Viitorologul Dr. Ian Pearson a anunţat că până în 2050 relaţiile sexuale cu roboţi vor fi mai întâlnite decât relaţiile sexuale umane, informează The Telegraph.

Pearson spune că până în 2030 foarte mulţi oameni vor experimenta într-o anumită formă sexul virtual. Acest lucru va fi la fel de comun ca privitul filmelor pornografice în prezent. De asemenea, el susţine că în 2035 majoritatea oamenilor vor avea jucării erotice pe care le vor putea utiliza în realitatea virtuală şi ca în 2025 oamenii cu venituri mari vor avea deja o formă incipientă a unui robot sexual.

Pearson îşi argumentează parerea  prin faptul că tehnologia realităţii virtuale este la un pas de a se comercializa, kitul de realitate virtuală Oculous Rift se va lansa la începutul anului 2016. Pe lângă asta, un sfert din căutările de pe Internet sunt legate de pornografie.

"Foarte multă lume are rezerve cu privire la sexul cu roboţi, însă treptat o să se obişnuiască cu acest aspect. Odată cu dezvoltarea roboţilor şi a inteligenţei artificiale, oamenii vor putea crea legături emoţionale puternice cu roboţii, iar rezervele legate de acest aspect se vor elimina treptat", a declarat el.

Aceeaşi idee este susţinută şi de dr. Helen Driscoll, o autoritate în domeniul psihologiei sexuale şi a relaţiilor. Deşi poate părea un concept science fiction, ideea nu este nouă. Iar relaţia cuiva cu un obiect neînsufleţit apare într-un mit grecesc: un sculptor a cioplit o statuie reprezentând o femeie atât de frumoasă, încît s-a îndrăgostit el însuşi de ea. La rugămintea sa, Afrodita, zeiţă iubirii, a dat viaţă pietrei. Din legendă s-a desprins şi termenul de „pigmalionism“, care descrie atracţia sexuală a unui om faţă de o statuie sau de un obiect neînsufleţit.

Helen Driscoll susţine că interacţiunile cu roboţi se vor schimba dramatic în următorii ani şi că până în 2070 relaţia omului cu un robot ar intra în normalitate. „Tindem să abordăm aspectele legate de realitatea virtuală şi sexul cu roboţi în raport cu condiţiile sociale existente acum. Dar să ne gândim că în urmă cu 100 de ani multe dintre normele sociale din ziua de azi nici nu existau“, a spus Driscoll pentru Daily Mirror. Psihoterapeutul Bogdan Lucaciu este de părere că afirmaţia lui Driscoll „nu este de domeniul SF, ci de domeniul prostiei“, motivând că jucăriile erotice există deja pe piaţă şi că „probabil peste 50-60 de ani ele (jucăriile) vor fi eventual mai complexe tehnologic, probabil programabile ad libitum. Doar că relaţia sexuală nu e doar actul în sine, ci presupune cucerire, şarm, provocare“, a completat Lucaciu.

De fiecare dată implementarea unei tehnologii noi a dus la modificări în comportament. „Tehnologiile de masă sunt prost folosite la început, se suprautilizează“, spune sociologul Alfred Bulai. Şi, fără îndoială, tehnologiile noi ne schimbă modul cum trăim şi cum percepem viaţa.

Numai în ultimii 60-70 de ani s-au produs schimbări semnificative în domeniul sexualităţii şi legate de căsătorie. În 1950 vârsta medie a bărbatului căsătorit era de 22 de ani, iar a femeii de 20 de ani. În prezent, vârsta medie a crescut la bărbaţi la 28 de ani şi la 26 de ani pentru femei. De asemenea, procentul bărbaţilor necăsătoriţi a crescut la 14% de la 6% în 1980.

În plus, comunicarea şi modul cum relaţionăm s-au schimbat. Tindem să comunicăm mult mai mult prin SMS-uri şi pe aplicaţiile de mesagerie online. Fotografii care de multe ori ar fi catalogate drept intime devin publice pe Instagram. Pe Facebook întâlnim foşti colegi de şcoală care în trecut ar fi dispărut din viaţa noastră şi ex-parteneri răsar în fluxul reţelelor sociale, ceea ce duce la o permanenţă nenaturală, nemaiîntâlnită până acum. Şi, nu în ultimul rând, cu ajutorul unor aplicaţii găsim parteneri pentru o conversaţie, pentru o ieşire în oraş sau poate chiar mai mult, în doar câteva momente, prin intermediul telefonului mobil.

