Iată discursul lui Toni Iordache la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

Voi aţi văzut filme, dar eu am trăit coşmarul 2008 pe viu, îmi trece şi acum prin faţa ochilor firul evenimentelor de atunci. A fost de departe cea mai interesantă perioadă din viaţa mea. A fost cea mai intensă perioadă din punct de vedere financiar din 1930 încoace.

Este de ajuns să ne uităm la cifre: pe vremuri, la pierderi de 50 de milioane de dolari se închidea un trading desk, iar acum la pierderi de 50 de miliarde de dolari nu se închide o bancă. În 2008 s-a văzut pentru prima dată câţi bani erau expuşi la risc. Banii au fost tot timpul în piaţă. Dar dintr-o dată lumea nu mai avea unde să plaseze disponibilul de cash, pentru că nu mai exista yield. Aceasta a şi fost principala cauză a crizei, alături de leverage.

În prima parte a lui 2008, până în iulie, am lucrat la New York; în august-septembrie am venit în România, care bubuia economic. Era recesiune peste tot în lume, dar casele din România se vindeau cu plusuri enorme de la o zi la alta. Eu veneam dintr-un loc unde se dădea ora exactă. Când am venit în 2008 în Bucureşti, Mugur Isărescu încă spunea că România nu are cum să intre în recesiune, că este bine protejată, că nu a investit în active riscante, că nu e niciun motiv să intrăm în recesiune, că nu este nevoie de bani de la FMI.

Ulterior, şi-a modificat discursul, iar România a fost afectată direct proporţional, toată lumea a fost afectată. Nu putem să trăim singuri. Rulând deficit bugetar an după an, era normal să fim afectaţi. În anii de glorie, 2004-2008, creşterile spectaculoase acopereau greşelile, dar când nu a mai fost creştere greşelile au devenit foarte vizibile. Criza a durat mai mult în România decât în alte părţi pentru că motorul economiei mergea mai prost. Criza a avut însă şi părţile ei bune, pentru că a rezolvat problema inflaţiei; nu aş fi crezut vreodată că voi vedea în România inflaţie de 1-2%.

Momentul de isterie a venit în ianuarie 2009, când s-a prăbuşit cursul leu-euro. Îmi amintesc că eram la schi. Toată bula de finanţare, toată bula imobiliară şi toate speranţele s-au prăbuşit, iar eu am revăzut un film pe care îl mai văzusem o dată, e drept că la scară mult mai mare. Dacă până atunci clienţii Deloitte aveau bugete serioase pentru consultanţă, în ianuarie 2009 acestea au dispărut şi nici nu au mai fost bugetate pentru anul care începea atunci.

Momentul ianuarie 2009 a schimbat total optica, iar acesta a fost şi motivul pentru care am decis să mă întorc la New York. Am aterizat la NY pe 9 martie 2009, în ziua care a rămas în istorie ca „old time low“, ziua minimă, cea mai proastă zi din istoria bursei newyorkeze. Toată lumea era afectată, toţi indicii erau la pământ.

A urmat încă un episod de business în stil american la Bank of America Merryll Lynch, unde am stat 2 ani şi puţin (2009-2011). Am fost tot pe zona de risc, aceeeaşi pe care lucrasem şi înainte de 2008. După 2008, în America a devenit mult mai importantă problema riscului, s-a ridicat ştacheta pentru tot ce înseamnă controale şi compliance pe zona de risc şi asta am făcut eu la Bank of America Merryll Lynch, eram reprezentantul băncii care discuta faţă în faţă cu reprezentantul FED. Spre deosebire de jobul meu anterior, acum mă raportam la întregul evantai de produse al unei bănci de investiţii cu tot ce însemna asta din punct de vedere financiar şi de reglementare.

Când am plecat eu, în 2011, încă nu terminaseră fuziunea şi procesul îi depăşise cu mult: toate termenele erau decalate, nu reuşeau să termine o procedură pentru că intervenea ceva, nici FED nu ştia exact ce să le ceară, deoarece era o situaţie nouă şi pentru ei. În 2011, am plecat de acolo şi m-am întors în România a doua oară, de data aceasta în antreprenoriat. Am activat până de curând în sectorul studiilor clinice şi acum am un proiect de dezvoltare de software. Suntem o echipă care pregătim o aplicaţie pentru industria petrolului.

Lumea are însă memorie scurtă. America a uitat ce suferinţă a produs sistemelor financiare din întreaga lume. Este adevărat că s-au mai schimbat proporţiile, departamentele de risc şi de compliance au acum un rol esenţial în organizaţiile financiare, FED este mai proactiv. Însă fundamental America se simte din nou bine.