America a pompat in ultimii doi ani niste zeci de miliarde de dolari pentru a salva sistemul bancar din criza pe care acelasi sistem a provocat-o. Statele europene se agita in jurul fondului de coeziune care ar trebui sa salveze toate economiile batranului continent, atunci cand acestea vor ajunge sau se vor apropia de colaps. Deja nici nu mai conteaza ca e vorba de datorii de stat, de probleme ale bancilor, de deficitele bugetare sau ca tinta se numeste Irlanda, Portugalia, Spania, Grecia sau poate Romania - ultimele doua tari fiind, in ultimul trimestru, si ultimele tari europene ramase in recesiune. Nu vreau sa mai amintesc ce a facut Romania cu miliardele imprumutate de la FMI sau care au fost prioritatile guvernului in ultimul an.

Vreau sa ma refer la altceva: in timp ce europenii si americanii merg pe franghii tot mai subtiri, China a investit in ultimii doi ani miliardele ei intr-o retea de cale ferata pentru trenuri de mare viteza. Saptamana trecuta a fost inaugurat un nou segment de 200 de kilometri din acest proiect, iar trenul Bombardier a mers cu o viteza de 350 de kilometri la ora. Adica mai rapid decat "Glontul" japonez si decat T.G.V.-ul francez; nu imi permit sa il compar cu cel mai rapid tren romanesc.

Acum, China are 7.000 de kilometri de retea de cale ferata pentru trenuri de mare viteza si planuieste ca in 2013 sa aiba o retea de aproape 13.000 de kilometri care va lega cele mai importante 42 orase din China. Nu a fost ieftin: tot proiectul a costat peste 30 de miliarde de dolari, iar pentru a cumpara trenurile care vor circula pe aceste linii va mai fi nevoie de alte zeci de miliarde. Pe scurt, China va iesi din criza cu o retea de cale ferata pe care o va invidia o lume intreaga. Desigur, plimbarea cu aceste trenuri nu va fi la indemana tuturor chinezilor - un bilet de 10 sau 15 dolari poate insemna un procent semnificativ din salariul unui muncitor de acolo.

Pe de alta parte insa, China nu face toate aceste investitii pentru nu-stiu-cine, ci pentru ea insasi, pentru piata interna de peste un miliard de oameni pe care vrea sa o dezvolte. Noi vorbim mult despre China, despre chinezi si despre asa-zisa amenintare a Chinei. Dar cu ce ne ameninta pe noi China? Cu faptul ca produce ieftin? Deja China nu e cel mai ieftin producator pe plan mondial - vin puternic din urma India, Vietnam si Pakistan. Ce a facut China in rastimpul in care produsele chinezesti au fost de cele mai multe ori dispretuite sau considerate concurenta neloiala de catre pietele vestice (unde reprezinta aproape jumatate din marfa de pe piata) a fost sa invete, sa se pregateasca, sa devina nu numai centrul de greutate al Asiei, ci al lumii intregi.

Cu multa tenacitate, China chiar a respectat vorbele pe care le spun si romanii, si alte natii cu pretentii filozofice: "capul plecat sabia nu-l taie", "fa-ti iarna car si vara sanie" si asa mai departe. E drept, nu au ei cele mai pure politici economice si mai au multe minusuri, dar cert e ca in ultimii ani si-au schimbat mult pozitia si au trecut in fruntea mesei la negocieri.

Claudiu Ciobanu, un roman care intermediaza exporturi din China catre Romania, imi povestea mai zilele trecute pe mail ca a face afaceri cu chinezii nu e deloc o chestiune de stil de business, ci mai mult de afinitate. "95% din patronii de fabrici, oricat de mici sau de mari ar fi acestea, nu vorbesc limba engleza si au ajuns sa isi selecteze cumparatorii, iar discutiile despre incheierea unei afaceri sau a unui contract nu se discuta niciodata in birou, ci doar la karaoke sau la masa de seara, in birou sau fabrica se discuta despre modalitatea de productie, date tehnice si asa mai departe si asta doar daca patronul te place si le convine ce le propui." Cu alte cuvinte, in China nu prea se mai verifica si vorba: "Clientul nostru, stapanul nostru". Cel putin deocamdata, este invers. Si asta deoarece China nu are atat de multa nevoie de noi cata avem noi de ea. China si produsele ei ieftine sunt parte integranta a vietii confortabile pe care o ducem astazi, fie ca ne place sau nu sa admitem asta.

Ascensiunea Chinei indica faptul ca nu prea e loc pentru toata lumea. Iar daca occidentalilor nu le-au placut produsele chinezesti, statelor europene aflate acum in dificultate le-ar placea mult de tot banii chinezesti. Dar, ca si banii de la FMI, si cei de la Beijing vor veni cu o poveste in atasament. Iar cand Beijingul va vrea sa discute afaceri la karaoke, si cei mai scortosi europeni vor incepe sa-si dreaga glasul.