În cea mai recentă destinaţie în care am călătorit – Sri Lanka, am întâlnit un ghid musulman care ne-a condus cu tuk-tuk-ul la un templu budist. Ajuns acolo, înainte de a coborî din vehicul s-a descălţat, respectuos, şi-a luat pantofii în mână şi ne-a prezentat, în şosete, întreaga suprafaţă a obiectivului, aparţinea unei cu totul alte religii, care nu l-ar fi obligat cu nimic la acest gest de respect.

Poate unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la ţările din Asia este faptul că am ocazia să văd o multitudine de naţionalităţi care coexistă în armonie, împletindu-şi obiceiurile şi tradiţiile şi respectându-se reciproc, fie ei localnici, străini stabiliţi în ţări mai calde decât ale lor ori nomazi digitali. România însă mai are de lucrat la capitolul „deschidere” faţă de străini. Dar aici nu vorbesc de expaţii cu funcţii înalte din multinaţionale. Nu…aceia ne laudă până peste poate ospitalitatea. Ci de muncitorii străini care, prinşi în mirajul unui trai mai bun, descoperă o altă faţă a naţiei noastre.

Ca şi noi, românii care mergem în Vest şi mai nou prin Orient şi nu numai pentru un trai mai bun, fie că ni-l clădim acolo, fie la întoarcere, după ce reuşim să strângem banii pe care ni-i dorim pentru casă, afacere sau alte visuri, aşa şi cei peste 100.000 de lucrători străini (potrivit ZF) au transformat România într-un hub din ce în ce mai mare al forţei de muncă de pe alte continente, în special Asia (Bangladesh, Nepal, Pakistan, Vietnam, Sri Lanka etc.) şi Africa (Egipt, Maroc etc.).

Însă tot noi, românii, care ne situăm în top 20 de naţionalităţi cu cel mai mare număr de emigranţi (statistică a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie la nivelul anului 2020), care am inventat proverbul „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”, care ne plângem tinerii plecaţi peste hotare, suntem cei care dăm dovadă de lipsă de respect şi empatie faţă de muncitorii străini aflaţi în aceeaşi situaţie.

Însă tot noi, românii care ne situăm în top 20 de naţionalităţi cu cel mai mare număr de emigranţi (statistică a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie la nivelul anului 2020), care am  inventat proverbul „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”, care ne plângem tinerii plecaţi peste hotare, suntem cei care dăm dovadă de lipsă de respect şi empatie faţă de muncitorii străini aflaţi în aceeaşi situaţie.

Pe internet – şi nu numai – circulă tot mai multe poveşti şi exemple de rău tratament aplicat de diverşi şefi/angajaţi colegilor lor din aceste categorii. De ce? Pentru că nu vin în poziţii fancy, de expaţi ai marilor corporaţii, de IT-işti, ci în fabrici, în bucătăriile restaurantelor sau pe bicicleta de livrator.

Dacă vine directorul neamţ/francez al unui lanţ de retail la raion, i se vorbeşte cu dumneavoastră şi românul angajat se face luntre şi punte pentru a-i intra în graţii. Dacă vine colegul lui care a făcut eforturi uriaşe pentru a reuşi să ajungă să lucreze aici, într-o ţară cu o cultură total diferită, îl tratează de sus. De ce îi respectăm mai mult pe cei care vin aici într-o poziţie bine plătită, cu fel de fel de beneficii la care mulţi doar visăm, şi celor care muncesc cot la cot cu noi le arătăm un nejustificat dispreţ?

La urma urmei, ei sunt un semn că ţara, că economia avansează. Că noi putem avea posturi mai bune. Am avut ocazia să lucrez în Marea Britanie o perioadă, şi am observat că în marile depozite un procent foarte mic din angajaţi erau britanici, majoritatea fiind români, polonezi, lituanieni, slovaci şi tot aşa. Cumva, aici începe să se contureze, timid, acelaşi trend.

Cred că va veni o vreme când graniţele nu vor mai conta. Că întreaga planetă va deveni, într-un viitor incert, un imens Babilon. Aşa că odată şi-odată trebuie să ne deschidem mintea, lăsând la o parte culoarea pielii, orientarea sexuală sau religioasă, ţara de provenienţă şi să acceptăm diversitatea.

Pentru că reprezintă un

trend ireversibil, chiar şi în România. 

Andra Stroe, jurnalist, BUSINESS Magazin

(andra.stroe@businessmagazin.ro)