Saptamana trecuta am survolat un raport al Forumului Economic Mondial cu privire la situatia globala a tehnologiilor informatiei, cu accent pe pregatirea statelor lumii pentru economia interconectata a viitorului ("Networked Readiness"). Clasamentul intocmit pe baza a 71 de indicatori ne-a plasat intr-o pozitie destul de jenanta (locul 65) si in succintele note privind diversi indicatori am constatat ca, in ciuda unei infrastructuri relativ onorabile, (mai cu seama in privinta conexiunilor broadband si a telefoniei mobile), performantele generale slabe par sa provina din zona guvernamentala, unde capitolul "Government readiness" ne plaseaza pe un rusinos loc 119. Mai stam rau si la sistemul legal, la sistemul educational, la taxe si diverse alte capitole, insa toate par sa derive din performanta slaba la nivelul guvernamental si legislativ. Pentru comparatii m-am folosit mai ales de Estonia si Tunisia, ambele situate cu mult inaintea noastra, mai cu seama la nivel guvernamental. Altfel spus, se pare ca ni se trage in mare masura de la e-Guvernare.

Desigur, toate aceste clasamente trebuie primite cu o anumita retinere, iar indexul WEF este criticat in mai multe lucrari pentru o abordare oarecum functionala, care nu pune in evidenta aspecte mai subtile, precum nivelul democratiei in raport cu mijloacele informationale. De exemplu, multe studii prefera sa utilizeze doi termeni diferiti: e-Government se refera in special la sfera functionala (cu accent pe serviciile informatice furnizate cetatenilor), in vreme ce e-Governance se refera mai degraba la posibilitatile de implicare pe care mijloacele IT&C le ofera cetatenilor.

De exemplu, posibilitatea de a urmari si participa la procesul legislativ sau votul electronic intra sub incidenta celui de-al doilea termen, prea putin evidentiat de indexul WEF. Acesta este motivul pentru care comparatia cu Tunisia s-ar putea sa nu fie tocmai potrivita. In schimb Estonia este un etalon valabil, pentru ca numeroase alte evaluari (The Economist, Natiunile Unite, ITU) mai nuantate, o plaseaza pe pozitii fruntase, ceea ce a generat multe lucrari care analizeaza in detaliu performantele acestei mici tari baltice (1,4 milioane de locuitori). De altfel unele rapoarte n-o mai incadreaza la fostele tari comuniste (avansul pare prea mare), ci la tarile Europei Occidentale.

Cum se explica aceasta poveste de succes? Poate si prin faptul ca tinerii scriu mai nou "eStonia" (e un motiv de mandrie nationala, factor nu lipsit de importanta), dar mai importante mi se par cateva considerente economice. In economia "parcelata" a fostei Uniuni Sovietice, tarilor baltice le-a fost rezervat sectorul tehnologic, ceea ce a influentat semnificativ orientarea invatamantului si a creat o oarecare traditie (primul computer pentru uzul scolilor din URSS a fost realizat in Estonia). Pe acest fond s-au nascut dupa 1990 mai multe initiative guvernamentale care au inceput prin a conecta populatia la internet, plasand un mare numar de puncte de acces public si gratuit in biblioteci, oficii postale sau chiar in magazinele satesti, rezultatul final fiind ca astazi sunt peste 700 de puncte de acces public (51 la 100.000 de locuitori) si aproape 60% din populatia intre 7 si 74 de ani utilizeaza regulat internetul. Toate scolile au fost conectate la internet, iar programul "Tiger Leap" a reformat intregul sistem educational pentru a forma utilizatori competenti ai mijloacelor IT&C. Guvernul a fost un pionier al noilor tehnologii, fiind primul in lume (anul 2000) care a renuntat la utilizarea hartiilor in intalnirile cabinetului, la care ministrii pot participa astazi de la distanta. Aproape 90% dintre votanti dispun de carduri de identitate, iar Estonia a fost prima tara din lume care a introdus la nivel national votul electronic.

De notat ca Estonia a abordat sectorul e-Government intr-o maniera incrementala, incepand cu un prim portal numit "Estonian State Web Centre" deschis in 1998. Cardurile digitale de identitate au facilitat dezvoltarea unui mare numar de servicii (de la plata taxelor pana la consultarea online a bibliotecilor), au impulsionat servicii comerciale (e-banking) si au permis sisteme de plati mobile (bilete de autobuz, parcare etc.).

Sigur ca putem sa explicam "miracolul" prin asocierea Estoniei cu statele scandinave sau prin dimensiunile reduse (desi aceasta implica piata redusa). Dar avansul fata de colegele Letonia si Lituania sugereaza ca politicile nationale inteligente au avut un rol esential. Ceea ce ne dorim si noi.