Gadget Review: Smartphone românesc cu o premieră mondială - VIDEOREVIEW

Autor: Florin Casota Postat la 26 noiembrie 2017 2151 afişări

Compania braşoveană Visual Fan şi-a lansat toamna aceasta vârful gamei sale de smartphone-uri, cu care vrea să cucerească românii, şi aduce şi o premieră mondială: primul asistent vorbitor de limba română.

Este vorba de telefonul Allview X4 Soul Infinity, disponibil în patru variante: Infinity L, S, N şi Z. Cele patru telefoane arată la fel, singurele diferenţe fiind la interior; varianta Z este cea mai puternică. Am avut la teste X4 Soul Infinity N, un smartphone cu un ecran de 5,7 inchi cu raport 18:9 (adică este mai îngust şi mai uşor de ţinut în mână, asemeni altor telefoane, de pildă Samsung S8), un procesor cu opt nuclee, 4 GB RAM, stocare internă de 32 GB (cu opţiunea de extindere de până la 128 GB cu microSD), o baterie de 3.000 mAh, o cameră principală de 16 MP f/1.8 şi o cameră frontală de 8 MP f/2.0. Specificaţiile sunt bune, iar ceea ce are în plus Z-ul este faptul că are un sistem dual de camere (13 MP + 5 MP).

Ce este interesant legat de aceste telefoane este faptul că poţi face upgrade de la o variantă la alta. Astfel, poţi opta pentru un anumit model, de exemplu S, dar îţi dai seama că nu este chiar potrivit nevoilor tale şi ai vrea ceva mai performant; atunci trimiţi vechiul telefon către Allview şi plăteşti doar diferenţa pentru achiziţionarea noului model. Cel mai ieftin model are un preţ de pornire de 999 de lei, iar cel mai scump, 1.449 de lei. Noi vă recomandăm din start varianta Z, deoarece diferenţa de preţ nu este foarte mare, iar performanţa va fi mai bună.

Designul telefonului este unul clasic, dar modern şi mă bucur că Allview intră în rândul marilor producători de telefoane consacraţi. Are o ramă metalică, colţurile rotunjite şi pe spate se află un înveliş de sticlă ce-l face uşor de ţinut în mână ceea ce îl face un magnet pentru amprente. Cu toate acestea, X4 Soul Infinity nu se simte ca un telefon premium (nu are nici greutate specifică, nici materialele nu au calitatea necesară), însă nu poţi să ceri prea mult la un asemenea preţ.

Marea noutate a acestui telefon este faptul că are încorporat un asistent vocal numit Avi, care ne înţelege şi vorbeşte româna. Asistentul digital din smartphone nu este o noutate (vezi Siri, Google etc.), dar mi se pare un pas în direcţia corectă din partea Allview să implementeze un sistem asemănător în limba română. Asistenţii Siri sau Google sunt destul de inteligenţi să înţeleagă de cele mai multe ori ce spune un român în engleză cu accent, însă mai dau şi rateuri. În plus, mie nu mi s-a părut niciodată natural să vorbesc cu telefonul în limba engleză. Sigur, am testat diferitele funcţii, însă niciodată nu mi-a intrat în reflex să-i spun telefonului ”call Alex“ în loc să intru în agendă să-l găsesc pe Alex. în română este mult mai la îndemână să-i spui telefonului să pună muzică sau să adauge un eveniment în agendă.

Avi te poate asculta şi poate nota după dictare mesaje, o poţi ruga să-ţi arate drumul către Constanţa şi deschide Google Maps; de asemenea, ştie să pună muzică sau să caute imagini pe Google. Din ce am putut observa, asistentul se descurcă destul de bine în a înţelege şi a răspunde corespunzător la întrebările mele, însă mi-aş fi dorit ceva mai multă interacţiune din partea lui. De exemplu, atunci când îi cer să-mi arate drumul până la Braşov, ar fi fost frumos nu doar să-mi deschidă aplicaţia, ci să-mi şi ureze călătorie plăcută sau să dea detalii despre drum – întârzieri, aglomerări, gropi sau accidente. Sunt lucruri minore, dar fac diferenţa între a percepe Avi mai mult ca un asistent decât ca un motor de căutare vocală. De asemenea, spre deosebire de Siri sau de Google, Avi nu ştie de glumă şi nu poţi avea o conversaţie cu ea. Dacă o întrebi de glumă, caută glume pe Google, dacă o întrebi ce face, nu spune nimic şi aşa mai departe.

Un alt lucru pe care l-am observat este că poate adăuga evenimente în calendar, dar nu le poate şi şterge. Per total, îmi place că Allview a implementat Avi, chiar dacă, deocamdată, este într-o fază destul de rudimentară.

Revenind la telefon, Allview X4 Soul Infinity N este un smartphone competent ce se descurcă în majoritatea situaţiilor (browsing, messenger, scriere etc.) şi a cărui autonomie a bateriei este una destul de bună. Inifinity N poate duce o zi de muncă fără probleme şi se încarcă şi destul de repede. Totuşi să nu vă aşteptaţi la cea mai bună experienţă atunci când jucaţi jocuri cu grafică avansată. Un alt punct pe care l-aş transmite celor de la Allview este să renunţe la interfaţa companiei pusă peste Android şi să rămână cu Android curat, aşa cum fac alţii, ca Motorola sau Nokia.

La capitolul fotografie, telefonul se descurcă decent: imaginile realizate în timpul zilei arată bine, la interior imaginea mai pierde din calitate şi din detalii, dar fotografiile făcute noaptea sunt pline de zgomot şi aproape inutilizabile. Însă aceste rezultate sunt de aşteptat la această categorie de preţ. Un mod de fotografiere care mi s-a părut interesant este utilizarea camerei principale şi a celei frontale astfel încât atunci când fotografiezi un peisaj îţi poţi insera şi tu chipul acolo printr-o fotografie mică realizată de camera frontală.

Aşadar, Allview X4 Soul Infinity N (lung nume) este un telefon ce aduce ceva nou pe piaţă, dar rămâne în urmă la anumite capitole la care nu ar trebui. Pentru cei care nu au pretenţii prea mari atunci când vine vorba de smartphone-uri şi care vor să vorbească în română cu telefonul, pot găsi în X4 Soul Infinity varianta potrivită pentru ei.

CASETĂ TEHNICĂ

DISPLAY 5,7 INCHI, IPS

CPU A53 OCTA-CORE 1,5 GHZ

MEMORIE RAM 4 GB

MEMORIE INTERNĂ 32 GB

SUPORT CARD MICROSD DE PÂNĂ LA 128 GB

SISTEM DE OPERARE ANDROID 7.0

CAMERA PRINCIPALĂ 16 MP, AUTOFOCUS, F/1.8,

CAMERA FRONTALĂ 8 MP, F/2.0

USB TIP C

BATERIE 3.000 MAH

PREŢ 1.399 LEI

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.