Tinder, una dintre cele mai cunoscute aplicaţii de dating, este un joc pe care-l joci până câştigi, pentru că fiecare respingere este completată, într-un final, de o potrivire (match). Posibilităţiile de parteneri cresc exponenţial, iar acest lucru duce la următoarea întrebare: oare potenţialii parteneri devin dispensabili? De ce să te limitezi la unul singur, când mai târziu ai putea găsi alţi doi-trei parteneri, poate chiar mai atractivi? „Îndrăgostirile online de persoane sunt frecvente. Doar că persoanele virtuale de la celălalt capăt al relaţiei nu-şi prezintă decât faţete favorabile imaginii celui îndrăgostit. Cel care are tendinţa să se îndrăgostească de idei, descrieri, gânduri completează ceea ce nu percepe direct din propria imaginaţie, idealizând“, este de părere Lucaciu.

Nu trebuie să mergem în viitor pentru a da peste roboţi sau peste inteligenţă artificială, fie ea chiar minimală, în spaţiul destinat până acum doar oamenilor - flirtul, amorul. Mult pomenitul site Ashley Madison, platforma prin care bărbaţii şi femeile pot avea o aventură, a creat prima femeie artificială în 2002, pe care a denumit-o „Sensuous Kitten“, după cum a dezvăluit publicaţia Gizmondo. Kitten şi alţi mii de boţi aveau misiunea de atragere a utilizatorilor pentru a deveni membri plătitori. Boţii trimiteau mesaje utilizatorilor cu conturi gratuite, iar, dacă aceştia voiau să răspundă, trebuia să plătească. Un truc ieftin, dar eficient. Potrivit aceleiaşi publicaţii, 80% dintre plătitori, atraşi de profilurile false, au plătit doar pentru a răspunde unui robot.

Cum spune Carole Lieberman în cartea sa Bad Boys, datingul s-a transformat dintr-o întâlnire romantică într-un fel de shopping online, în căutarea produsului potrivit, bifând casete într-un tabel.

Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile care s-au schimbat de-a lungul timpului, chestiuni pe care nu şi le-ar fi imaginat nimeni în urmă cu 50 de ani, cu excepţia viitorologilor sau scriitorilor de science fiction.

Ideea realităţii virtuale a fost alimentată de romanele SF şi de filme încă din anii ’50. 40 de ani mai târziu, când calculatoarele personale au devenit populare, mai multe companii au încercat să concretizeze această idee. Nu au reuşit, tehnologia nu era destul de avansată. Acum mai multe companii sunt convinse că vor revoluţiona industria divertismentului, dar şi reţelele sociale. Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, pare să fie de acord, el pariind nu mai puţin de 2 miliarde de dolari pe realitatea virtuală, prin achiziţia Oculus Rift, kitul ce se va pune în vânzare la începutul anului viitor.

Nu este primul dispozitiv de acest fel care va ajunge pe piaţă, dar este unul dintre cele mai sofisticate şi printre cele mai promiţătoare. Şi alte companii speră să prindă un bilet la clasa I în trenul realităţii virtuale: Sony ne oferă un produs asemănător numit Morpheus, iar HTC, Google sau Samsung sunt şi ele interesate. Zuckerberg este convins că realitatea virtuală va schimba modul cum oamenii interacţionează cu calculatoarele, felul cum oamenii vor comunica. Psihoterapeutul Bogdan Lucaciu nu crede că o asemenea tehnologie „va influenţa pozitiv relaţiile dintre oameni, ci cel mult poate produce confuzie dacă nu este luată ca un joc. Poate fi utilizată în terapia unor tulburări psihice, dar în mod limitat şi utilizată adecvat. Ca dezavantaj e posibila dependenţă de virtual, deoarece pot stimula aceleaşi zone ale creierului pe care le stimulează unele droguri“.