Compania germană Dr. Bock Industries a anunţat recent, potrivit Mediafax, că, din cauza COVID-19, sunt mai puţine cereri şi s-au anulat comenzi de către cei mai importanţi clienţi, prin urmare a decis să închidă fabrica RHM Pants din Covasna.

„Prin urmare, Consiliul de administraţie şi Consiliul de supraveghere au decis închiderea uzinei RHM Pants din Estelnic (România), deoarece pierderile nu pot fi compensate prin măsuri pe termen scurt şi nu se preconizează o redresare pe termen scurt a pieţei”, arată compania.

Fabrica RHM din Covasna era una dintre puţinele rămase în „Valea Pantalonilor”, o zonă recunoscută în trecut pentru fabricile axate pe producţia pantalonilor şi pe priceperea angajaţilor care concepeau articole de îmbrăcăminte pentru marile branduri ale lumii.  Business MAGAZIN a vizitat fabrica în 2013 şi a avut un interviu cu Dietrich Bock, unul dintre proprietari. Iată povestea rezultată în urma interviului de atunci:

Dietrich Bock a venit în România în urmă cu 20 de ani, iar primul lucru pe care l-a făcut a fost să traseze în zăpadă locul unde va construi o fabrică de confecţii de pantaloni cu 250 de angajaţi. Germanii de la Hugo Boss au plasat prima comandă, de 1,5 milioane de bucăţi, fără să vadă o singură pereche. Comenzile din partea brandurilor de haine premium şi de lux din Europa au continuat apoi să vină. Acum, cei doi asociaţi din Dietrich Bock und Partner conduc patru fabrici cu peste o mie de angajaţi  în locul numit  de localnici „Valea pantalonilor”, aflat chiar în inima Carpaţilor. Împreună cu cele din Germania, Ucraina şi Italia, a ajuns la o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro, iar Bock îşi propune ca în doi ani, până se va pensiona, să se apropie de 50 de milioane.

"Am văzut pe eticheta mai multor perechi de pantaloni Hugo Boss inscripţia made in România", spunea anterior pentru Business Magazin Andrei Alecu, unul dintre proprietarii francizei Hugo Boss, prezentă în ţară prin cele două magazine de la Constanţa şi în Bucureşti. Alecu nu ştia unde sunt făcute hainele Hugo Boss de România, pentru că nemţii sunt destul de discreţi în ce priveşte producţia brandului premium. „Cei de la Hugo Boss nu ne-au zis niciodată unde sunt produse, deşi i-am mai întrebat„. Circa 30% din produsele aflate în magazinele lui Alecu au eticheta „made in România„, iar acestea „au o calitate foarte bună, comparativ cu cele produse în Turcia, Polonia, Maroc, Mexic sau chiar Italia".

Mergând pe drumul invers al pantalonilor, care pot ajunge pe rafturile magazinelor la preţuri de peste 250 de euro, cam cât salariul mediu al unui angajat din industria de confecţii din România, am ajuns în judeţul Covasna. De aici, sute de mii de perechi pornesc anual spre retailerii de lux din Europa de Vest din patru fabrici controlate de Dietrich Bock şi asociatul său.

În timp ce colegii lui nemţi sunt rezervaţi în legătură cu dezvăluirea locurilor de producţie a hainelor, Bock nu se sfieşte să discute despre texturi, culori, modă sau despre cele zece companii din portofoliu care compun afacerea de peste 30 de milioane de euro. Sau despre pălinca ardelenească, făcută din merii de pe proprietatea celor două fabrici din Covasna, cu care îşi întâmpină uneori partenerii de afaceri.

În vârstă de mai bine de 60 de ani, Dietrich Bock, managerul grupului de companii „Dr. Dietrich Bock und Partner Gmbh" îşi dedică timpul afacerii, mai mult prin avioane şi aeroporturi. Aproape lunar, vizitează şi cele patru fabrici răspândite în judeţul Covasna: RHM Pants din Estelnic, destinată producţiei de pantaloni clasici, fabrica producătoare de blugi Platanus, Transilvanian Trousers, care produce pantaloni sport şi unitatea de spălare RGT România (Ready Garment Technology), unde se vopsesc şi se spală diversele produse din textile. Toate acestea reunesc un număr de circa 1.500 de angajaţi.

CÂnd Germania era prea scump+. Primul zbor al lui Bock spre România a fost în 1991 „din motive evidente legate de cos-turile ridicate ale producţiei pantalonilor în Germania“.  Fondată în 1984 împreună cu un partener găsit întâmplător şi 25 de angajaţi, fabrica iniţială nu avea un viitor acolo din raţiuni pur economice. Prin urmare, au început să prospecteze pieţele din Europa Centrală şi de Est. După Estonia, Lituania, Letonia, Cehia, Slovacia, Rusia şi Polonia, Bock a ajuns în România, iar prima impresie nu a fost una pozitivă: „în aeroportul Otopeni trebuia să stai o oră şi jumătate la coadă pentru a obţine viză, încă o oră pentru controlul paşapoartelor, iar apoi încă o oră pentru a-ţi căuta valiza“.

