Idolii provoaca stari de bine. Dar nu te invita la consum calitativ. Cer mai degraba dependente bolnavicioase. Sunt un rau necesar in industria entertainmentului. Dar ar trebui sa invatam sa ne abtinem uneori de la consum idolatric in favoarea calitatii.

Cam astfel de ganduri  mi-au venit dupa niste preumblari prin ultimul targ de carte, Bookfest. Niste exemple din alte zone de consum ar fi utile pentru a intelege mecanismul destul de complex al pietei culturale. Uneori are si junk-food-ul farmecul si rostul lui. Asa-numitele E-uri compenseaza o anumita nevoie de exces de gust pe care o resimtim cu totii. Cam acesta e si rostul idolilor. O simpla carte buna nu te ajuta sa te simti implinit; in unele momente, ai nevoie de un model ceva mai personalizat.

Pasul doi: shopping anti-brand! Mai multi oameni cu un gust neindoielnic in ce priveste vestimentatia mi-au predicat un soi de religie anti-brand. O "shopperita" adevarata te va sfatui intotdeauna sa incerci sa faci un exercitiu de gust inainte de a lasa brandul sa aleaga pentru tine. Bineinteles, de cele mai multe ori terapeutic este sa cumperi de la firme care stii ca-ti plac si in care ai maxima incredere. "Profesionistii" cunosc insa adevarata satisfactie in fata careia ma inclin si-mi recunosc neputinta. Cei care venereaza doar brandul sunt niste jalnici neofiti. Arta este sa te imbraci cu perfect bun-gust cu haine greu identificabile dupa brand! Numele mare, brandul, idolul sunt inlocuitori de efort, de alegere, de judecata. Uneori ne fac hotararile mai usoare. Dar ne aduc totodata si o insuportabila artificialitate si superficialitate pe care le resimtim cu un gust amar, ca atunci cand musti dintr-o rosie cu o culoare superba si constati ca, gratie evolutiei tehnice in agricultura, are un gust de varza murata.

La Bookfest lucrurile functionau dupa aceleasi legi crude. Pe de o parte se aflau consumatorii comozi, veniti sa primeasca totul de-a gata, sa-si cumpere cine stie ce "ganduri despre minciuna" ale domnului Liiceanu. Sau vreo alta carte la moda despre "nesimtiti". Sau cine stie ce alti idoli la moda care te fac sa intri in randul lumii culturale fara sa rosesti. Ma amuza mai ales morga idolilor cu pricina care pretind ca sunt elita, care isi anunta tot timpul dorinta de culturalizare a maselor, facand, de fapt, cea mai tabloidizanta miscare posibila: isi creeaza propriile statui, un amestec de marketing cu propagare primitiva a personalitatii.

Circuitul idolatric al culturii inseamna si mult previzibil. E mult mai comod sa ridici osanale in stanga si-n dreapta si sa astepti recompense pe masura, decat sa incerci discutii incomode pe marginea unor subiecte actuale civice, politice, ideologice, artistice. In Romania nu exista decat umbre ale unor astfel de dezbateri. In rest, idolii nostri propun un fel de separatie intre oamenii de rand si elita culturala. Din aceasta dihotomie ei au intotdeauna de castigat, pentru ca sunt alesii.

Problematica favorita a idolilor este "Ne moare cultura!". Ei isi asuma astfel indirect rolul de arhangheli pazitori ai mormantului culturii. Un paradox de-a dreptul amuzant: aparand-o, nu fac altceva decat sa o ajute sa se indrepte catre obstescul sfarsit. Cand o apara, de fapt, o mumifica. Patosul apararii culturii in fata invaziilor barbare este de-a dreptul comic.

Despre rolul negativ al idolilor trebuie sa vorbim si-n termeni hollywoodieni. Cate filme stupide, complet ratate, nu am consumat pentru simplul fapt ca aveau in distributie un star sau doua? Si oare cate filme extraordinare ne-au scapat tocmai pentru ca lipseau numele sonore de pe afis? Intrebarea poate fi preluata direct si in cazul culturii. Cate carti proaste ale unor "mari personalitati" am citit fara ca macar sa recunoastem fata de noi insine ca sunt proaste (asta ne-ar fi descalificat)? Si cat de putin incercam sa experimentam, sa cautam noi nume interesante?

Poate cel mai ingrijorator efect al culturii idolatrice este provincializarea insuportabila. Daca intrebi in Romania de personalitati contemporane, raspunsurile vor fi invariabil Plesu, Paler, C.T. Popescu si mai stiu eu cine. Cititorul roman pare abia de putin timp sa inceapa sa-i descopere macar pe idolii altora. In cultura romana se stie prea putin despre modele literare de afara, despre idolii noi culturali ai lumii vestice. Provincializarea determina o autosuficienta neplacuta pentru cei care nu se multumesc doar cu latura snoaba a culturii (sa ne dam oameni cititi si atat), ci vor sa consume activ, sa se implice in mersul artistic la zi. Idolii devin neplacuti prin prea mare adulare. Cultura inseamna o continua descoperire. Dar suntem o tara in care zeci de mii de pelerini alerga de colo-colo sa atinga moastele nu stiu carui sfant. Asa ca nu trebuie sa ne miram prea tare. Doar sa constientizam ca nu poate fi bine sa consumi la nesfarsit fabricate artificiale. E ca-n consumul de E-uri: nu stim exact care este efectul lor, dar unul pozitiv nu poate fi.