De ce e asa de neobisnuita revolta din Iran? Pentru ca in cele mai multe state din Orientul Mijlociu, puterea se sprijina pe teava pustii si pe teava de petrol, si combinatia asta e foarte greu de inlaturat.

Petrolul este motivul principal pentru care democratia se infiripa atat de greu in Orientul Mijlociu, cu exceptia unuia dintre statele fara petrol, Liban. Pentru ca odata ce regii si dictatorii pun mana pe putere, ei se consolideaza nu doar prin aruncarea in inchisoare a contestatarilor si uciderea inamicilor, dar si prin mituirea poporului si prin folosirea bogatiei aduse de petrol pentru infiintarea unor dispozitive interne de securitate impresionante.

Exista un singur precedent de autocrat ridicat pe banii din petrol in Orientul Mijlociu si care a fost dat jos de o revolutie populara, nu de o lovitura militara; acel precedent s-a petrecut chiar in Iran.

De notat ca in 1979, cand poporul iranian s-a ridicat impotriva sahului Iranului intr-o revolutie islamica condusa de ayatollahul Khomeini, sahul controla armata, politia secreta Savak si o vasta retea de influenta consolidata cu bani din petrol. Dar, de la un anumit punct, numarul mare de oameni care au iesit in strada si i-au contestat autoritatea, primind si gloantele aferente, a dus la ruperea vrajii de care era inconjurat sahul. Toti caii sahului si toti oamenii sahului nu au mai fost in stare sa-i repuna pe picioare regimul.

Revolutia islamica a tras si invataminte din patania sahului. Ea a folosit bogatia din petrol - Iranul este al cincilea producator mondial de petrol, exportand 2,1 milioane de barili de titei zilnic, la un pret de 70 de dolari barilul - ca sa castige o mare parte a populatiei cu locuinte ieftine, locuri de munca in administratie, dar si cu mancare si benzina subventionate de guvern. A folosit banii si ca sa puna bazele unei vaste forte militare - Gardienii Revolutiei si militia Basij - ca sa se mentina la putere.

Prin urmare, intrebarea principala in Iran este: poate revolutia verde, condusa de Mir Hussein Moussavi si sprijinita de protestele de masa, sa faca regimului islamic ceea ce Khomeini si poporul iranian i-au facut regimului sahului, adica sa-i rupa vraja, astfel incat toate tevile sa nu-l mai poata ajuta la nimic? Mullahii aflati la conducerea Iranului au fost intotdeauna plini de cruzime. Dar au reusit sa disimuleze intrucatva aceasta prin niste alegeri false. Spun false pentru ca, desi regimul o fi numarat voturile cu acuratete, tot el a controlat cine avea dreptul sa candideze. Aveai de ales intre intunericul absolut si cel putin atenuat.

Ce s-a intamplat de aceasta data este ca mania fata de regim a atins un asemenea nivel - din cauza unui somaj de 20% si a unei populatii tinere tot mai numeroase si mai satule sa-si vada optiunile de viata limitate de teocrati - incat atunci cand au avut de ales intre un candidat reprezentand intunericul absolut si unul doar putin mai atenuat, milioane de iranieni l-au preferat pe cel din urma: Moussavi. Poporul iranian l-a facut pe omul regimului candidatul sau, iar el si-a insusit transformarea. De aceea s-a panicat regimul si a furat alegerile.

Scriitorul Tom Stoppard observa la un moment dat ca democratia nu se refera la voturi, ci la numararea lor. Mullahii Iranului au fost intotdeauna dispusi sa permita votarea, atat timp cat numararea voturilor nu era pusa in discutie, pentru ca omul regimului avea sa castige intotdeauna. Dar ce s-a intamplat de aceasta data a fost ca prin chiar acea crapatura ingusta pe care regimul o ingaduise pentru desfasurarea unor alegeri false a iesit la suprafata un soi de contrarevolutie.

Conducatorul ei, Moussavi, este cu siguranta mai putin liberal decat cei mai multi dintre adeptii lui. Dar tocmai intunericul sau mai putin compact a atras si a eliberat atata frustrare si speranta de schimbare din randul iranienilor, incat el a devenit un candidat independent si, prin urmare, voturile pentru el pur si simplu nu puteau fi numarate - pentru ca nu erau doar un vot pentru el, ci un referendum impotriva intregului regim. Dar acum, dupa ce voturile au fost exprimate, iranienii care isi doresc schimbarea va trebui sa se exprime din nou, de aceasta data cu piepturile lor. Un regim precum cel din Iran poate fi doborat sau schimbat daca suficienti iranieni voteaza asa cum au facut in 1979 - in strada. De asta se teme regimul cel mai mult, pentru ca are de ales intre a-si impusca cetatenii sau a preda puterea. Din acest motiv nu e un accident faptul ca liderul suprem, ayatollahul Khamenei, i-a avertizat pe protestatari ca “protestele de strada sunt inacceptabile”. Omul stia cum a ajuns in functia lui de acum.

Asa ca manusa a fost aruncata. Daca reformatorii vor schimbarea, vor fi obligati sa formeze un grup de conducere, sa-si expuna viziunea despre viitor si sa continue votul in strada pana la saturatie. Doar daca vor continua sa apara pe strazi, spunand prin asta regimului “noi nu putem fi cumparati si nu vom fi intimidati”, votu¬rile lor vor putea fi numarate. Ii sprijin si ma tem pentru ei. Orice moderare reala a conducerii Iranului va avea un efect pozitiv imens asupra Orientului Mijlociu. Dar si noi, si reformatorii trebuie sa nu privim cu superficialitate la tevile care le stau in cale.