El a observat atunci că mulţi dintre potenţialii investitori renunţau în momentul în care ajungeau pe pământ românesc şi se întorceau cu primul avion. Bock a vizitat apoi Poiana Braşov, unde a găsit „o lume cu totul diferită“, dar s-a confruntat cu frigul din Carpaţi şi, spune el, „am simţit că mi se dezmorţesc picioarele abia la întoarcere, cu câteva minute înainte de aterizarea în Frankfurt“. Totuşi, după o analiză de piaţă riguroasă, asociaţii de sub umbrela Dr. Dietrich Bock und Partner au ales ca România să fie destinaţia pentru noua fabrică. „Dacă renunţi din aeroport, înseamnă că eşti aici din motive greşite“, spune el.  

Ca majoritatea proiectelor de după „aşa-numita Revoluţie“, după cum a numit el perioada tumultuoasă din 1989, Bock a găsit, prin intermediul „cuiva  care cunoştea pe altcineva“, proiectul unei companii falimentare din Estelnic, Covasna, un potenţial loc pentru deschiderea unei fabrici de confecţii. „Era o clădire foarte mică. Aşa că am împlântat ţăruşul la 60 de metri de ziduri, după ce am măsurat distanţa păşind prin zăpadă.“ Aşa s-a ales locul în iarna lui 1992. După câteva luni, construcţia a fost încheiată, iar în luna noiembrie a anului următor au fost aduse deja utilajele. Proiectul iniţial presupunea o afacere cu 250 de angajaţi care să producă 250.000 de perechi de pantaloni anual, iar investiţia necesară pentru realiza-rea acestui lucru a fost de circa 2,5 milioane de mărci germane (1,3 milioane de euro).

Primul client nu se uit+ niciodat+. „It’s all economics“ (totul a fost făcut din considerente economice, n.r.), a răspuns din nou Bock referindu-se la alegerea Hugo Boss - primul brand cu care au avut contracte şi cu care lucrează şi în prezent - de a produce la mica fabrică din Estelnic un milion şi jumătate de perechi de pantaloni într-o perioadă de cinci ani, fără ca nemţii să vadă măcar o mostră a unui produs fabricat în România. Un argument pentru alegerea noilor investitori din România de către clienţii de la Hugo Boss era totuşi experienţa cu fabrica deţinută anterior în Germania şi închisă din cauza costurilor ridicate de operare. 

„Câteodată se ivesc în viaţă condiţii care se aşază în aşa fel încât te ajută să iei decizia potrivită“, spune Bock, refer-indu-se la modul în care a reuşit să îi convingă pe compatrioţii lui. Chiar dacă recunoaşte că şansa a jucat un rol important în evoluţia afacerii, spune că, pentru o astfel de dezvoltare, ai nevoie şi de abilitate, cunoştinţe şi bani. Cu deviza „quality made by Hugo Boss“ şi nu „quality made in Germany“, reprezentanţii brandului german de lux au avut încredere în covăs-nenii lui Bock, deşi au existat în acea perioadă şi clienţi care i-au refuzat tocmai pentru a evita eticheta „made in Romania“.

El îşi aminteşte despre un manufacturier de îmbrăcăminte de lux care făcea exporturi către America, iar România nu avea ce să caute pe etichetă, aşa că au refuzat contractul. „Acum asta face parte din istorie, toate companiile care ne-au refuzat ar accepta în prezent să producem pentru ele“, spune Bock. El a observat că lucrurile au evoluat într-un mod diferit decât aşteptările europenilor: „Nimeni nu înţelegea în acea perioadă ce dinamică va avea globalizarea. Din senin, a început o fugă spre România şi Bulgaria din toată lumea“. Când producţia a devenit prea scumpă în Germania, asociaţii din Dr. Bock und Partner au închis linia de acolo. Iar acest lucru poate fi asemănat evoluţiei condiţiilor din aeroport, care l-au impre-sionat la venirea în România. „Acum în München şi Viena poate fi un dezastru, iar aeroportul din Otopeni este de preferat.“ Asociaţii din Dietrich Bock und Partner au hotărât că investiţiile continue în România sunt justificate.

În cel de-al doilea an, au deschis a doua fabrică producătoare de pantaloni, Transilvanian Trousers, tot în Covasna, la Sfântu Gheorghe. După o investiţie de circa trei milioane de euro, aici au început să lucreze alţi 200 de angajaţi. Ca urmare a diversificării produselor, în Sfântu Gheorghe a fost necesară deschiderea unei noi fabrici, Ready Garment Technology (RGT), destinate finisării produselor prin procedee de prespălare, vopsire şi spălare, adică încă 170 de angajaţi.

Cea de-a patra fabrică a Dietrich Bock und Partner este Platanus. Deschisă în Baraolt, Covasna, cei 180 de angajaţi fac numai blugi. În toate cele patru uni-tăţi de producţie s-au făcut investiţii de circa 20 de milioane de euro. Acestea ajung să exporte circa 1,3 milioane de pere-chi de pantaloni anual şi au dezvoltat parteneriate cu aproximativ 20 de clienţi, iar în partea de spălare, vopsire şi finisare, numărul clienţilor poate ajunge până la 80, unităţile de spălare nefiind destinate exclusiv fabricilor de sub umbrela Dr. Dietrich Bock und Partner. Etichete cu inscripţii precum Marc Cain, Brax, Rene Lezard, Strellson, Windsor, Joop, GT Com-pany şi Armani trec prin mâinile angajaţilor din România. Ei pot vedea produsele etalon ale modei europene cu câteva săp-tămâni înainte ca ele să ajungă la consumatorii de pe pieţele Europei de Vest.