Camera foto sau telefonul?

Autor: Mircea Sarbu Postat la 26 martie 2012 45 afişări

Pentru fotografii profesionişti şi amatorii pasionaţi, problema nu se pune: nu vor renunţa niciodată la aparatele lor. dar pentru marea masă de utilizatori de camere compacte va apărea curând o dilemă: chiar am nevoie de cameră sau cea din smartphone e suficientă?

La vremea când mi-am cumpărat prima cameră foto, oferta consta în trei modele: Smena 8 era un aparat compact, ieftin, complet manual, Zenit era un aparat cu vizare prin obiectiv (cu pentaprismă, adică ceea ce azi se cheamă SLR) şi exponometru încorporat, iar Seagull era un aparat TLR (twin-lens reflex) cu film de 6 x 6 cm. Primele două erau de producţie sovietică, iar ultimul era chinezesc şi mult mai târziu am aflat că toate trei s-au vândut cu oarecare succes şi pe pieţele occidentale, ca modele entry-level pentru clasele pe care le reprezentau. Am ales Zenit şi am fost fericit cu el: era o cameră cinstită, puţin cam zgomotoasă, cu optică bunicică şi obiective interşanjabile. Am făcut o mulţime de diapozitive frumoase cu el, pe care acum va trebui să le digitizez pentru că nu mai am cum să le privesc. Epoca aparatelor cu film a trecut.

Acum, ca şi atunci, piaţa este dominată de camerele compacte (digitale acum) şi doar cei pretenţioşi îşi mai doresc aparate SLR, care sunt substanţial mai scumpe şi mai greu de folosit. La orice petrecere sau la orice obiectiv turistic vedem o mulţime de fotografi amatori care n-au nicio problemă să mânuiască o cameră cu zoom şi autofocus, nu degeaba sunt numite "point and shot". Nu doar calitatea senzorilor a crescut, ci şi numărul megapixelilor, aşa că obişnuitele poze "de amintire" ies întotdeauna mulţumitor, iar dacă subiectul e interesant şi condiţiile sunt prielnice, oricine poate reuşi o poză foarte frumoasă. La urma urmei, majoritatea oamenilor n-au niciun chef să jongleze cu focalizare manuală sau cu expuneri sofisticate, aşa că aparatele compacte oferă un raport calitate - preţ care pare fără concurenţă.

Însă apare, totuşi, un concurent: camera încorporată în telefonul mobil. De cinci ani încoace nici nu prea mai poţi găsi un telefon fără cameră foto, dar experienţele mele trecute au fost absolut dezamăgitoare. Singura utilitate practică pe care am găsit-o camerei din telefon a fost să pozez orarul de funcţionare a unui birou sau magazin. Însă tehnologia n-a stat pe loc, iar inginerii au reuşit performanţe destul de bune cu senzorii de mici dimensiuni. Desigur, cele mai multe camere compacte trec de 10 megapixeli, în vreme ce la telefoane norma este cam de 5 megapixeli şi doar modelele de vârf merg pe 8, însă numărul pixelilor nu este singurul criteriu (de fapt, dincolo de o anumită limită, optica este cea care face diferenţa). Mi-am încercat zilele trecute camera din telefon (uitasem că există), am trimis o poză pe Picasa şi am constatat că e cel puţin onorabilă.

Statisticile de la Flickr spun că vara trecută iPhone 4 a devenit cel mai popular aparat de pe care sunt încărcate pozele: mai mult de 5.000 de utilizatori încarcă circa 73.000 de fotografii în fiecare zi. Dacă adăugăm şi telefoanele cu Android sau Windows Phone cu camere bune, avansul ar fi mult mai mare. Alte statistici spun că în 2011 vânzările de camere point-and-shot au scăzut cu 30% din punct de vedere valoric, ceea ce poate însemna că s-au ieftinit, dar vânzările masive de telefoane deştepte sunt cu siguranţă un factor important. Deocamdată, camerele compacte au avantajul calităţii fotografiilor (şi probabil îl vor păstra, măcar datorită zoom-ului optic), dar pentru utilizatorul obişnuit nu acesta este singurul criteriu care contează. Altul este portabilitatea, iar aici avantajul este al telefoanelor. Eu îmi iau aparatul de fotografiat doar când vreau să fac poze, dar telefonul îl am tot timpul la mine. De ce să porţi două aparate cu tine când unul ţi-ar putea fi suficient? Iar telefoanele inteligente mai au un avantaj: poţi transfera foarte uşor pozele într-un serviciu de partajare, le poţi publica instantaneu în Facebook sau Google Plus şi le poţi trimite prin e-mail.

Nu cred totuşi că aparatele de fotografiat compacte vor dispărea, deşi este sigur că smartphone-urile le vor eroda considerabil cota de piaţă. Nu doar pentru că imaginile vor fi mereu mai bune... E şi ceva care se leagă de ideea de vacanţă, de timp liber. Poate ţinem la imaginea noastră de turişti, cu camera la gât. Pe de altă parte, nici fabricanţii nu vor depune armele cu una, cu două. De pildă, Samsung experimentează o idee interesantă: camere echipate cu Android. Nu doar că pozele ar putea fi transferate ca de pe un smartphone, dar ar exista avantajul de a folosi diverse aplicaţii direct de pe cameră (de exemplu programe de retuş) sau posibilitatea de a vedea şi de a comenta pozele prietenilor.

De fapt, de ce nu s-ar putea vorbi şi la telefon cu aparatul foto? La serviciu vom lua telefonul, în vacanţă vom lua camera.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
opinii,
weboscop,
Mircea Sarbu,
Camera foto,
telefon
/opinii/camera-foto-sau-telefonul-9430361
9430361
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.