate din miscarea open source (Richard Stallman si Eric Raymond, de pilda), cat si din industria IT (in frunte cu IBM) au cerut de multa vreme firmei Sun sa puna Java sub regim open source, raspunsul celor de la Sun fiind mereu ca analizeaza aceasta posibilitate. Surpriza este insa ca licenta aleasa de Sun nu este cea folosita pentru StarOffice si Solaris (CDDL - Community Development and Distribution License), ci chiar GPL versiunea 2. Este important de notat ca GPL (General Public License) este cea mai "ortodoxa" licenta open source, cea care defineste notiunea de "free software" (in sensul original, conceput de Richard Stallman si Free Software Foundation).
Exista cateva motive pentru care Sun a ales GPL, iar primul este cat se poate de clar: deoarece nucleul Linux este sub aceeasi licenta, distribuitorii de GNU/Linux (acesta este de fapt numele sistemului de operare) vor putea sa distribuie Java fara niciun fel de restrictie. Pe de alta parte, cea mai mare parte a comunitatii open source agreeaza aceasta modalitate de licentiere, iar Sun spera sa atraga astfel un sprijin semnificativ pentru dezvoltarea platformei. In fine, caracterul "viral" al licentei (orice soft care foloseste cod licentiat GPL trebuie sa fie la randul sau licentiat GPL) va sustine standardul deja impus. Acest aspect a starnit iritarea celor de la IBM, care lucrau deja de mai multa vreme impreuna cu Apache la o versiune open source a platformei Java (proiectul Harmony), sub o licenta Apache. Acum, sustinatorii proiectului Harmony vor fi pusi in fata unei alegeri dificile: vor continua independent sau se vor alatura celor ce lucreaza pe codul de la Sun?
In fine, se mai invoca si alte motivatii pentru optiunea celor de la Sun. Desi extrem de raspandita, platforma Java nu mai are puterea de atractie pe care o exercita in urma cu cativa ani. Doua sunt amenintarile cele mai importante. Pe de-o parte vine puternic RoR (Ruby on Rails), un "cadru de lucru" open source pentru aplicatii web care castiga tot mai multi adepti. Pe de alta parte, proiectul Mono ameninta sa aduca in lumea Unix platforma .NET de la Microsoft. Java avea nevoie de un nou impuls.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro