Indiferent de cate ori le auzi, sunt unele statistici care te dau intotdeauna peste cap. Una care ma incremeneste de fiecare data este asta: imaginati-va ca am lua toate masinile, camioanele, avioanele, trenurile si vapoarele din lume cu toate emisiile lor anuale. Cantitatea de dioxid de carbon (CO2) pe care o emit in atmosfera toate aceste masini, camioane, avioane, trenuri si vapoare laolalta este de fapt mai mica decat emisiile de dioxid de carbon care rezulta in fiecare an din defrisarea padurilor tropicale din Brazilia, Indonezia si Congo. In fiecare an, o suprafata de padure de dimensiunile statului New York dispare, iar dioxidul de carbon care ajunge astfel in atmosfera insumeaza circa 17% din totalul emisiilor la nivel global care contribuie la schimbarea climei.

Va mai trece o buna bucata de vreme pana cand vom putea transforma flota de transport a lumii intr-una cu emisii de noxe zero. Dar chiar de acum, adica de maine, am putea elimina 17% din toate emisiile de noxe la nivel global daca am opri defrisarea si arderea padurilor tropicale. Dar ca sa facem asta ar trebui sa punem in functiune un nou sistem de dezvoltare economica, una care sa faca mai profitabil pentru natiunile mai sarace, dar bogate in paduri sa pastreze si sa aiba grija de copacii lor in loc sa-i dea jos ca sa-i faca mobila si sa planteze soia in locul lor.

In lipsa unui nou sistem de dezvoltare economica pentru statele bogate in materie lemnoasa ne putem lua adio de la padurile tropicale. Vechiul model de crestere economica le va devora. Singurul Amazon de care nepotii nostri vor mai sti va fi cel care are www in fata si care se ocupa de comercializarea cartilor.

Ca sa intelegeti mai bine problema, ma aflu in vizita in Padurea Nationala Tapajos din inima Amazonului brazilian, intr-o excursie organizata de organizatia Conservation International si guvernul brazilian. Daca zbori pana aici de la Manaus intelegi de ce padurea tropicala amazoniana este considerata unul dintre plamanii lumii. Chiar de la 6.000 de metri, tot ce se vede in orice directie este o fasie neintrerupta de padure care, din aer, seamana cu un covor vast, nesfarsit de broccoli.

Odata ajuns pe pamant, am mers cu masina de la Santarem in interiorul Tapajos, unde ne-am intalnit cu cooperativa familiala care gestioneaza afacerile ecologice de aici, ce sustin 8.000 dintre bastinasii acestor paduri protejate. Ce afli cand vizitezi o minuscula comunitate braziliana din padure este un adevar simplu: ca sa ai un ecosistem al naturii ai nevoie de un ecosistem de piete si de guvernare.

"Avem nevoie de un nou model de dezvoltare economica - unul care sa fie bazat pe ridicarea nivelului de trai al oamenilor prin mentinerea capitalului lor natural, nu doar prin convertirea capitalului natural in ferme, exploatari agricole industriale sau cherestea", spune Jose Maria Silva, vicepresedinte pentru America de Sud al Conservation International.

Chiar acum, cei care protejeaza padurea tropicala sunt platiti cu maruntis - comparativ cu cei ce se ocupa de defrisarea ei - desi stim ca padurea tropicala ofera de toate, de la retinerea dioxidului de carbon din atmosfera pana la mentinerea fluxului de ape proaspete catre rauri.

Vestea buna este ca Brazilia a pus laolalta toate componentele unui sistem de compensare a locuitorilor padurilor, pentru meritul de a mentine copacii in viata. Brazilia a rezervat 43% din padurea tropicala amazoniana pentru conservare si pentru populatiile indigene. O cota de 19% din padurea amazoniana, totusi, a fost deja defrisata de fermieri.

Asa ca marea intrebare este ce se va intampla cu restul de 38%. Cu cat mai mult din acest sistem brazilian va functiona, cu atat mai mult din acesti 38% vor fi pastrati si lumea va fi nevoita tot mai putin sa reduca din emisiile de CO2. Dar e nevoie de bani.

Locuitorii din rezervatia Tapajos sunt organizati in cooperative care vand circuite ecoturistice pe potecile padurii amazoniene, mobila si alte produse din lemn facute din defrisarea controlata a padurilor si o foarte atragatoare gama de posete facute din "piele ecologica" - cauciuc extras din arbori. Pentru aceasta ei primesc si subventii guvernamentale.

Sergio Pimentel, 48 de ani, mi-a explicat cum obisnuia sa cultive doua hectare pentru subzistenta, dar acum foloseste doar jumatate pentru a-si hrani familia formata din sase persoane. Restul veniturilor vin din afacerile cooperativei. "Noi ne-am nascut in padure", adauga el. "Asa ca stim cat e de important sa o pastram, dar avem nevoie de un acces sporit la pietele globale pentru produsele pe care le fabricam aici. Ne puteti ajuta cu asta?"

Exista cooperative comunitare ca aceasta in toate zonele protejate din padurea amazoniana. Dar un astfel de sistem are nevoie de bani - bani ca sa se extinda in mai multe piete, bani ca sa pastreze supravegherea si paza si bani ca sa imbunatateasca productivitatea agriculturii pe terenurile deja degradate, astfel incat oamenii sa nu mai fie tentati sa defriseze mai mult. De aceea trebuie sa fim siguri ca, indiferent ce lege cu privire la energia regenerabila si clima va emite Congresul SUA si indiferent ce plan de masuri va elabora conferinta asupra climei de luna viitoare de la Copenhaga, ele vor include stimulente pentru conservarea sistemelor din padurea ecuatoriala asa cum sunt cele din Brazilia. Ultimele 38 de procente din padurea amazoniana ne sunt inca la dispozitie. E datoria noastra sa le salvam. Nepotii ne vor multumi.